Noaptea era tânără, tânără-i era și ibovnica. Sfârșiseră partida de whist, cartoforul se furișase afară, iar Vodă, beat de amor, a mânat-o-n iatac, unde au continuat jocul în felurite chipuri. Nestăpânită-i era patima, ademenitori erau nurii muierii. Ostoit, a adormit la pieptul ei ca un prunc. O atingere rece l-a făcut să sară din așternut. Nu te mai vrem, Doamne, i-a șuierat un soldat, iar altul și-a aruncat vestonul peste trupul Mariei. Aceasta i-a dat lui Vodă un sărut, apoi a ieșit. O aștepta cel cu arginții.
Monica Liana Radu
Te-am scos de la inimă. Îmi spunea asta ori de câte ori făceam o trăsnaie mai răsunătoare, cum ar fi fost să sparg vreo vază Gallé sau să uit portița dinspre stradă descuiată, pe unde se strecura imediat lățosul Fram, câinele nostru, pe care îl căutam apoi zile în șir, căci era mare amator de hoinăreală. Nu știam cum era cu lăcașul tainic din inima ei, dar a mea îngheța și devenea mică-mică, precum caisele uscate pe care le ronțăiam toată iarna. Înghițeam câte o boabă de lacrimă uriașă și o rugam să mă ierte.
Arthur Ianoși
Sunt tot felul de oameni pe lumea asta. Și majoritatea se cred speciali. Dar, dacă te uiți mai atent, sunt doar două categorii. Prădător sau pradă. E ori una, ori alta. Ori mănânci, ori ești mâncat. Un firicel de sânge i se scurse dintre buze în timp ce își aprinse o țigară. Tu în ce categorie te situezi, comisare?, continuă Rico. Coltrane îl privi lung. Există și o a treia, cei care au fost, pe rând, și una și alta, iar la sfârșit nu mai aparțin nicăieri. Nici junglei, nici turmei. Doar tăcerii. E timpul să pleci.
