Măi, Vlăduț, frumos buchet i-ai luat bunică-tii. Lalele, zambile, frezii, ce culori, eu uitai să-i iau. Dar merită, zău, parcă o văd prin curte toată ziua, cu boabele la găini, cu lăturile la porci, cu răzoarele în grădină. Nu sta locului neam. Și în casă, mâncare, spălat, curățenie, ea schimba și becurile când se ardeau și lița la contor. Acuma e cu tine, îți citește, îți spune povești, te duce la școală, te ia, mergeți în luncă. Dar tu, tataie, ce faci? Cum adică ce fac? Eu am ales-o pe mă-ta mare.
Monica Liana Radu
Alo? Am auzit că mă cauți. Replica îl lasă mut. Scormonește în ungherele minții, căutând identitatea vocii feminine. Până să se dezmeticească, ea adaugă șoptit. Nu ziceai tu săptămâna trecută că ești singur pentru că n-ai găsit încă femeia ideală? Iată-mă, m-ai găsit. Sau, mai degrabă, te-am găsit eu pe tine. Vlad râde încetișor. Ce măgari. Te aștept diseară la Étoile, la șapte, o să port o rochie roșie și inima la vedere. Ajuns la Étoile, se simți pierdut în mulțimea de rochii roșii.
Ana-Maria Butuza
El: scrie, taie nervos. Ideile nu vin, cuvintele nu se așează. Ea: gătește, spală, aruncă câte un ochi îngrijorat spre el. Îi aduce o gustare. El: oftează amar, o repezește, dar se bucură de pauză. Ea: ia manuscrisul, corectează, rescrie până noaptea târziu. El: a adormit devreme. Se trezește la prânz, citește mulțumit. Iese cu băieții să sărbătorească. Manuscrisul va fi publicat. Ea: își spune că e fericită. El: primește premiul pentru cel mai bun scriitor. Lista de mulțumiri nu o cuprinde. Asta e datoria ei.
