Mona Filip - Prietena de marţi

1. Portretul

Am cunoscut-o sub forma unei fetiţe de aproximativ doisprezece ani, cu nişte ochi mari albaştri, un aer precoce şi incurabil romantic. Avea mâini înguste care mă fascinau, cu degete lungi. Iar scrisul frumos îi completa persoana într-un tot unitar. Era genul de persoană a cărei atenţie te făcea să te simţi special. Genul de copil înspre care se îndreptau toate capetele.

Ne scriam o scrisoare pe zi. Eu le-am rupt, călcat în picioare şi ars de mult pe ale ei. Ea s-ar putea să le mai aibă pe-ale mele. Da, ne scriam o scrisoare pe zi, în care eu am urmat-o prin călătoria sa romantică interminabilă prin hăţişul suspinelor secrete pentru diverşi don Juani infantili ai clasei, disperată că nu putea gândi la fel şi despre mine. N-am priceput niciodată cu ce greşisem să nu merit să mă iubească şi pe mine cineva aşa minunat cum iubea ea!

De ce nu puteam fi eu destinatara acelor cuvinte minunate şi sentimente care puse pe hârtie îşi ardeau suportul şi transcendeau în mintea mea ca într-un receptacol mai bun şi mai potrivit al cuvintelor ei. Iar ea îşi turna în mine confidenţele de adolescentă visătoare, semnând la sfârşit: te iubesc. Dar eu ştiam că acele cuvinte nu înseamnă absolut nimic. Dar aş fi putut să-i răspund pe măsură la fiecare nuanţă pe care dragostea ei ar fi îmbrăcat-o, acolo în capul ei minunat.

Îi sunt încă recunoscătoare.
M-a învăţat să iubesc.


2. Videoclipul (Bas Jan Ader: "Selected Works - Fall II")


3. Autocaracterizarea

- despre ea
Am 35 de ani, sînt curator la o galerie de artă contemporană în Toronto. Nu sînt măritată (deşi am fost, de două ori) şi nu am copii (decât de împrumut, gemenii prietenei mele Georgiana).

- Crezi în Dumnezeu?
Nu ştiu. Cred în ceva dincolo de viaţa asta perceptibilă în momentul acesta. Sau vreau să cred, pentru că mă sperie ideea că la un moment dat pur şi simplu încetăm să mai fim. Dar mă îndoiesc de toate lucrurile prescrise de religiile instituţionale.

- Cu ce vedetă de acelaşi sex ţi-ai dori să ai o experienţă sexuală?
Nu m-am gândit niciodată la asta... Cate Blanchett mi se pare o femeie superbă, dar cred că aş vrea mai degrabă să fiu ea, nu să fiu cu ea...

- Ai vrut vreodată să te sinucizi?
Nu, niciodată. Mi-e prea frică de moarte.

- Ai un secret pe care să nu îl ştie nimeni?
Nu. Nu ştiu să-mi ţin gura despre lucrurile care mă privesc. Secretele altora le păstrez, dar pe ale mele nu.

- Ai iubit vreodată fără speranţă?
De prea multe ori.

- Unde ţi-ai dori să trăieşti?
Undeva la malul unei mări, într-o climă cu veri calde. Dar într-un oraş mare şi cosmopolit...

- Cine ţi-ai dori să fii?
Eu însămi (cu adevărat şi fără frică).

- Visezi alb-negru sau în culori?
Cred că mai mult alb-negru, rareori în culori. Din păcate.


4. Recomandările

- o carte din cele citite în ultimul an
Încă n-am terminat-o, dar îmi place foarte tare: Roberto Bolaño, The Savage Detectives. Despre cât de seducător şi riscant e să confunzi arta cu viaţa...

- un film / o piesă de teatru din cele văzute în ultimul an
Paranoid Park (Gus Van Sant). Frumos, poetic, tandru şi dur în acelaşi timp.

- un loc pe care îl iubeşte
Kensington Market, Toronto. Acasă. Cel puţin pentru acum.

- un concert / un album / o formaţie
Black Ox Orkestar, Nisht Azoy. Fosta formaţie a unui prieten drag.

- o persoană tânără pe care pariază, pe care o vede capabilă să atingă excelenţa în domeniul în care aceasta evoluează
Olia Mishchenko. Artistă în Toronto. Mă uluieşte întotdeauna capacitatea ei de a vedea, de a afla, şi apoi de a păstra în ea.

---

PS: Aşteptăm înscrieri pentru săptămîna 28 aprilie - 4 mai 2008. Detalii în Argumentul acestei rubrici.