13.03.2026
Caterina Tudorache
Femeia se trânti pe scaun. Urcase 2 sacoșe, un copil de vreo 7 ani și o geantă ce părea plină cu pietre. Off. Am zis că nu mai plec. Da' e vacanță și zic. Na. Am dat din cap și am închis ochii la loc. Știți cumva, are întârziere? Nu știu, întrebați pe conductor. Cine? Pe domnul cu biletele. Aha. Mario, nu da jos haina. E frig. Eu eram în tricou, așa că m-am uitat la bietul copil, roșu tot. E bolnăvicios, știți. Lasă fesul, Mario. M-am uitat amuzat la muntele de bagaje. Vă mutați? Nu. Mergem o zi până la mama.

Monica Bologa
Mi-am luat perna și m-am așezat pe marginea patului, cu spatele la el. După câteva nopți m-am mutat pe canapea. Când aerul dintre noi s-a făcut greu, ca un plumb pus pe piept, m-am mutat din bloc, din cartier, apoi din oraș. În altă țară am descoperit că aerul are același gust, așa că mi-am spus că planeta e de vină și m-am mutat mai sus, pe o altă planetă, cu vedere spre stele. Am întins mâna să prind una. Cineva m-a sărutat pe pleoape: Unde pleci, iubito? Ai grijă, o să cazi. Și patul a scârțâit ușor sub mine.

Mona Zelenco
Prezentul îi răvășea amintirile și i le înșira sfidător în fața ochilor. Cinic, resuscita frânturi, trăiri, simțiri, bucăți rupte, lipite, legate, păstrate. Privea cu un gol cuibărit în adânc sacii și cutiile adunate laolaltă. Conțineau mărturii ale trecerii sale de om naiv. Credea că moștenirea e o alegere sacră, de generații. Regimul o contrazicea. În câți metri pătrați încape viața unui om? Cupa excavatorului demolă primul zid. Din resturi și praf, fantomele trecutului făceau semne celor înzestrați să le vadă.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2026, grupul are 14.270 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus