Mihaela Popescu
Astăzi este ziua fără belele. Toate supărările să se evapore. Cu gândul acesta își începe Matilda ziua. Nu răspunde la telefon. Nu citește mesajele. Când se aude soneria, se ascunde în dulap. Așteaptă. Aude cum ușa se deschide și pași grei mărșăluiesc în încăpere, la nici un metru de ea. Trage o pătură peste cap și închide ochii. Își ține respirația. Ușa dulapului scârțăie. O mână puternică o trage afară. Se ferește dar pumnul este mai rapid. O prinde de încheietură și îi pune cătușele. Ai dreptul să nu spui nimic.
Ion Calotă
De sărbători, mama ne făcea din cer cearșafuri. Torcea câte un nor până în zori și cu acel fir cosea toate crăpăturile casei. În fiecare dimineață împărțea pâinea coaptă pe străzile pustii, ținând în mână un lanț cu care, din când în când, trăgea cerul mai aproape. Părul ei era atât de ușor precum aerul în care zboară un înger. În fiecare zi memoram zâmbetul său, să-mi țină loc de lumină. De Ziua Femeii, când mi-am reamintit de ea, am îmbrățișat-o, nu cu două brațe, ci cu mii de cuvinte.
Titela Durnea
Ești binecuvântată. Atât să pricepi. Viața e un miracol. Că tu n-ai observat asta până acum, nu e vina mea. Nici a lui. Te-ai oprit să admiri o floare, cerul, pasărea, copacul. Și-ai plecat mai departe. Eu am rămas acolo, în uimirea aceea în fața frumuseții vieții. Ce mai contează dacă la origini e femeia sau bărbatul? Povestea cu coasta nu o discutăm acum, să fie clar. Eu merg pe mâna androginului. Hai, puțin ruj, spatele drept. De Ionuț am eu grijă. Du-te și primește primăvara-n piept. Și de data asta păstreaz-o.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2026, grupul are 14.295 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
