Ca dinamică de dans este o tranziție de ruladă, o suspensie înainte de cădere, o etapa de ricoșeu.
Europa îmi apare ca o companie de dans. Ca o echipă sportivă. Cu atât mai interesantă și una și cealaltă cu cât sunt alcătuite din personalități cât se poate de diferite. Nu numărul de goluri contează, ci faptul de a juca. Împreună.
Europa - Un corp de corpuri. O geografie anatomica.
Elveția / Cehia
Două rărunchiuri ale trupului continental. Fără deschidere la mare. Orizonturile trebuind deci să se fi deschis altfel și altcum.
Portugalia / Turcia
Țări de epidermă. Coaste opuse ale aceluiași corp scăldate de un ocean și două mări. Câte valuri tot atâtea tentații de a se tot duce. Mai departe.
Portugalia: cu Compania Franceză «Gigi Căciuleanu» dansând «Zig - Zag» la Lisabona (înainte să ardă teatrul) și la Porto. Și cât Porto după spectacol!...
Turcia: «Interferences» - După amiaza mea a unui faun, în versiune - muzică electronică, dansată în teatrul antic din Izmir cu Ruaxandra Racovița. Pierre Cardin alături de Dan Mastacan și de alte vreo 4.000 de persoane aplaudând în picioare.
Cehia: «Mozartissimo», spectacolul nostru, trimis de Franța la anul Mozart de la Praga. Dineu cu toata compania după spectacol cu minunat de simplul ministru al culturii din echipa lui Vaclav Havel. Simbolic.
Elveția: Proaspăt ajunși în Occident, invitați de către Rosella Hightower și organizatorii Concursului Internațional de Dans din Lausanne: Duo cu Ruxandra Racoviță. După spectacol, pe stradă, mergând spre hotel, o mașină încetinește și se oprește în dreptul meu. Moment de panică. Deodată o voce interpelându-mă entuziastă. Cu felicitări. Primarul Genevei.
Interminabile ar fi similitudinile între dans și viață. Între amândouă și fotbal. Prima ar fi că mișcările jucătorilor fac parte din formele posibile de dans. Dansul le cuprinde pe toate! Ca și viața.
De ce atunci stadioanele se umplu mai mult decât teatrele? Pentru că legile jocului, spre deosebire de cele ale dansului, pot fi cu ușurință înțelese de orișicine.
Dansul: un joc metaforic, fotbalul: o joacă meta-euforică?!
