Habar nu am ce vreau să devin în viața asta. Într-o zi vreau să fiu doctor, în alta avocat. Mă văd pilot, apoi astronaut. Ba îmi doresc să conduc mașini de curse, ba să ajung pe Lună. Nu mă ținea nimic mai mult de câteva zile. Aseară a început să curgă apă din tavan. Mi-am luat trusa prăfuită și m-am dus sus. A deschis vecina, cu părul despletit și cu o rochie udă, lipită de corp. M-a lăsat să intru, fără să întrebe nimic. Încă sunt la ea. Îi desfund, pe rând, toate țevile. Nu mai mă grăbesc spre Lună.
Ana Maria Dobre-Nir
Maricica, bibliotecară de vârsta a doua ce trăia la parterul blocului, se gândea serios să înceapă să se uite la filme porno. Nu din curiozitate, ci din disciplină intelectuală: voia să înțeleagă ce caută lumea. Problema era că peste tot apăreau instalatori, electricieni. Oameni practici. Maricica nu-i putea lua în serios. Fanteziile ei erau populate de poeți depresivi. Își imagina cum unul ar intra tăcut în bibliotecă și i-ar șopti un vers. A închis laptopul și a tras perdeaua. Dorința rămânea undercover.
Mona Zelenco
Mike o instalase confortabil în vila sa. Deși el era veșnic absent, inima ei frântă pompa speranță și se reconstruia după divorțul urât prin care trecuse. Uneori singurătatea îi șoptea lucruri inacceptabile. Simțea cum colivia aurită devenea menghină și-i frângea fiecare respirație. Privea repetitiv peluza perfect tăiată și-și dorea să strige dar nu avea glas, își căuta lacrimile dar izvorul le secase. În tot acest timp, depresia se instala ca o regină, zi după zi, și o înecă definitiv într-o mare a indiferenței.
