Multi-multi-multi-seducătoarea Europă - Ziua 2: Austria - Croaţia / Germania - Polonia

Văzută de aproape, Europa este multi-dimensională, multi-coloră şi multi-multi-lingvă. Multi-multi-multi-seducătoare. Pluri-dimensională şi mult încântătoare. Capabilă să înnebunească şi un ochi de Taur şi o inimă de Zeu.

Multi-pluri-frumoasă. Ca o trupă de tineri efebi plini de seva vieţii.

Un continent nou făcut din ţă(ndă)ri vechi cât lumea. Miraculat şi miraculos.

Acelaşi mister ca şi cel al atomilor care după ce au traversat miliarde de milenii şi milioane de galaxii se întrupează deodată, acum şi aici, într-un corp nou şi tânăr.

Austria: "Şcoala vieneză". O amintire de dans tulburătoare: Miriam Răducanu gândind coregrafic personajul Mariei din Opera Wozzeck de Alban Berg. Adică, pur şi simplu dansându-l. Interpretând-o nu numai pe Maria ci, cu mişcări care nu pot fi decât ale ei, pe cât de fluide pe atât de exacte, întrupând spiritul complicat şi fragil al personajului-femeie şi al femeii-pământ. O roză a vânturilor. Şi floare. Şi a vânturilor. La răscruce. Mai mult decât un personaj? Spiritul unei geografii de inimă de continent? Întretăiere de drumuri, de tendinţe, de identităţi, de gânduri şi de gândiri, de nebunii... Un personaj cu corp ne-corp şi din care finalmente rămân, ca şi din muzica, doar (doar?!) vibraţiile unei sensuale răstigniri.

Croaţia: Suntem la Split. Dansez ca nebunul. Sunt chiar nebunul, bufonul, din Lacul Lebedelor. Nu mă simt de fel într-un balet ci pe undeva oscilând între o piesă de Shakespeare şi tabla de şah (din cauza diagonalelor!). Scena se află chiar pe malul mării. Se simte că furtuna va izbucni dintr-un moment într-altul. Mai încolo de scenă, în întuneric - stâncile Adriaticei dansând ca nebunele în faţa Veneţiei.

Polonia: Varşovia. Sunt în juriu la Concursul Eurovision pentru Tinerii Dansatori. Ni se cere fiecăruia să indicăm ţara pe care o reprezentăm. Când îmi vine rândul spun: Sunt francez (Vest), născut în România (Est), din părinţi având părinţi cu origini ruse din St. Petersburg - şi chiar îndepărtat-suedeze pe undeva din partea mamei (Nord) şi din partea tatălui din Atena (Sud)... Râs general. Da. Într-adevăr. Ţara pe care o reprezint este... Europa.

Germania: Köln. Primesc mort de emoţie, speriat de bombe, din mâna lui Kurt Joos (unul din pionierii arhi-recunoscuţi ai dansului modern occidental) premiul 1 la Concursul Internaţional de Coregrafie, unicul în Europa în acel moment. Cine? Eu, un nimeni, format în România - adevărat, de către unul din pionierii dansului modern din Est (Miriam Răducanu) - dar totuşi!, dansând prima mea coregrafie - un duo cu Ruxandra Racoviţă venită tot de pe acolo - adică ultra-necunoscuţi, super-ignoraţi de către mândrul Occident... şi aşa, hodoronc-tronc, hop!, chiar premiul întâi. Poate unul din primii paşi în reunificarea Europei? Ei, nici chiar aşa!!!

Terenul de joc ca şi scena: Nu corpuri, ci o mulţime infinită de multitudini de puncte ale corpului. Ale corpurilor. Puncte arzătoare. De jăratec. Atomi de nelinişte, de încordare, de depăşire de sine, de fragilitate şi de forţă. Un cer de vară cu constelaţii în permanentă mişcare.