- Bun venit, Marty!
- Bine te-am găsit, prietene! Să știi că am reținut ce mi-ai spus data trecută: Mă uitam la tine, Marty. O plăcere să te văd atât de impresionat de muzică. Simți la fel ca mine. Să știi că mai am comori pentru tine, chiar pentru lecția următoare. M-am bucurat foarte tare! Ai avut dreptate! Cred și eu că am început să simt muzica la fel ca tine. E minunat, mai ales că sunt acum nerăbdător să aflu despre ce comori este vorba.
- Suntem tot la preferata ta, vioara. Apare încă mult în creația lui Bach. Poate îți amintești Aria pe coarda sol pe care am ascultat-o la prima ta vizită într-o variantă specială - un cvartet de coarde aici).
- A, da! Mi-am adus aminte. Ce frumoasă este!
- Nu o mai ascultăm și acum, avem alte audiții pe listă. Mă gândesc la concertele pentru vioară și orchestră. Sunt scrise în trei părți, după modelul repede-lent-repede. Vezi că ideea de contrast exista și din punctul de vedere al mișcării.
- Când eram mic îmi plăcea repede. Acum părțile lente au ajuns să îmi placă și mă emoționează mai mult.
- Da, da, am observat. Totuși, pentru început, vom asculta prima parte din Concertul numărul 1 în la minor și apoi partea a treia din Concertul numărul 2 în mi major. Amândouă sunt părți rapide.
- Același interpret. E bun. Și foarte tânăr.
- Așa este. A debutat la vârsta de 9 ani. Acum are 25 de ani, dar imprimările cu Bach sunt mai vechi. Este un violinist suedez - Daniel Lozakovich. La ora actuală este cunoscut în lumea întreagă și foarte căutat. Ca să îți faci o mica idee, am aflat și eu cu câte orchestre a cântat deja. Stai să vezi: Chicago, Cleveland, Pittsburgh, Philadelphia, Boston și San Francisco orchestras, BBC Symphony la BBC Proms, London Philharmonic, Philharmonia Orchestra, Budapest Festival, Bayerisches Staatsorchester, Munich Philharmonic, Orchestre de Paris, Orchestres National et Philharmonique de Radio France, Filarmonica della Scala in Teatro Alla Scala, Orchestra Sinfonica Nazionale della Rai, Swedish Radio Symphony și Royal Stockholm Philharmonic, Oslo Philharmonic, Orchestre Philharmonique de Monte-Carlo, Orchestre de la Suisse Romande, Lucerne Festival, Sydney Symphony, Hong Kong Philharmonic, Singapore Symphony, NHK Symphony, Yomiuri Nippon Symphony and Seoul Philharmonic.
- Am amețit! Bravo lui! Mă bucur mult că l-am ascultat.
- Și eu. Iar acum îți voi dezvălui care este prima comoară. Doi mari violoniști ai secolului 20 au interpretat un concert deosebit: Dublul concert de Bach.
- Dublu ca timp sau de ce este dublu?
- Se numește astfel pentru că este scris pentru două viori și orchestră. Vor fi doi soliști, așadar, iar ei se numesc: Yehudi Menuhin (1916 - 1999) și David Oistrah (1908 - 1974). Au fost și în România și au interpretat acest concert. Mi-a povestit bunica mea. Ea a fost atunci în sală!
- O! Emoționant! Vreau să îi ascult și eu.
- Iată-i!
- Ce concert frumos! Toate cele trei părți mi-au plăcut foarte mult! Mi s-a părut atât de interesant felul în care își vorbesc cele două viori! Am zis bine?
- Ai găsit exact esența. Pot să adaug că viorile "își vorbesc" pe picior de egalitate. Adică nu este una cu rol solistic și a doua cu rol de acompaniament. Dimpotrivă. Parcă își fac loc politicos și își împletesc vocile în modul cel mai armonios.
- După așa o audiție stau și mă întreb care o fi a doua comoară?
- A doua comoară, dragul meu marțian, m-a impresionat și pe mine în mod deosebit și, înainte, vreau să afli că Yehudi Menuhin a fost elevul lui George Enescu. De fapt, elevul preferat care i-a fost alături ani la rând, până la sfârșitul vieții. Îți pot arăta câteva mărturisiri ale lui Menuhin: Enescu mi-a dat lumina care a ghidat întreaga mea existență, a fost cel care mi-a aprins imaginația, deschizându-mi o perspectivă în tumultul și măreția lui Bach și va rămâne pentru mine absolutul prin care eu îi judec pe alții.
- Grozav! Dacă stau și mă gândesc, cam asta ești tu pentru mine.
- Hahaha! Marty cel glumeț. Ți-ai găsit cu cine să mă compari... Acum, serios, după moartea lui Enescu, Yehudi Menuhin a rămas foarte legat de memoria maestrului său. Am găsit o frumoasă mărturisire:
- Nu mai am cuvinte...
- Te cred. Una din marile bucurii ale lui Enescu a fost să cânte împreună cu Menuhin, fie în calitate de pianist sau dirijor, fie formând un duo de viori, așa cum s-a întâmplat la prima lor colaborare din 1933, când au înregistrat Dublul concert de Bach. Aceasta este comoara promisă. Ascultăm împreună partea lentă, partea a doua.
- Cu ochii închiși.
- Dacă dorești...
- Ai lacrimi în ochi. Marțienii nu au lacrimi. Of! Ce păcat!
Și eu am avut lacrimi în ochi când am ascultat cele două comori și m-am gândit la acea bunică prezentă la concertul de la București. Mă întreb cine o fi bunica?
(va urma)