Cea mai mare cameră are șase metri pătrați. Bucătăria patru, baia, doi, dormitorul, patru și el. În sufragerie stau soacră-mea, socru-meu și Fifi. A, și Gicuțu cu nevastă-sa - cumnații mei. În dormitor, ceilalți cumnați, Anuța și Bibel, cu cei patru copii. Eu, Didina și bebele nostru, Briănel, pe hol, într-un fotoliu pliabil pe care-l împărțim și cu Pufi. Bine, bebe e numai al ei, puteam demonstra, dar testul ADN m-a lăsat lefter, fără bani de chirie. Așa că l-am mototolit și i-am dat drumul pe Dâmbovița.
Ana-Maria Butuza
Într-o joi dimineața am simțit că mă strânge pijamaua, picioarele îmi atârnau din pat, iar așternuturile se răciseră sub mine. Am scos capul de sub pătură și am văzut că spațiul se îngustase, geamurile se abureau odată cu respirația mea. Nu mai era o casă cu acorduri ample. Privighetoarea nu mai cânta, liliacul se scuturase și în ușă trona o somație de evacuare. Tot ce aveam încăpea într-un sac. Codul străzii îmi era în sânge. Am deschis o mașină și am plecat cu soarele în față, cât mă ținea benzina.
Ana Maria Dobre-Nir
Credeam că trăise în casa aia o sută de ani. Chiar și agentul imobiliar părea să știe; l-am întrebat obsesiv despre ea, până când, exasperat, mi-a făcut o reducere. În vinerea aceea, treisprezece, mi-am adus bagajul: un costum de epocă și câteva lucruri obișnuite. N-am dormit deloc, pândind colțurile, convins că fiecare zgomot o anunță. N-a apărut. Au trecut luni. Devenisem obosit și iritat. Într-o dimineață am citit despre un castel bântuit și am pornit într-acolo. Trebuia să-mi cer iertare. O omorâsem din pasiune.
