Auu, au auzit groparii care săpau groapa pentru Ana Apopii lângă gardul dinspre răsărit. Imediat au zărit și gura de-l slobozise. De bărbat tânăr, cu mustață și buze subțiri. E Ion Alududău, a murit înecat și-i îngropat în cotu râului, a zis cineva dintre cei strânși. Groparii au săpat mai încolo. Auu, s-a auzit iar mai subțire. Asta-i Măria Aspânului, e de dincolo de deal. Avea un drăguț pe aici. Era bălaie Măria și zâmbea întruna. Au, au, s-a auzit mai departe unde au împuns groparii pământul.
Ana Camelia Tetiva
Cine ar fi crezut că ne vom certa și după ce pleci de-aici? Mă cert cu niște amintiri, găsesc acum replici mult mai potrivite pentru observațiile tale, încă mă străduiesc să-ți obțin aprobarea, în loc să-mi dau voie să fiu cine sunt, nu cine credeai tu că sunt. Încă nu știu cum să ies din oboseala epuizantă a acestei lupte atât de lungi, cu care mă obișnuisem atât de mult încât, după moartea ta, habar nu am cu ce să umplu acest spațiu imens rămas în locul războiului acestuia de cincizeci de ani.
Ana Maria Dobre-Nir
Dumnezeu mi-e martor că ne-am certat din cauza telefonului ăla nenorocit. Îi spuneam că-i face rău la vârsta ei, iar ea a țipat, apoi s-a închis, brusc. În dimineața aceea am plecat. Mi-am spus că nu are sens să rămân supărată, că trebuia să respir, să mă liniștesc. Aerul era limpede. Am traversat strada gândindu-mă că e o zi de primăvară perfectă. Apoi totul a dispărut. Întuneric total. Nu apucasem nici măcar să-mi iau rămas-bun, să-i spun că o iubesc așa cum era, că e mai puternică decât un telefon.
