Documenta 12 - Ziua 2: Austria - Croaţia

Atunci cînd vara trecută am aflat că la documenta 12 una dintre lucrările expuse este o girafă împăiată, mărturisesc că mi-am dorit şi mai mult să merg cît mai repede la Kassel. Nu mai era acel freamăt al copilăriei, atunci cînd mergeam la Antipa, muzeu de care eram îndrăgostită, unde mi-aş fi tîrît părinţii mereu, dar care mă şi înfricoşa cumplit. De data aceasta, era curiozitatea de a vedea, pînă la urmă, ceva uşor de imaginat: simplu, o girafă împăiată. Dar plasată nu în muzeul de istorie naturală, ci în cadrul uneia dintre cele mai importante mari expoziţii de artă contemporană, la documenta. Cum se putea legitima o asemenea lucrare? Cum putea taxidermia să pătrundă în spaţiul artei contemporane? De ce era acolo şi nu la locul ei într-un muzeu tip Antipa?

Brownie stătea cuminte în sala de expoziţie, în documenta-halle. Era poate unul dintre exponatele cele mai fotografiate în timpul documenta 12 şi cele mai mediatizate. Artistul austriac Peter Friedl şi-a denumit lucrarea The Zoo Story. Iată care e povestea lui Brownie: s-a născut în Africa de Sud şi a ajuns în grădina zoologică din Qualquiliyah - singurul Zoo din West Bank - prin Israel, în 1997, pe vremea cînd acest orăşel palestinian de 45 de mii de locuitori nu era încă tăiat şi izolat de restul lumii de către zidul de zece metri înălţime. Ani mai tîrziu, pe 19 august 2002, Brownie, în vîrstă de nouă ani, moare violent - atacul armat din acea zi, atunci cînd forţele israeliene s-au mutat în Qualquiliyah, a ucis indirect mai multe animale din Zoo: un leu, o zebră, un babuin şi pe Brownie. Girafa, într-un moment de panică, produs probabil de zgomotele armelor, s-a lovit cu capul de o bară de fier şi a murit pe loc. A fost împăiată apoi de către Sami Khader, veterinarul local, şi nu taxidermist profesionist. Apoi Brownie a fost mutată un pic mai încolo, într-un muzeu adiacent grădinii zoologice.

Peter Friedl, născut în 1960, în Oberneukirchen, mic oraş din nordul Austriei, a împrumutat-o pe Brownie, a etichetat-o, spunîndu-i povestea (o poveste ce mă trimite cu gîndul la secvenţe din filmul lui Kusturica, Underground), şi a expus-o la documenta. Friedl este cunoscut pentru lucrările sale de artă conceptuală, critice la adresa societăţii şi politicii internaţionale, lucrări care scot la iveală contradicţii ale sistemelor sociale ori judecă ipocrizia şi minciunile politice. În ţara sa de origine, Austria, care azi la Viena se înfruntă cu Croaţia, el e un artist considerat incomod, neplăcut, iar operele sale sînt privite cu suspiciune.

La documenta 12, Peter Friedl face critica politicii israeliene, biata Brownie devine simbolul unui conflict istoric israelo-palestinian, e tipul de imagine care înconjoară lumea şi, printr-o poveste-alegorie spusă simplu, artistul ajunge direct la ţintă. Critica violentă nu a întîrziat să apară: Oliver Marchart, într-un articol despre documenta 12 (publicat în IDEA artă+societate, nr.27/2007), consideră lucrarea lui Friedl un monument-cheie, alături de altele de la această ediţie documenta, din "tabăra de vară germană a reconcilierii": artistul austriac "alimentează victimizarea palestinienilor", ca să o obţină pe Brownie, el "a trebuit să negocieze şi să obţină ajutorul Hamas". Marchart conchide: "Se dovedeşte că lucrarea cea mai cunoscută din expoziţie este deci şi cea mai problematică, în măsura în care alimentează fanteziile antisemite. Nici nu e de mirare că a devenit cea mai proeminentă lucrare într-o Germanie eficient normalizată sub conducerea cancelarului Schröder".

Iată cum arta conceptuală reuşeşte, folosind instrumente deja existente, să genereze reacţii dure, să provoace, să amendeze gesturi, să critice dur politica internaţională.

Brownie m-a impresionat în sine, prin constituţia ei firavă şi prin imperfecţiunile unei împăieri neprofesioniste. Mi s-a părut încă o dată incredibil cum arta conceptuală, prin, de data aceasta, reprezentantul ei Peter Friedl, reuşeşte să creeze într-un mod aparent simplu lucrări care devin emblematice pentru o stare anume. E clar că, în cazul de faţă, apelul la animale (cum se întîmplă şi în cazul în care se recurge la copii), a sporit şi întărit efectul dorit de Friedl prin critica sa.

Pe Brownie nu o uiţi nicicînd, iar povestea ei tristă implică foarte multe - aflată după gratiile grădinii zoologice din West Bank, ea e imaginea societăţii palestiniene închise şi izolate de restul lumii.

În urmă cu vreo patru-cinci luni discutam prelung pe străzile Iaşului împreună cu acest om firav. Nu mi-a trebuit mai mult de un sfert de ceas să realizez că am de-a face cu un corpus ambulant de referinţe la istoria recentă a artei contemporane. Fireşte, declaraţia sa fără echivoc - asta ca să clarifice lucrurile de la început - "De cînd mă ştiu, am fost un anarhist", amintirea spontană a avangardei Fluxus-ului, ale căror happening-uri site-specific şi le apropriase ca surse de inspiraţie, şi scurta rememorare a momentului în care a părăsit şcoala cînd nu împlinise încă 17 ani, pentru a-şi asuma un proiect de educaţie selectivă auto-impus şi lipsit de orice constrîngere ideologică, nu au putut decît să îmi amplifice curiozitatea.

Întîlnirea directă cu lucrările sale avusese loc însă vara trecută, cînd îi remarcasem lucrarea The Exploitation of the Dead în pavilionul Aue al documentei 12. Pe pereţii unui container alb expusese circa 150 de picturi pe plăci din lemn şi cartoane, colaje, obiecte de diferite dimensiuni, citate, parafraze ale artiştilor din avangarda rusă, împreună cu fotografii şi fotocopii ale unor subiecte tipice ale realismului socialist. Domina culoarea roşie, dar uneori roşul era deturnat în mod ironic către roz. Netăgăduindu-şi afinitatea cu conceptualismul (împreună, de altfel, cu mai toate lucrările sale), lucrarea aceasta se concentra asupra limbajului politicii şi a modalităţii în care acesta influenţează viaţa de zi cu zi. În cazul de faţă, miza era cea a deconstrucţiei ludice a mecanismelor de putere ale limbajului purtător de semnificanţi ideologici, scoaterea din context a acestora pentru a le pune în lumină absurditatea şi pentru a clarifica modul în care arta oficială a deviat şi exploatat ţelurile avangardei în scopurile sale. Promisiunile şi iluziile pe care arta şi le face vizavi de influenţa sa socială sînt comentate ironic prin plasarea de către artist - între imagini şi obiecte - a unor tentante prăjituri proaspete.

Pesimist în ceea ce priveşte discursul socio-terapeutic al artei - "nu cred că arta poate face orice, cred că arta nu înseamnă nimic" [discuţia dintre artist şi Cristian Nae în Observator Cultural, nr. 159 (417), 3-9 aprilie 2008], Mladen Stilinović creează cu un obiectiv minimal: auto-vindecarea. Conştient că arta este un cîmp de manifestare al mecanismelor hegemonice şi ideologice, critica artistului croat merge pînă acolo încît poate declara în statement-ul său artistic: arta nu mai poate exista în Vestul Europei. Motivul este pe cît de simplu pe atît de neaşteptat: spre deosebire de artiştii din Est, artiştii din Vestul Europei nu sînt leneşi. Lenea înseamnă absenţa mişcării sau a gîndirii, timp mort, amnezie totală, indiferenţă, lipsa a activităţii, impotenţă, prostie. Artiştii din Vest nu sînt artişti pentru că nu sînt leneşi: cu alte cuvinte, ei sînt mai degrabă producători şi, ca atare, într-un sistem comercial, fie el şi artistic. Aceasta presupune cercul închis al producţiei, promovării, sistemului economic al galeriilor, muzeelor, competiţia capitalistă etc. [parafrază a statement-ului The Praise of Laziness, Moscow Art Magazine, nr.22]. Refuzul acestei economii a artei, forţa protestului extrasă din libertatea de căutare a lenei şi bucuria găsirii acesteia îşi găsesc expresia cea mai potrivită, poate, în acţiunea intitulată Artist at Work din 1978, unde Mladen Stilinović a petrecut mai multe zile într-un pat instalat într-o galerie. Fotodocumentele ne prezintă un artist indiferent la agitaţia din jurul său: în acest caz, munca sa (sau lipsa ei), lucrarea sa şi spaţiul expoziţional se identifică total.

Artistul croat Mladen Stilinović este unul dintre artiştii invitaţi în cadrul bienalei de artă contemporană Periferic 8 - Arta ca dar, care va avea loc între 3-18 octombrie 2008 la Iaşi.