Firește c-am vrut să scriu despre cei doi gardieni din capul meu, dar mi-au luat-o colegii înainte, și-au scris atâtea texte inspirate, încât un altul, oricât ar fi de mângâiat de muze, ar fi redundant. Mai bine m-așez la o cafea cu inspirația mea, să pălăvrăgim ca două prietene bune. Printre îmbrățișări și bârfe, îmi amintește discret câte face pentru mine, că mi-a fost alături în clipe de grație, fără ea aș fi pierdută, dar mi se pare că e cam lăudăroasă. Îmi vine să-i trag vreo două, dar nu știu de ce mă opresc.
Ana Maria Dobre-Nir
De cum a intrat bufonul în sala tronului, curtenii au făcut fețe-fețe: sprâncene arcuite, guri întredeschise, evantaie oprite. La început, bufonul a făcut tumbe, apoi s-a oprit brusc și a început să murmure Tu ești bun, tu ești rău, tu ești diavol, celălalt erou. Mesenii au întors privirea spre regele care râdea cu poftă, îndesându-și o felie de tort în gură. Bufonul își smulgea clopoțeii, râdea sacadat și se învârtea prin sală, strigând că vede oameni prăbușiți de foame la porțile cetății și copii arși de febră.
Marius Stan
Uneori mi-e tare drag de mine. Mă uit în oglindă și mă minunez de cât de frumos am îmbătrânit. Mă rog, câteva riduri, părul albit prea devreme și mai ales nerăbdarea crescândă, teama că s-a făcut târziu și nu mai apuc. Pe de altă parte, las ceva în urmă: copii, nepoți, un tei plantat în fața casei, trei cărți și patruzeci de poezii. Dacă nu eram leneș scriam mai mult. Dar îmi place să ard gazul, să mă pierd în gânduri nesăbuite, o viață irosită. Hai că nu e așa grav; încă iubesc și urăsc și scriu.
