- Cunosc obiceiul tău... să lași la urmă ce-i mai bun. Aștept cu nerăbdare!
- Afli imediat. În creația pentru clavecin, astăzi pentru pian - fiindcă la pian se cântă mai toate piesele de clavecin -, există două mari volume de preludii și fugi, numite Clavecinul bine temperat. Capodopere!
- În fiecare volum se găsesc câte 24 de preludii urmate de fugi, scrise în toate tonalitățile majore și minore.
- A! Văd că ți-ai amintit. Îți vorbisem deja despre aceste lucrări atunci când ți-am prezentat pianul, la primul tău popas pe Pământ.
- Vrei să îți dovedesc mai mult?
- Să te vedem!
- Acum să vezi memorie martynească. Este vorba despre ton și semiton. Țin chiar minte ce contrariat eram când am căutat cuvântul "ton" în dicționar și l-am găsit fie în chip de pește, fie ca sunet sau chiar nuanță în pictură. Ba, mai departe, găsisem expresii ca: "tonul face muzica" - neavând nici o legătură cu muzica -, "a da tonul" - asta cu două înțelesuri diferite -, sau "și-a schimbat tonul" - cu sens de "și-a schimbat atitudinea".
- Ha-ha! La urmă era să cazi jos când ți-am spus că "tonul" meu nu era nici unul din toate astea, ci era... o distanță.
- Da, știu. Distanța dintre două sunete alăturate, cum ar fi do-re.
- Și ți-am mai spus că tonul se împarte...
- ... în două semitonuri.
- Bravo! Nu era nevoie atunci să-ți spun mai mult, dar acum e musai să-ți mai adaug ceva: există o distanță mai mică decât semitonul, care se numește coma. Într-un ton intră 9 come.
- Dacă e mai mică, îmi e simpatică.
- Te cred, dar "micimea" ei nu se vede, ci se aude. Mai departe: cele două semitonuri care intră într-un ton nu sunt egale. Unul are 4 come și se numește semiton diatonic, celălalt are 5 come și se numește semiton cromatic. Vocea umană, instrumentele de coarde sau suflat pot intona această diferență de o comă. Ele sunt instrumente netemperate. În schimb, pentru ușurarea construcției, la pian, de pildă, tonul a fost împărțit în două semitonuri egale, de câte 4 come și jumătate fiecare.
- De aceea pianul este un instrument temperat. I se spune "temperat" sau "bine temperat". Am ținut minte și asta. Dar cum e cu preludiile și fugile? Poți să îmi zici mai multe? Acum sunt mare! Sper să înțeleg,
- Acum ești mare. Clar. Și tot atât de drăguț!
- Vai! Mulțumesc!
- Uite, ca pentru melomani, o scurtă explicație.
- Stai puțin să încerc și eu: Preludiu este ceva ce se întâmplă înainte. Am auzit expresia asta: fulgerele sunt preludiul furtunii.
- Așa încât la Bach, Preludiile pregătesc cumva Fugile. Le pregătesc ca tonalitate, cam așa: la cele mai multe preludii vom observa o formulă muzicală care ascunde în ea notele unui acord, iar succesiunea acelor "acorduri" va consolida tonalitatea în care va fi scrisă și Fuga.
- Am ascultat când eram mic (!) preludiul în Do major. Ce frumos era! Și am observat formula care se repeta, deși nu se repeta identic. Acum înțeleg. Putem să îl ascultăm și acum?
- Putem.
- O frumusețe!
- Daa! Apoi vom asculta preludiul în do minor, dar și fuga ce urmează. Urmărim pe partitură.
- Spectaculos pentru mine. Nu pot urmări prea bine, dar tot am înțeles cum e cu formula din preludiu. La fugă sper să îmi explici tu puțin.
- Dacă vrei, chiar dacă nu mă laud cu talentul la desen sau caligrafie, încerc să îți arăt. Să caut creioane colorate. Gata.
Fuga aceasta este la trei voci. Iată cu roșu tema fugii. A apărut la vocea din mijloc (alto). Îi spunem subiect. Apoi iau creionul albastru. E mai puțin ascuțit, dar merge să scriu ceea ce numim răspuns. Îl cântă vocea de sus.
- Sopranul? M-am gândit la vocile cântăreților.
- Bravo! Acela e chiar sopranul. Ca să nu se confunde, codițele notelor fiecărei voci merg în aceeași direcție, fie în sus, la sopran, fie în jos, la alto și la vocea de jos, basul.
- Basul intră puțin mai târziu. E tot cu roșu. Dar ce sunt notele scrise cu negru?
- După cum observi, când apare răspunsul la sopran, vocea de alto cântă în continuare. Este ceva nou. Se numește contrasubiect.
- Văd că totul are o explicație. Dar poate că notele negre care urmează nu au nicio explicație.
- Ba au. Ce credeai? Este un mic interludiu care pregătește intrarea subiectului la bas. Aici contrasubiectul îi va reveni sopranului și la alto apar câteva note care se potrivesc cu celelalte două voci. Este un contrapunct liber. Partea aceasta este Expoziția. Nu analizăm mai amănunțit, doar îți spun că următoarea secțiune a fugii, cea mai amplă, este Divertismentul și acolo compozitorul dezvoltă pe baza temelor deja expuse. Iar a treia secțiune este Repriza care încheie fuga,
- Să mă mai uit o data la această Expoziție, ca să rețin. Observ semnele negre de pe portativul de jos. Știu ce sunt! Pauze de măsură întreagă. Sunt și sus pentru sopran. De ce nu apare și în a doua măsură?
- Oops! Mi-a scăpat. O pun. Mai observi tu ceva?
- Observ. Este un becar care lipsește în măsura a patra.
- Stai să văd... Adevărat! Dar de unde știi tu așa ceva?
- Memorie de marțian. Am reținut din partitura care ni s-a perindat prin fața ochilor mai devreme.
- Marty, mă dai gata. Bravo. Pun și becarul acela. Mulțumesc!
- Cu plăcere!
- Ei, acum, când știi mai multe despre preludiul și fuga în do minor, le poți asculta în interpretarea cea mai "tare". Pianistul este Sviatoslav Richter (1915 - 1997) și intră în categoria celor mai mari pianiști ai tuturor timpurilor.
- Vai! Richter parcă merge cu racheta mea. E extraordinar!
- Sunt de acord! Dacă mai dorești o plimbare cu racheta, îl ascultăm tot pe Richter interpretând preludiul și fuga în Re major. Fuga aceasta este la patru voci: sopran, alto, tenor și bas.
- Haide în rachetă!
- Cred că amândoi am zburat de data asta. Și nu numai ca viteză, trebuie să recunoaștem. Ceea ce am ascultat până acum, făcea parte din primul volum. Să nu ne despărțim până nu ascultăm măcar un preludiu și o fugă din cel de-al doilea volum. Am ales ceva deosebit, perechea în fa minor. Aici parcă accentul cade pe preludiu. Este mai lung, mai elaborat, după părerea mea, plus că nu se aseamănă cu preludiile acelea care foloseau o formulă ce se repeta pe diferitele trepte ale tonalității. Vei vedea. Iar fuga, mai rapidă, pe o temă jucăușă, ne va descreți frunțile.
Haideți, dragii mei, să ne oprim și noi, dacă tot ne-am "descrețit frunțile". Pe sâmbăta viitoare!
(va urma)