Hăul. Marea. Mă gândesc în fiecare zi cum ar fi. Sper să rămân lucid. Singurătatea este crudă. În primul rând, pentru că nu ești pregătit să fii doar cu tine. Începi cu speranțe, apoi cu deznădejde. Vreau oare să fiu salvat? Sunt îndeajuns de nebun încât să vreau să am viața de dinainte? Hăul. Ar fi prea simplu. Mă lupt cu demonii, cu foamea. Am râs prima oară când am prins un pește cu mâinile goale. Nu când am câștigat premiile. Dacă găsești asta, nu mă căuta. Așteaptă sticla de mâine. Ziua 36.
Sanda Vaideș
În familia mea ca un stup, se trăiește intens. Ziua se crapă la 4 dimineața, cînd bunicul își scuipă mahorca din bojoci și bunica îi blastămă năravul a triliarda oară. Mama, toropită, încropește micul dejun. Cel mai mic chirăie după un sîn plin, după el se smiorcăie frații de grădiniță, iar școlarii rîd mocnit. Tatăl iese din baie în maieu și se răstește la gemenii adolescenți să lase telefoanele. Cîinii latră la poștaș și pisica aduce un șoarec. Papagalul înjură. Adun material pentru niște Confesiuni bine plătite.
Sara Ungureanu
Te-ai săturat de mine. La naiba, m-am săturat și eu. Hai, lovește-mă, aruncă-mă, nu te mai preface că nu vrei. Uită-te la tine, mă urăști. O să plec, să știi. Departe, să nu mă cauți. Cu ce bani? Am câștigat o bursă literară, mă duc să scriu. Nu mai râde, e adevărat. Și cu astea? Mă uit în jur la teancurile de manuscrise. Simt palma peste față înainte să o văd. Ripostez, dar pumnul mi se lovește de oglinda tare. Se sparge. Încep să scriu, dar hârtia se tot pătează de sânge și știu că e degeaba. Mă urăsc.
