S-au adunat câteva cărți deja parcurse, pe care doresc să le semnalez pentru cei care aruncă un ochi pe această pagină. Astăzi, una apărută în condiții grafice excelente, așa cum
ne-a obișnuit editura Baroque Books and Arts:
Altă istorie a arhitecturii - De ce casa ta e mai bună decât palatul Versailles (traducerea de Cornelia Rădulescu). Autorul pare să aibă în comun cu editura măcar numele de scenă: El Barroquista, cel real fiind Miguel Angel Cajigal Vera. Pare să fie un factotum academic autorul, în același timp publicist, animator cultural, istoric de artă și profesor. De asemenea, trebuie spus că, sub titlul provocator, pare să se afle o carte dedicată amatorilor de arhitectură de orice vârstă, dar mai ales tineri. Dacă își imaginează autorul că șochează cu subtitlul, trebuie spus că, dată fiind multitudinea de texte corecte politic, tipice stângii spaniole contemporane, devenite noul conformism, mie mi
s-a părut o carte corectă, dar nu mai mult. În schimb,
m-am întâlnit în câteva ipoteze legate de morminte și memoriale (titlul capitolului al unsprezecelea, pp.117-123) și, apoi, în Temple și spații sacre (titlul capitolului al doisprezecelea, pp.124-139). Chiar și în situațiile în care descrie evidențe, autorul nu se poate abține să o cotească la stânga: acest al doisprezecelea capitol se subintitulează "Construcții care binecuvântează pământul" (adică, vezi bine, nu cerul). Apoi, sub spectrul aceluiași sacru funerar, ni se vorbește despre Muzee și spații culturale (capitolul al treisprezecelea, cu subtitlul "Temple sau morminte ale culturii?"), precum și despre arhitectura spectacolului (capitolul al paisprezecelea: "Spații pentru religia maselor"). Mă și mir că nu e nimic despre consum(er)ism și nicio referire la
opium-ul popoarelor.
Până acolo, autorul descrie pentru inițiabili, vorba lui Rene Guenon, despre Casă (dar e vorba de case exemplare, până și acestora
găsindu-le cusururi, ca, de pildă, casei Farnsworth, a lui Mies van der Rohe. Îmi amintesc o comunicare științifică a autoarei feministe Beatriz Colomina care, pornind de la jurnalul proprietarei și de la psihanaliză, construia un
contra-argument la adresa casei complet permanente, un argument panopticist á la Michel Foucault. Și nici filmul nu a fost rău. Culmea e că toți au dreptate și arhitecți celebri au plătit daune drept compensație pentru erori de proiectare. Îmi amintesc aici cazul bibliotecii facultății de drept de la Cambridge, UK, unde starchitectul a plătit modificările aduse clădirii, din pricină că tot zgomotul cafeteriei de la demisol era condus de forma
sfert-cilindrică fix sus, la sala de lectură a bibliotecii (
e-architect.com/cambridge-law-library) Să fie oare acesta motivul pentru care nu am văzut această delicată clădire în expoziția retrospectivă de la Iași?
Pe scurt, am citit cu plăcere volumul, care merită o a doua ediție ca pentru studenți, nu neapărat cu copertă cartonată. În definitiv, cei ce vor da la arhitectură și studenții din primul an sunt
publicul-țintă al volumului și o lansare pentru aceștia
l-ar face cunoscut de ei. Nu că
l-ar citi neapărat, deși are și fotografii destule, cum au prin tradiție cărțile pentru arhitecți. O lectură de folos, o carte elegantă și, chiar în dezacordul cu pozițiile ideologice ale autorului, o bună hrană pentru minte.
