Berlin. Palimpsest

În 1996, revista Bauwelt a dedicat un număr tematic Stadt Bauwelt Bucureștilor și, nu mai țin minte prin ce mijloace, redactorul șef adjunct al publicației, care între timp ne-a părăsit, a ajuns la mine. Așa a ajuns titlul unui text al meu, București: proiectul neterminat chiar titlul dosarului tematic, unde a mai apărut încă un eseu propriu despre Casa Republicii (taman ce se încheiase Concursul internațional de urbanism București 2000, despre care nu se prea mai vorbește astăzi). În fine. Ca urmare a acestei colaborări, am fost invitat câteva zile la Berlin. Am povestit de curând acest episod unui cuplu de arhitecți mai tineri, care și ei au vizitat orașul pentru prima oară, așa încât vi-l reproduc și dumneavoastră aici.

Orașul era ca după Big Bang. Largi porțiuni din zid erau încă acolo unde fuseseră. Exista un Red Box (red+box) care îl surmonta și unde, cu mijloacele imagistice de atunci, te puteai plimba cu un joystick prin viitorul Berlin, care se agrega sub ochii noștri.

Se construia deja Potsdammer Platz, care acum este un segment vibrant de Berlin, ca și când ar fi fost acolo de când lumea. Spre deosebire de București 2000, concurs câștigat de Von Gerkan cu Joachim Zeiss (bucharest+2000+competition+von+gerkan), la Berlin s-a început, cum și trebuie, cu finanțarea. Marile firme vest-germane au construit sedii acolo, cu arhitecți importanți de semnătură (printre care, la Sony Center, Helmuth Jahn, cel care urma să gândească proiectul numit Esplanada, motiv pentru care Adrian Năstase a mutat catedrala rezultată din concursul național, singurul, din 2002, pe care îl câștigasem). La noi, am rămas cu o machetă și cu același tăpșan de 450 de hectare de pârloagă. La vremea respectivă, câștigătorul estima la 18 miliarde de dolari operațiunea urbană. Nici nu vreau să mă gândesc cât ar mai costa acum...

Dacă nu ai ști ce înseamnă linia din asfalt sau din piatra cubică, de înăuntru sau de afară, adică exact cicatricea traseului pe unde trecea zidul berlinez, nu ai ști mai nimic despre uriașa dramă urbanistică a Germaniei post-belice. Unii continuă să nu știe nici acum.

Cel mai tare m-a impresionat atunci restaurarea Stalin / Karl Marx Alee, o arteră din Berlinul fost DDR-ist construită în timpul lui Stalin, care avea strict aceeași arhitectură zisă realist-socialistă de la marginea orașului și până în inima lui, la Alexander Platz. Am stat de vorbă cu directorul monumentelor berlineze de atunci, un domn sobru, nu îmi mai amintesc decât stupefacția de după discuția cu dânsul. L-am întrebat nu dacă trebuia restaurat bulevardul stalinist, căci trebuia. Pe el se citește și istoria RDG. Cum? Bulevardul înainta spre centru, de la periferie, trăsătură care, în ochii interlocutorului meu, îl făcea mai democratic decât intervențiile marilor arhitecți care au lucrat la cartierul zis IGA, din Berlinul de vest (land8.com/iga-berlin-2017-large-dose-inspiration-world-one-place/), pentru că arhitectura era egală cu sine de la un capăt la altul, fără diferențe de clasă. Bine, înțeleg, am spus, dar de ce e restaurat astfel încât să arate mai bine chiar decât la momentul construcției? Pentru că facem un upgrade general al arhitecturii est-germane. Aici, era vorba de inserțiile de ceramică, acum făcute din porțelan de Meissen.

În fine, stânga vest-germană părea încă fascinată de proiectul socialist, așa că am trecut peste momentul bizar. Cum să fie mai democratic decât cartierul vest-german? În IGA erau prezenți mulți dintre marii arhitecți ai lumii, de la Le Corbusier la Niemeyer , proiectele sunt și astăzi interesante, iar cartierul e vibrant și verde, funcționalist și construit ca alternativă la ce se făcea în Berlinul de peste zid.

Cred că voi reveni asupra Berlinului.