Tata a plecat tânăr, infarct au zis medicii. Ne-am întors de la cimitir și tăcerea se spărgea în cioburi de pereții apartamentului, ne rănea timpanele cu râsetele de altădată, sângele ne țâșnea pe marginea urechilor care nu încetau sa-l audă. În bucătărie, mâinile ei ne împleteau bunătăți, la masă, lacrimile i se prelingeau nevăzute, în farfuria goală. Ne-a spus că de acum va fi el și ea, ne-a jurat că va fi bine. A fost, însă când ne-am așezat la casele noastre, a plecat să-și regăsească iubirea.
Mihai Dinescu
Ai iubit vreodată atât de mult încât te-a transformat în cineva diferit. De tot ce ai fost înainte. Într-un necunoscut. Care te ocupă. Te posedă. Te locuiește și te înlocuiește. Privești în urmă. Și nu-ți recunoști pașii care te-au adus aici. Pe marginea prăpastiei. Privești în gol. Și golul privește în tine. Nu încă mort. Dar nici chiar viu. Trăiești într-un film absurd. În care ești personaj secundar. Personajul principal a părăsit de mult scena. Și acum îi cauți zâmbetul pe buzele străinilor.
Arthur Ianoși
Liliana Cherchez era o femeie voluptoasă, genul după care salivai sau îți băteai copiii. Lăsa dâră de vanilie și scorțișoară-n urma ei, iar bărbații, în șir mongolian, făceau coadă încă de la primele ore ale dimineții, fiecare pregătit cu câte-o replică. Numai că Lili nu vindea iluzii, doar gogoși și brioșe. Când deschidea ușa prăvăliei, mirosul îi lovea pe toți drept în inimă și stomac. După trei mușcături fierbinți, aprigii cuceritori plecau cuminți acasă, convinși că dragostea trece, dar foamea rămâne.
