Orengo nu este arhitect: face cronică de film pentru o revistă numită Transfuge și are și un text despre artă, numit Vivre en peiture (2023). Dar asta nu îl ferește de a se pronunța definitiv împotriva imaginii de sine construită cu minuție de Speer după pierderea războiului de către Hitler și încarcerarea sa preț de 20 de ani la Spandau [Pentru cei ce nu știu rezultatul proceselor faimoase de la Nürnberg, sentința acestuia a constat în spânzurarea majorității (12 din 24 de inculpați) celor considerați cei mai responsabili din anturajul lui Hitler; trei au fost achitați și șapte au primit condamnări la închisoare (pe viață pentru Rudolf Hess, Erich Raeder și Walther Funk, douăzeci de ani pentru Speer).]
Și mai la obiect, autorul dorește să dovedească faptul că, în ciuda negației sale din proces, Speer ar fi știut despre planurile genocidare ale regimului, chiar dacă nu ar fi participat efectiv la ele. Se înțelege că nu credea nimeni că ar fi fost așa, nu poți ajunge în cercul interior al lui Hitler, nu poți fi ministru al industriei de apărare fără să știi de unde ai forța de muncă formată din prizonieri de război și din deținuții din lagărele de concentrare și exterminare. În plus, acest lucru s-a mai spus și s-a mai scris deja, așa încât este greu de înțeles care este scopul cărții. Poate faptul că, în plus față de cele ce se știu despre omul Speer, autorul repovestește și dialogurile avute, după eliberarea din închisoare a arhitectului lui Hitler, de Gitta Sereny, jurnalistă și istorică, care nu aduc argumente noi de niciuna dintre cele două parți ale dilemei: a fost sau n-a fost? - vorba regizorului Porumboiu. Mai sunt și eforturile de a problematiza propria sa întâlnire cu textele lui Speer. Memoriile sale, numite În umbra lui Hitler s-au tradus și în limba română. Dar sunt neconvingătoare și destul de plângărețe. M-a impresionat și mi se pare revelator faptul că textele scrise la Spandau și publicate după ieșirea din închisoare sunt după notițele scrise pe hârtie igienică.
Mai interesantă, dar de nedovedit, este afirmația cuiva din anturajul Führerului și al lui Speer, care i-ar fi spus acestuia din urmă "Sunteți iubirea nefericită a Führerului". Este chiar titlul cărții. De unde Orengo sugerează o posibilă relație homoerotică între cei doi, ceea ce mi se pare, mai cu seamă după ce am văzut la Viasat History documentarul despre analiza ADN-ului lui Hitler, o trăznaie... Or, dacă nici titlul nu este tocmai original, nici partea covârșitoare a textului, stai și te întrebi ce e cu cartea asta, cui folosește? Nicio ilustrație a proiectelor lui Speer, de la așa numita catedrală de lumină de la Nürnberg, pentru festivitățile nocturne ale NSDAP începând cu 1934, unde spațiul exterior se definește prin utilizarea proiectoarelor anti-aeriene, cerute de la Göring, până la proiectele pentru Germania (numele pe care ar fi trebuit să îl capete Berlinul după intervențiile naziste semnate de Speer). Toate sunt documentate și răs-comentate, dar, mai cu seamă când se pune sub lupă o viață întreagă, așa că măcar pe sărite și tot ar fi trebuit să apară și câte o ilustrație.
Mai adaug și faptul, deloc lipsit de însemnătate, că traducerea, impecabilă, este făcută de scriitorul și prietenul Doru Mareș.
