Carmen

Am vizitat expoziţia de Haute couture deschisă de Carmen Poenaru la Galeriile Alfa din Bacău. Cum exponatele unicat, voalurile vaporoase, pînzeturile cu strasuri şi tot ceea ce mai poate acoperi trupul graţios al unei femei sunt chiar opere de artă şi nu merită decît calificative absolute, am găsit că, în locul unei cronici laudative şi plicticoase, ar fi mai nimerit să relatez o întîmplare petrecută în urmă cu aproape douăzeci de ani.

O chemaseră la partid, la secţia de propagandă a judeţului, deşi nici nu era membră. Dar era cea mai tînără achiziţie din grupul de artişti plastici stabiliţi prin repartiţie în Bacău, şi deci mai uşor de convins. Abia obţinuse diploma de absolvire la Academia de artă Ion Andreescu din Cluj-Napoca şi tovarăşii ajunseseră la concluzia că o tînără talentată ca ea, e taman nimerită să realizeze un portret minunat care s-o reprezinte pe tovarăşa academician doctor inginer Elena Ceauşescu. Aşa că, la partid a fost invitată să ia loc, i s-a oferit o cafea adevărată şi o ţigară Kent şi i s-a explicat cît de mîndră ar trebui să fie - ca om şi ca artist - pentru onoarea care i-a căzut pe cap în urma deciziei tovarăşei secretar cu propaganda ca tocmai ea să creeze o operă de artă care urma să-i fie dăruită celei mai iubite fiice a poporului român, distinsă mamă şi soţie al revoluţionarului geniu al Carpaţilor, comandantul suprem al patriei noastre pe drumul Epocii de Aur, spre viitorul luminos al omenirii, comunismul.

În treacăt, trebuie spus pentru cei care au uitat sau nu ştiu, că genialul cuplu de conducători iubiţi experimenta deja cu succes procesul de dezvoltare multilaterală a omului de tip nou şi, în acest sens, inventaseră nechezolul ca înlocuitor al cafelei, salamul cu soia, margarina, tacîmurile, rachetele şi adidaşii. Urma, în scurt timp, să fie pus în aplicare programul bucătăriilor comune de bloc, conform programului de alimentaţie raţională elaborat de un grup de cercetători ştiinţifici, după consultarea şi la cererea oamenilor muncii. În acelaşi timp, oamenii muncii, indiferent de pregătire, vîrstă, naţionalitate, sau sex, erau angrenaţi zi şi noapte, chiar şi sîmbăta şi duminica, în procesul ireversibil de construire al societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Intonînd voioasă cîntece patriotice, naţiunea urma să urce în curînd spre comunism, în zbor.

Tinerei artiste i s-a explicat pe îndelete că un creator trebuie să-şi pună imaginaţia în slujba poporului şi a idealurilor sale. Că artă pentru artă nu fac decît nenorociţii şi decadenţii care aberează la ordinul şi pe banii imperialiştilor corupţi. Că, în România, socialismul biruitor la oraşe şi sate trebuie înfăţişat în mod realist, în culori calde, pastelate, cu mult auriu. Şi cine putea reprezenta mai bine realităţile epocii de aur decît imaginea celei mai iubite tovarăşe, o adevărată luceferiţă a zorilor noi? Fata a înţeles repede că şi locul ei de muncă, şi atelierul în care-şi desăvîrşea visele, ba chiar şi propria existenţă, i le datora Partidului, Tovarăşului şi Tovarăşei. Apelaseră la ea pentru că avea experienţă în lucrul cu materiale textile şi, cum judeţul nostru avea o pondere însemnată în industria respectivă, tovarăşii se gîndiseră că o tapiserie ar fi cel mai potrivit obiect care să marcheze preţuirea locuitorilor acestor meleaguri pentru cea mai generoasă fiică a poporului român. Iar această lucrare de artă, valoroasă prin însuşi subiectul ei, va fi atîrnată alături de alte mii de dovezi de preţuire ale clasei muncitoare în Muzeul Mărturiilor Dragostei şi Devotamentului Poporului Român pentru Iubiţii Lor Conducători Elena şi Nicolae Ceauşescu (M.M.D.P.R.I.L.C.E.N.C.) din capitala patriei, Bucureşti.

Aşadar, la lucru, tovărăşico, şi încă repede, pentru că, de 23 august, expoziţia trebuie să fie gata. Fă schiţa în două-trei zile şi după aia te detaşăm la Buhuşi, pînă-i terminată tapiseria. Ai la dispoziţie o secţie întreagă la Fabrica de postav, cu două sute de specialiste în ţesutul covoarelor. Discuţi cu inginera şi cu maistrele de-acolo, şi ele fac ce le spui. Tovarăşul prim secretar vrea ca Bacăul să fie reprezentat cu cinste în muzeul asta nou. Să ne mîndrim cu opera dumitale!

Artista şi-a pus imaginaţia şi talentul la treabă. Pentru că tovarăşii doreau o lucrare de mari dimensiuni, doi metri pe trei, a început cu fundalul. Cum ar fi putut fi fondul perspectivei în Epoca Ceauşescu, aia de aur? După cîteva încercări, a ales o variantă în care pe fondul unui cer albastru deschis strălucea un soare ale cărui raze erau, de fapt, subtile spice de grîu auriu. Fundalul reprezenta bogăţia patriei şi hărnicia oamenilor, frumuseţea cerului curat şi senin ca sufletul acestei naţii. Din centrul tapiseriei, respectiv al acelui soare care lumina însuşi viitorul (care nu se vedea, dar la rîndul lui trebuia să fie extrem de strălucitor!), urma să răsară figura clarvăzătoare, mîndră, dar blîndă, fermă, dar sensibilă şi ocrotitoare, a savantei de renume mondial. Fireşte, înconjurată de un halou de aur.

Odată conturul feţei personajului terminat, nu-i mai rămînea decît să-şi pună în valoare calităţile de portretistă. De fapt să copieze o fotografie a Tovarăşei de pe coperta revistei Femeia socialistă. Dar asta putea s-o facă în timp ce ţesătoarele executau fundalul.

Numai că lucrurile n-au fost deloc atît de simple cum îşi imaginase. Tocmai cînd era mai atentă la număratul punctelor de ţesătură care marcau deschizătura ochiului drept, ilustra Tovarăşă îi scotea limba, şi artista trebuia s-o ia de la capăt. În pofida dorinţei sincere şi a efortului creator îndîrjit, nu putea să se concentreze din cauza grimaselor, rînjetelor şi strîmbăturilor Tovarăşei, aşa că, ba-i ieşeau buzele prea subţiri, ba urechile prea clăpăuge, ba ochii prea bulbucaţi. Cît despre nasul Tovarăşei, acesta trecuse prin stadiul de castravete galben, evoluase apoi într-un gogoşar roşiatic, pentru ca să sfîrşească în forma unui borcan cu zacuscă în miniatură. Era tot ce se putea face. Zilele treceau, termenul de predare se apropia, tapiseria era aproape gata, cu excepţia centrului din care lipsea tocmai personajul principal. Disperată, artista îşi declină competenţa. Şi mai disperată, activista de la judeţ raportă şefilor ei cum stau lucrurile.

Activiştii ştiau de mult, din practica de zi cu zi, că intelectualii sunt lipsiţi de caracter, labili psihic, slabi, şovăielnici, trădează uşor cauza şi, de aceea, nu poţi pune niciodată baza în ei. Tînăra artistă demonstrase încă o dată valabilitatea teoriilor marxiste. Era de aşteptat.

Dar tovarăşii aveau mereu o soluţie pentru orice problemă, aşa cum deprinseseră de la secretarul lor general. La Comăneşti, un miner, un adevărat ostaş al partidului, fruntaş în producţie, dar şi laureat al Festivalului Naţional Cîntarea României, era atît de talentat încît, în două trei zile putea sculpta în lemn de stejar, absolut orice. Mai ales în vulturi şi şoimi era foarte bun, şi toţi şefii de la judeţ aveau pe birou cîte o răpitoare înaripată care să le amintească de Vulturul Carpaţilor. Minerul îi făcuse însă şi pe Ştefan cel Mare, pe Burebista şi Decebal care semănau ca trei picături de apă, aşa cum e normal să semene eroii, pe cal şi cu sabia ridicată, iar acum lucra la statuia lui Cuza, întîmpinînd ceva dificultăţi cu ciocul acestuia.

...Şoimul uriaş, cu ochi scrutători şi cioc ameninţător, cu ghearele adînc înfipte în scoarţa naturală a unui buştean dar cu aripile larg desfăcute într-un zbor planat, zace în depozitul muzeului, alături de machete de sondă, tablouri cu tovarăşi şi pionieri, trofee de vînătoare şi cîte alte dovezi de mare dragoste ale românilor pentru conducătorii lor.

În acest timp, s-a consolidat ideea că, lăsaţi în voia lor, artiştii sunt capabili de orice. Ei chiar sunt în stare să-i convingă pe semenii lor că viaţa e frumoasă şi visele se pot împlini.


GLOSAR
(pentru cei care n-au împlinit 20 de ani)

Adidaşi - Glezne şi copite de porc, purtînd uşoare urme de grăsime şi foarte rar de carne, utilizate de sărbători drept hrană de către oamenii muncii din România socialistă.

Margarină - produs alb, de consistenţa vaselinei cu miros şi gust specifice, fără calorii. Unsă pe pîinea goală, margarina uşura îngurgitarea.

Nechezol - produs alimentar fără nici un gust sau efect, de culoare cafenie, rezultat din măcinarea boabelor prăjite de cereale, în amestec cu 10% cafea. Cafea cu înlocuitori.

Rachete - piele şi os de pui de găină sau curcă, congelat şi ambalat în plastic cu etichetă: Carne de pasăre calitatea a III-a)

Salam cu soia - produs alimentar în care predominau cerealele, mai ales soia. Hrana de bază a clasei muncitoare de dinainte de 1990.

Tacîm - complex anatomic format din gheare, vîrfuri de aripi, gîturi şi capuri de pasăre, folosit la îmbunătăţirea calităţii nutritive a borşului de ştevie, fasole sau lobodă.