15.03.2026
Marius Stan
Aglomerație mare la cafenea: elevi în vacanță, corporatiști în pauze clandestine, lume peste lume. Abia am găsit un scaun la o masă de două persoane unde stătea cuminte o tânără de o frumusețe cuceritoare "cum numa-n vis un înger se arată". M-am foit puțin până am intrat în vorbă. Apoi, timp de o jumătate de oră, am schimbat zâmbete, confesiuni și - în final - numere de telefon. Ce noroc pe mine. Păcat că a apărut un culturist cu barbă și tatuaje care s-a oprit în fața noastră și a întrebat-o: Ăsta cine e?

Luchian Abel
După prima palmă, am întors și celălalt obraz, și m-am ales cu un pupic. După prima vânătaie, mi-a spus că movul de la ochi mă prinde, să-mi fac și ochiul drept la fel. După prima mână ruptă, mi-a scris pe ghips că-i pare rău, te duc într-o vacanță cum scapi de imobilizare. După sarcina pierdută, a promis că următoarea va fi gemeni. După ce-am ieșit din comă, nu l-am mai găsit acasă. Am pus apartamentul la vânzare, fără să scriu că-i bântuit de fricile care m-au destrămat. 80.000, negociabil.

Paul Dârvariu
din propria garsonieră, fraților. Mi-a trimis un mesaj plângăcios: ce-ar fi să ne unim singurătățile la tine? Am acceptat, dar curând a început să-și impună regulile. Cică să nu mai fumez în casă, dar a uitat cum trăgea și ea câteva fumuri din țigara de după. Zice că-s bețiv, dar aducea în fiecare seară 2-3 fiole de vin și nu se lăsa până nu le goleam pe toate. Mă acuză că am lovit-o, dar vânătaia de la ochi și-a făcut-o când a căzut cu nasul în veceu. Azi mi-a aruncat hainele pe geam. Plec, spre binele amândurora.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2026, grupul are 14.270 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus