Oamenii fac lucruri pe care, dacă n-ar fi proști, nimeni nu i-ar putea sili să le facă. Este și cazul meu. De dimineața până-n creierii nopții scriu. Cel mai adesea compun jalbe, petiții, dări de seamă, versuri safice și alexandrine. Vă spun cinstit. E o activitate compulsivă despre care știu că nu duce nicăieri. Scriu ca să nu trăiesc. Însă, de ieri, universul mi-a fost dat peste cap. Mi-au scris unii că mă plătesc. Le-am răspuns prompt. Oricâți bani mi-ați da, nu renunț la ficțiuni.
Gabriel Rusu
Într-un târziu am reușit să fac diferența dintre lege și dreptate. Adică degeaba ești incapabil să ucizi o muscă, fiindcă poți ajunge oricând la pârnaie. Și acolo, prins între patru pereți, reconstruiești din temelii teoria pictorului. Soluția finală, eradicarea tuturor idioților de pe acest pământ, începând cu procurorul și desigur, gardianul. Dar idioții sunt barometrul pentru valoarea noastră reală, deci sunt necesari. După 22 de ani la Jilava mi se rupe de lumea lor. Îmi aștept liniștit sfârșitul. Sunt liber.
Andra Toropoc
În cutia poștală am primit de-o săptămână un plic alb, hait, iar o somație, am gândit panicat. N-am deschis ușița, nu voiam să știu, oricum eram falit. Încă vreo zece zile l-am lăsat să zacă în cutie. Azi am prins curaj, l-am scos, l-am desfăcut, pregătit pentru amenințarea executorului. Când colo, era de la editura unde public adesea, îmi acordase un premiu care trebuia ridicat de la casierie până la 15 mai, altfel se acorda altcuiva. Am cercetat calendarul, scria cu roșu: prea târziu, fraiere.
