Traian Ungureanu (TRU) - Prietenul de vineri

1. Portretul

Când l-am cunoscut, pe terenul de fotbal din parcul Tineretului, îşi scotea ochelarii lui groşi ca sticla de borcan ca să-i cosească tare şi nevinovat pe atacanţii adverşi. Pe-atunci era, cum în timpul facultăţii şi cum şi-acum - când cărţile lui respiră spontan - proaspăt şi inocent ca un făt. Nu doar umorul l-a făcut pe cel mai neneamţ din prietenii mei să aterizeze în Germania, la loc improbabil de refugiu. Cum avea de omorât o oră în gara din München în drum spre un lagăr rural bavarez, un samaritean sas crescut în România i-a dibuit originea etnică şi l-a luat la vorbă. Au fumat o ţigară, au comentat despre tărişoara rămasă în spate, trenul a pornit, Traian s-a urcat pe scară şi în momentul acela gol omul a dat să alerge candid să-i ofere un pachet de ţigări.

Atunci de sus Traian a spus:
- Mersi, am fumat!

Acest bărbat are o istorie vastă şi vibrantă în urma sa. El a fost cel mai bine plătit traducător din istoria ţării, primind timp de trei ani salariu, ori şaptezeci şi două de chenzine, de la aeroportul Otopeni, pentru a traduce cu totul şase pagini în engleză. Acest bărbat chiulea de la acelaşi aeroport, ajungea în oraş cu autobuzul, sau maşina sau ambulanţa, iar o dată, pînă la Băneasa, cu un avion mic care l-a lăsat lîngă staţia troleibuzului, pentru a veni la mine acasă să bea fluvii de cafea (acum, occidentalizat, s-a specializat în a-mi sălta brichetele) şi să-şi scrie cronicile fotbaliterare, ferindu-se să se ducă acasă unde admirabila sa mamă l-ar fi cotonogit. Acest bărbat ştia istoria rock and roll-ului mai bine decît oricine, ştia cum să vorbească - de unde ştia? - cu mari maeştri cum Rică Răducanu ori Gică Hagi, îl ştia pe Caragiale pe dinăuntru şi istoria fotbalului, atît românesc cît şi universal, pe dinafară. Acest bărbat a însemnat, timp de trei luştri, vocea clară şi pasionată şi vie a secţiei române a BBC-ului. Traian a arătat, fără ostentaţie şi parti pris, ce înseamnă jurnalismul adevărat, ce înseamnă să scrii fără pretenţii dar cu supremă ştiinţă cele mai intense texte cu clenci din 22, apoi din Cotidianul şi atîtea altele; şi, mai ales, ce înseamnă să-ţi antrenezi audienţa în gâfâitul de locomotivă al istoriei, de la comoţia suflului Pieţei Victoriei la sfârşit de ianuarie 1990, pînă la analiza tăioasă a sentimentului masfios al fiinţei pe care îl exhalează politicienii de azi (mai puţin unul, zice el). Precum Noël Bernard în anii '70 şi Nicolae Constantin Munteanu în deceniul următor, Traian Ungureanu este o epocă. Uşurinţa cu care te împrieteneşti cu el chiar fără să-l cunoşti să nu te amăgească, drag contemporan: TRU este o emblemă a României bune de azi.


2. Videoclipul ce-i place de pe YouTube:

YouTube? You Kidding? Nu servesc. Am vizitat obiectul şi m-a obosit instantaneu, cu acel amestec insistent de exhibiţionism şi gol abundent ilustrat. Prin urmare, secvenţa favorită: YouTube inactiv.


3. Autocaracterizarea

- pasiunea, lucrul / situaţia care îl extaziază, ambiţionează, motivează
Ideile şi trecerea lor de la o minte la alta. Nu e un festin şi sînt în dezacord complet cu cei ce văd în asta un răsfăţ prelungit de şi printre cărţi. Istoria e pusă în mişcare de idei, de mari contagiuni cognitive iar asta e, foarte des, totuna cu sminteli colective care nu-şi conduc cercetătorul la tihnă.

- cel mai important talent al lui
Capacitatea de a fi curios şi de a-i tîrî pe alţii în aria mea de nelinişte sau încîntare. Cu alte cuvinte, priceperea naturală de a povesti şi de a simpatiza.

- cel mai ridicol lucru pe care l-a făcut vreodată
Imensa majoritate a ocaziilor sociale mă transformă în campion al ridicolului. Aşadar, doldora! Dacă e să aleg ceva: odată, la o nuntă, am pupat mîna mirelui şi am adus-o, astfel, în pragul leşinului pe mireasă. Altădată, am vorbit singur, timp de o oră, la un telefon public, după ce convorbitorul închisese.

- ce îşi doreşte în următorii 5 ani
Evident, să scriu cărţile cu care să mă fac ascultat de cititori. Am în lucru una şi în cap două. Toate trei au şanse să treacă neobservate, în indiferenţa generală faţă de carte. Sper, însă, în secret, că peste 100 de ani, cineva să descopere întîmplător că nu am scris prostii.

- cui i-ar întinde un deget şi cui o mână
Un deget şi anume un deget înmuiat în cea mai perversă vaselină, d-lor C.P.Tăriceanu, D. Patriciu & Asociaţii - firma care conduce România spre corupţia perfectă. O mînă, prietenului meu Carol Sebastian, interzis, în continuare, opiniei publice româneşti. De asemenea revistei 22 şi GDS. Revista ar merita un sponsor curat iar Grupul - sediul pe care îl are şi de care trag puşlamalele agreate de Parlament.

- lucrul pe care vrea să îl spună despre el, deşi nu a fost întrebat
Că nu e corupt. Că îşi detestă confraţii care lucrează în solda noilor păstori financiari de ziarişti.


4. Recomandările

- o carte din cele citite în ultimul an
Aproape toate. Totuşi: E. Voegelin, Anamnesis, o cercetare ameţitoare a bazelor filozofice ale memoriei. Ca să revenim pe pămînt: Toynbee, A Study of History (deocamdată, în varianta scurtă), o carte voit şi resentimentar dispreţuită de o Academie măruntă şi neputincioasă. În orice caz, un gînd cuprinzător şi sistematic asupra "filmului" civilizaţiilor succesive. Şi mai pe pămînt: Andrei Nagorski, The Greatest Battle Ever, o cercetare uluitoare a bătăliei pentru Moscova, în iarna lui 1941. Paralizant şi revelatoriu: efortul neîncetat de reprimare condus de KGB, în clipa în care statul sovietic era la un pas de dispariţie.

- un film / o piesă de teatru sau un alt tip de eveniment ce poate fi văzut în stagiune curentă din cele văzute în ultimul an
E simplu. 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile. Un film perfect. România evaluată abisal, cu mijloace minime şi discreţie de mare romancier. Problema mea: străinii cu care am stat de vorbă nu pot percepe pînă la capăt aceasta minune de film, pentru ca nu îşi pot imagina realitatea care l-a făcut posibil. Cu toate astea, filmul nu e un caz de conţinut românesc intraductibil. Filmul are un universalism uman şi moral care surclasează mirosurile locale şi, din acest motiv, e drumul spre modernizarea autentică a culturii româneşti.

- un loc pe care îl iubeşte
Mai multe: Uranus, cartierul magic distrus de comunişti, străzile din perimetrul Armenească - Icoanei, casele din zona Patriarhiei. Apoi: Roma, cel mai bogat loc de pe pămînt, şi New York, ceva ce nu există încă.

- un concert / un album / o formaţie
Sînt Enciclopedia Fără Egal. Singurul meu rival, Dan Goanţă, a plecat şi m-a lăsat singur. Menţionez, cu indolenţă regală şi uşor iritată: Robert Fripp, cum s-ar zice pentru întreaga activitate. Adaug: David Sylvian, albumul Snow Borne Sorow. De asemenea, cîteva mii de alte albume. Le-am pus pe Ipod, acea achiziţie recentă pe care nu reuşesc să o manevrez.

- o persoană tânără pe care pariază, pe care o vede capabilă să atingă excelenţa în domeniul în care aceasta evoluează
Grupul de la Gazeta Sporturilor, în frunte cu C. Tolontan. Cu aceleaşi speranţe, îl menţionez pe tînărul politician Traian Băsescu şi precizez că mă doare în cot de acuzele ce vor urma. Însă ţin să vă aduc aminte că acum 10 ani nimeni nu auzise de Cristian Mungiu. Prin urmare, sînt convins că viitorul om de mare valoare s-a născut şi va apărea în următorii cîţiva ani. Important e să nu plece din ţară.

---

PS: Aşteptăm înscrieri pentru săptămîna 24-30 martie 2008. Detalii în Argumentul acestei rubrici.