- Bună, Marty! Acum aș vrea să ne întoarcem puțin la toată creația lui Bach. Mai sunt lucrări pentru clavecin, mai sunt lucrări pentru alte instrumente ale vremii, cum ar fi lăuta, viola da gamba, flautul transversal, dar, dragă Marty, nu la ele ne vom uita, ci la lucrările scrise pentru favorita ta.
- Vioara!!!
- Ți s-a luminat figura! Și Bach iubea foarte mult vioara. A avut chiar curajul să scrie câteva compoziții pentru vioară solo - adică fără acompaniament. Se întâmplă foarte rar ca un astfel de instrument, aparent firav (ca să zicem așa), să nu fie acompaniat. Totuși, cele trei sonate și cele trei partite pentru vioară solo, de Bach, sunt capodopere așa cum sunt, iar Bach a ținut să sublinieze faptul acesta mai puțin obișnuit, menționând la începutul pieselor, în limba italiană: "Sei solo a violino senza Basso accompagnato" (numai pentru vioară fără bas acompaniat). Îți pot arăta pagina de titlu scrisă de mâna lui.
- Ce scris frumos! Îmi recomanzi ceva pentru listuța mea de audiții?
- Te-aș sfătui să nu scapi ocazia să asculți Chaconne din Partita a 2-a. Este deosebit de frumoasă, fiind fără egal în literatura pentru vioară.
- S-a notat.
- O vom asculta și împreună, dar doresc să îți spun înainte câteva lucruri. Partita a 2-a are cinci părți, primele patru urmând succesiunea obișnuită a dansurilor vremii după denumirea lor franceză: Allemande, Courante, Sarabande, Gigue. Chaconne, mișcarea finală este scrisă sub formă de variațiuni și durează aproximativ la fel de mult ca primele patru mișcări la un loc.
- Haide să o ascultăm!
- Stai puțin... Câteva personalități muzicale s-au referit la Chaconne în modul cel mai elogios: Johannes Brahms spunea: "Pe un singur portativ, pentru un instrument mic, Bach evocă o lume întreagă cu cele mai profunde gânduri și cele mai puternice sentimente". La rândul său, Yehudi Menuhin a numit Chaconne "cea mai mare structură pentru vioară solo care există". Violonistul american Joshua Bell a spus că Chaconne este "nu doar una dintre cele mai mari piese muzicale scrise vreodată, ci una dintre cele mai mari realizări ale oricărui om din istorie. Este o piesă puternică din punct de vedere spiritual, puternică din punct de vedere emoțional, perfectă din punct de vedere structural".
- Ascultăm acum?
- Încă puțin. Nu vei regreta. Joshua Bell este un violonist de mare clasă. M-am uitat de curiozitate la prețurile pentru biletele concertelor unde cântă el ca solist. Chiar zilele astea a avut loc un concert la Houston, Texas. Cel mai ieftin bilet a costat 107 dolari și cel mai scump, 339 dolari. În anul 2007, publicația The Washington Post a făcut un experiment interesant. Același Bell, cu șapcă și blugi, ca să nu fie recunoscut, a cântat într-o stație de metrou pe vioara lui Stradivarius. Lumea, grăbită, nu îl băga în seamă. A cântat timp de 43 de minute. Din 1.097 de pasageri care au trecut pe lângă el, 27 i-au dat bani, dar numai 7 chiar au stat puțin să îl asculte. Cineva l-a recunoscut și i-a dat 20 de dolari. Cu ăștia, cu tot, s-au adunat 52,17 dolari. Nu vreau să trag nicio concluzie, doresc doar să îți spun și să îți arăt lucrarea preferată interpretată atunci, desigur, Chaconne de Bach (nu trebuie să te impresioneze negativ gălăgia și modul în care se aude totul, am vrut numai să vedem puțin din acel experiment).
- Interesantă idee! Nici prin gând nu mi-ar fi trecut. Dar eu sunt un mic marțian. Ce știu eu? Acum ascultăm Chaconne ca lumea?
- Ascultăm. În sfârșit! Va fi o interpretare deosebită a violonistului Itzhak Perlman, iar eu o voi asculta cu ochii închiși.
- Și eu!
- Mă uitam la tine, Marty. O plăcere să te văd atât de impresionat de muzică. Simți la fel ca mine. Să știi că mai am comori pentru tine, chiar pentru lecția următoare.
- Iar pentru azi? Nimic amuzant ca încheiere?
- Ha ha! Ar fi ceva, dacă insiști...
- Insist, insist!
- Bine. După experimentul din Washington, a avut loc chiar la București un experiment similar. Violonistul Alexandru Tomescu...
- ... îl cunosc!... NU PERSONAL...
- Știi că și el cântă pe o vioară Stradivarius. Și tot așa, cu o șapcă trasă pe ochi, s-a instalat în stația de metrou de la Piața Victoriei. Poți vedea cum a fost.
- Oooo! M-a interesat. Știu că nu vei trage nicio concluzie. Pot să îți spun părerea mea?
- Cum să nu!
- Românii sunt mai darnici și mai miloși decât americanii.
-!!!!!!!
Marty, Marty... m-a uns la suflet concluzia lui. Se pare că sâmbăta viitoare ne așteaptă niște comori deosebite. Să nu le ratăm! Pe curând!
(va urma)