14.03.2026
Vlad Mușat
De mult îmi doream să-mi petrec sărbătorile acasă la Moș Crăciun. Cu o zi înainte să plec, Moșul mi-a făcut o ofertă: să lucrez pentru el. Salariul mare, programul flexibil, așa că am acceptat. Primele 3 luni au fost exact cum ne-am înțeles, apoi spiridușii și Moșul s-au schimbat. Nu mi-am mai primit salariul de 6 luni, iar programul de lucru s-a modificat: de la ora 5 dimineața la miezul nopții. Magia ce înconjoară locul nu-mi dă voie să plec. Moșul îmi spune că e din cauza copiilor. Sunt din ce în ce mai cuminți.

Andra Toropoc
Suport stoic invizoacele trimise de băieții din fundul clasei, până ieri stăteam în rând cu ei și făceam la fel. Dar m-am cerut în prima bancă, am invocat vederea slabă ca să ajung lângă tocilara clasei, cea mai insipidă ființă din Univers. Roșește când îmi ating coapsa de a ei, ho, proasto că nu te aia, vorba iepurașului, vreau doar să copiez, gândesc zâmbindu-i. I se aburesc ochelarii de libelulă și chicotește ca un castor. Vai mie, sper să nu vomit, trebuie să fiu tare și să-mi urmez planul măcar până după teze.

Radu Gramatovici
Chiar iubeam locul ăsta sau, mai bine zis, mă obișnuisem cu el, pentru că la-nceput mi se păruse întunecos și umed, dar în timp, la vârsta mea și în situația de-a nu mai putea ieși să văd oameni și locuri, zgomotele care veneau de-afară, cu intensitatea și periodicitatea lor, ziua mai dese și mai puternice sau noaptea când o auzeam doar pe Ileana, vecina de lângă, cum își întinde oasele, deveniseră universul meu. Șapte ani sunt cât o viață de om. Dar acum ce să fac? C-a murit a mică și trebuie s-o bage-n locul meu.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2026, grupul are 14.270 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus