M-au trimis într-o cabană, la marginea unei păduri. După o lună, aveam o singură propoziție și aceea mi se părea proastă. Într-o zi, pe potecă, am întâlnit pădurarul. Nu pot să scriu, i-am spus. Lasă, te ajut eu. La început mi-a scris cu degetele pe gât. Apoi pe umeri. Apoi mai jos. A scris mult. După câteva săptămâni, manuscrisul tot nu era gata. Eu, în schimb, eram. În ultima zi i-am spus că a câștigat bursa. L-am luat acasă. Îi dau masă, pat și jumătate din dulap. El îmi dă inspirație. Și continuă să scrie.
Răzvan Dițescu
Am stat mult timp cu foaia-n față înainte de a realiza ce însemna cu adevărat. Nu suma; suma era concretă și clară. Ci libertatea care venea cu ea; libertate cu miros de hârtie și cerneală. Pentru mine scrisul e o formă de singurătate asumată. Acum cineva - un juriu pe care nu-l voi cunoaște vreodată - a hotărât că singurătatea mea merită susținută financiar. E absurd, dar și liniștitor. Am ieșit afară din casă. Copacii sunt în floare, dar nimeni nu-i admiră. Îi admir eu în locul tuturor.
Carmen Tot
Mă apropiam de termenul la care trebuia depus manuscrisul și încă priveam pagina goală, așa cum gol mă simțeam eu însumi. Tot ce aș putea scrie ar fi despre ea, dar din ea rămăsese doar privirea ultimă, concentrată și gestul de a-și coborî cu mâna rochia, înainte de plecare, ca un om care are un gând final, dar până la a-l duce la îndeplinire face ordine printre ideile mărunte de care nu își va mai aminti niciodată. Am ridicat stiloul și am scris: sunt o idee măruntă din viața unei femei pe care am părăsit-o.
