Pe-un picior de plai, doi frățiori cu cămășile pân' la genunchi, alergau desculți prin raiul verde de acasă. Cu joaca și râsul lor, luminau ograda mai ceva ca soarele de pe cer. Dar timpul s-a scurs, mama și tata s-au dus, iar râsul de copil a apus. Și-a răsărit cearta. Cel mare a vrut să vândă totul pe multe parale, la domni de la oraș, dar cel mic s-a opus. Cum să-nstrăineze raiul părintesc? Și cearta s-a făcut bătaie. Până la sânge. Soarele s-a ascuns după nori, și a-nceput ploaia de lacrimi.
Ana Ludușan
Ilisie se uită la vișinii înfloriți și oftează. Am primit, își zice, pământ roditor, sănătate să sporim frumusețea și să făurim belșugul. În pace, cu cei de-ai casei, cu cei din comunitate. E de ajuns o bâtă la un car de oale și liniștea omului și a comunității s-a dus. Nu își vine în fire, după sudălmile răcnite de unul dintre nepoți. După ce și-a scos tatăl și fratele în drum, a venit să împartă cu amenințări și averea bunicului. Nu faceți cum zic, apare ici șa, un dormitor pentru refugiați. Moartea vă scapă de ei.
Dorin Vasile
Nu mai știau cine a început. Poate Mara când a văzut-o pe Alexa cum îi aduce cornulețe cu marmeladă. Sau Alexa când i-a descoperit mesajele parfumate ascunse în caietul de matematică. S-au și păruit pentru el în spatele sălii de sport. După cincizeci de ani, ele, fetele, râd împreună. Și nici nu fusese cine știe ce. Era, totuși, bun la suflet. Dădea temele la toată lumea. Păcat. Și-a risipit averea cu Cici, care pe atunci abia dacă-l băga în seamă. Pământ de flori. Avea dreptate profa de naturale.
