28.06.2026
Monica Liana Radu
În viață nu contează câte cărți ai citit, ci cu ce ai rămas după lectură. Așa filozofa Marcel, șofer de Uber cu experiență, în taximetrie, dar mai ales în profilul psihologic al clientelei. Duduița pare exact genul care stă cu nasul în biblioteci, sigur o să îi dea rating bun. Două sute douăzeci și șapte. De unde știți exact? Fac fișe de lectură, zice ea senină. Marcel era să scape volanul. La toate? Și care v-a plăcut cel mai tare, duduiță? Ultimele douăzeci și șapte. Pe primele două sute le-am citit din ambiție.

Monica Aldea
În timp, Anselme se obișnuise cu pierderile. Librăria, anticariatul, casa, familia, alunecaseră ca piesele unui domino pe care le mai controlezi doar aparent. Printre grupurile de trecători ce flanau bulevardele, bătrânul buchinist putea fi zărit mereu în același loc. Taraba ce părea să se micșoreze odată cu anii avea colecții unicat. Fostul librar le schimba ocazional, fără să-și dezvăluie sursele. Ca un sorcelier, aducea rarități. 27, invariabil. Ca vârsta la care pierduse. Sau câștigase totul.

Arthur Ianoși
Acesta era numărul stabilit, conform Marii Reforme Culturale, pe care fiecare cetățean avea dreptul să-l dețină. Inspectorii veneau în fiecare lună și le numărau atent. Cine avea 26 era suspect de ignoranță, cine avea 28 era suspect de gândire independentă. Oamenii își ascundeau volumele prin pereți, în lăzi de pâine sau sub haine, iar piața neagră de literatură ajunsese mai profitabilă decât aurul. Eu am fost arestat pentru posesie ilegală de idei. Aveam 27 de cărți, dar una dintre ele era un caiet gol.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2026, grupul are 14.335 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus