Maria Gabriela - Prietena de luni

1. Portretul

Gabi locuia lângă restaurantul Budapesta, într-un apartament de trei camere care nu semăna cu nicio casă în care mai fusesem. Mama ei nu semăna cu nicio mamă pe care o mai văzusem.

Casa ei era pentru mine un loc bogat în penumbre, în care locatarii duceau vieți misterioase, inaccesibile mie. Credeam cu sinceritate că acolo nu se vorbește decât despre Kant și nu se ascultă decât Schumman. Că acolo se desfășura o formă superioară de viață, mult diferită de a noastră, a muritorilor de rând.

Datorită mamei ei, cuvântul "doamnă" a căpătat realitate, datorită casei ei, cuvântul "boem" a câștigat substanță.

Când am cunoscut-o, eram o tocilară încuiată și încă premiantă, cu sarafanul scrobit, în timp ce ea citise filozofi pe care eu nici în ziua de azi nu i-am citit, romane la care doar ca adult am avut acces. În una din încercările ei de a mă scoate din carapace, mi-a dat să citesc Amantul de Marguerite Duras. M-am gândit atunci că are cumva legătură cu ceva intim din ființa ei, așa că am sorbit fiecare cuvânt în dorința de a-i descoperii dublul sens.

Într-o zi am stat în cerc, o mână de oameni, pe covorul din sufrageria ei, și-am fumat hașiș. Iar ea, ca un guru spiritual adevărat, ne-a introdus într-o lume fantastică, doar cu muzica pe care ne-a pus-o și doar prin cuvinte. Alegea câte o piesă, știind exact ce se potrivește și când anume, fiecărei idei pe care o urmăream. Cu toții ajunsesem într-o stare de beatitudine care a rămas ca punct de reper în memoria mea.

La ceva vreme distanță, am fumat singură hașiș, și nu am atins starea aceea. Ba chiar mi s-a făcut rău. Mi-am dat seama că hașișul nu însemnase nimic.

2. Videoclipul (Sting: "Desert Rose")

 
3. Autocaracterizarea

- despre ea
M-am născut la București în 1972, am studiat sculptura la liceul Nicolae Tonitza din București. Sunt absolventă a facultății de Litere Eötvös Lóránd din Budapesta, secția neo-greacă. Am făcut un masterat în Studii Sud-Est Europene la Facultatea de Științe Politice și Administrație Publică a Universității din Atena. Lucrez ca Foreign Rights Manager la editura Kossuth din Budapesta și urmez un masterat la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (Budapest College of Communication and Business) din Budapesta, secția Arts & Business Manager.

Am publicat versuri în revistele ARCA, POESIS, Ramuri, și eseuri în revistele Ramuri, România Literară și Viața Românească. Am tradus din maghiară în română un roman de Sándor Márai, din greacă în română un roman de Rhea Galanaki (nepublicate încă), apoi din engleză în maghiară (Stories of Chinese Wisdom) în curs de apariție la editura Kossuth și trei volume de povești pentru copii din italiană în maghiară.

- pasiunea, lucrul, situația care o extaziază, ambiționează, motivează
Viața. Mă fascinează faptul că fiecare clipă e o răspântie. Jocul cu posibilitățile are negreșit, ceva amețitor. Aș vrea să realizez "privirea creatoare" asupra lumii, o privire detașată și înțelegătoare, o stare pozitivă , dacă tot suntem influențați oricum de temeri, prejudecăți și atașamente. Uneori scriu pentru că nu pot face altminteri, și asta mă ajută, cred, să înțeleg mai bine lumea, tot așa după cum călătoriile mă fac să o iubesc mai mult. Aș propune legea-călătoriei-obligatorii-prin-lume un an sau doi după studii, cum făceau membrii breslelor odinioară. Oamenii ar fi, cred, mult mai toleranți.

- cel mai important talent al ei
Sunt socială, plăcută, reactivă. Cea din urmă fiind și cel mai mare dezavantaj al meu. Uneori par mai inteligentă și mai puternică decât sunt. Și fac supe gustoase.

- cel mai ridicol lucru pe care l-ai făcut vreodată
Am călcat cămășile unui bărbat înainte să-l părăsesc.

- crede în Dumnezeu?
Da, și în chip firesc. Cred că există frumusețe, sens și adevăr în orice împrejurare iar creația are un Creator, e o certitudine.

- locul în care și-ar dori să trăiască
În Nirvana. Mai serios vorbind, cred că poetul Kavafis avea dreptate când spunea că oriunde am merge tot propriul destin ni-l ducem și proprii demoni suntem nevoiți să-i înfruntăm. Prin urmare dacă lupta lui Iacob cu îngerul are loc pe o insulă din Mediterană, la sat, ori într-o metropolă agitată este o problemă de detaliu și poate de estetică, dar nu schimbă natura faptului în sine. Fiecare are o bătălie da dat, un pod de trecut sub care se ascunde balaurul cu cine știe câte capete. Există, neîndoios, o calitate a vieții, o matrice energetică (deși sună cam urât) care tinde să se concretizeze sub forma unor întâmplări, ca apoi acumulate să se preschimbe într-un destin, oricare ar fi acela.

- ce își dorește în următorii 5 ani
Mi-aș dori să trăiesc mai încet chiar dacă la fel de intens, așa ca în copilărie; să privesc cum cad frunzele toamna una câte una. Zen. Mai multă liniște. Poate încă un copil, înțelepciune și multă muzică.

- cine îi e model
Fiul meu. M-a învățat mai mult despre natura sentimentelor și inteligența emoțională, decât toate cărțile de psihologie la un loc. Și m-a mai învățat că tot ce am învățat la facultate nu valorează prea mult, dacă nu sunt în stare să-l liniștesc atunci când plânge, că pariul nostru cu existența mizează prea mult pe cultură generală și erudiție, și prea puțin pe o cultură emoțională.

- visează în alb-negru sau în culori
Visez în culori, problema e că bilingvă fiind, ungromâncă, ca să zic așa uneori nu știu în ce limbă visez; mi se întâmplă să visez și în engleză, franceză, în greacă.

- Ai un secret pe care să nu îl știe nimeni?
Există oare oameni care să nu aibă măcar unul?

- lucrul pe care vrea să îl spună despre ea, deși nu am întrebat-o
Mă simt ca un must care tânjește să devină vin. Nu e vorba mea, dar mi se potrivește. Asta nu mă împiedică să uit că uneori și vinul se mai și acrește.

4. Recomandările

- o carte din cele citite în ultimul an
Claudio Magris: Danubio este o carte apărută demult, în 1994 la editura Univers dar s-a întâmplat să îmi cadă în mâini doar acum. Ar merita să fie republicată. E admirabilă, elegantă și surprinzătoare în dulcele stil post-modern, deși unora ar putea să li se pară prețioasă.

- un film / o piesă de teatru din cele văzute în ultimul an
After the wedding (Efter bryllupet) un film danezo-suedez din 2006 regizat de Susanne Bier. Uman, simplu și tulburător.

- un loc pe care îl iubește
Parcurile din Paris, centrul Bucureștiului cu Cișmigiu cu tot, apartamentul meu de la Budapesta, "moșia" fratelui meu de la Nucșoara, de pe lângă Câmpulung. Dar de fapt, pentru mine un loc înseamnă o stare și cea mai familiară stare mi-o dă tot muzica. E un alt fel de a te simți acasă.

- un concert / un album / o formație
Madredeus: O Paraiso; J.S. Bach: Variațiunile Goldberg (cu Glenn Gould sau Eva Landowska) și Pasiunile după Matei (cu Helmuth Rilling).