A fi sau a nu fi instalator, aceasta-i întrebarea cu care Marin le face să tresară pe pensionarele din bloc. O rostește grav în fața robinetului care picură chinezește. Oftează, își suflecă mânecile, scoate din geantă cheia franceză și banda de teflon. Se apleacă sub chiuvetă ca un chirurg înaintea operației. Două rotiri de cheie și robinetul tace. În bucătărie apar cafeluța, o farfurioară cu fursecuri și, discret, plicul. Zâmbește: meseria e brățară de aur. La plecare mai slăbește puțin garnitura.
Sonia Ungureanu
E o aia care vine pusă aicișa, să văd dacă oș avea la mine. După două minute de zgârmat fără succes prin sacoșa subțire biodegradabilă de plastic, Fănel răstoarnă conținutul pe gresie. Face sacoșa franjuri. Se rostogolesc pe sub dulap șaibe metalice și bucăți de pexal, dă-le-n colo că mai am. Se scarpină-n cap. O legăm direct. Citesc în ochii neveste-mii o disperare fără margini, i-am promis că nu-l mai chem, dar era singurul disponibil. Îmi vine să-i bag pe gât cocoloșul de cânepă. Cât face? Dă și mata o țuică.
Camil Popescu
Din perspectiva cuiva care nu e, eu zic că cel mai bine e să fii, deoarece la un moment dat în viață ți se sparge țeava de la baie, cui nu i s-a întâmplat?, și n-ai vrea să dai peste un instalator filozof cu îndoieli existențiale în timp ce apa îți trece de glezne, tu să-i zici nea Dorele, mi s-a spart țeava de la baie, iar el să-ți răspundă: nu știu dacă mai vreau să fiu instalator. Nea Dorele, ajunge apa la priză. Ai răbdare un pic, mai am două pagini din Kierkegaard și revin eu cu un telefon.
