Avem echipă, avem valori (culturale) - Ziua 3: România

"Paris, mon amour - clişeu.
Cum o fi Bucureşti dragostea mea?"

Astfel se încheie textul cu care Ioan Meltzer îşi prezintă expoziţia de fotografie găzduită acum de Institutul Cultural Român la sediul din Aleea Alexandru 38. Naţionala de fotbal a României joacă luni, 9 iunie 2008, cu cea a Franţei. Textul lui Ioan Meltzer dobândeşte, în acest context microbistic de sezon, conotaţii neprevăzute.

Miercuri, de la ora şapte seara, are loc al doilea recital susţinut în acest an la Bucureşti de Cvartetul Belcea. Concertul face parte din seria prilejuită de rezidenţa ansamblului la Ateneu, iniţiată de ICR în parteneriat cu Filarmonica. Cvartetul este alcătuit din Corina Belcea (România, Grupa C la Euro 2008), Antoine Lederlin (Franţa, aceeaşi grupă C), Krzysztof Chorzelski (Polonia, Grupa B) şi Laura Samuel (Anglia, necalificată la turneul final). Vor interpreta lucrări de Franz Schubert (Austria, Grupa B) şi Ludwig van Beethoven (Germania, Grupa B). Dacă recitalul se desfăşura cu o zi mai târziu, s-ar fi suprapus, parţial, cu meciul Austria - Polonia (peste cinci zile, cu Austria - Germania). Dacă Schubert (1797 - 1828) era în viaţă şi se afla în România în această perioadă, ar fi primit, desigur, o invitaţie la concert. Ar fi fost oare nevoit să-şi calce pe inimă ca să îi dea curs? S-ar fi interesat, în pauză, de scor? (Pe ce post ar juca Beethoven într-o reprezentativă care l-ar avea în poartă, să zicem, pe Buxtehude iar mijlocaş la marcaj pe Schumann?)

Contrafactualele, un procedeu oricum problematic din perspectiva istoricilor profesionişti, sunt, uneori, oarecum hazardate, pe muchie, şi ca gust. Dar nici concluziile nu stau strălucit: "La bêtise consiste à vouloir conclure" spune, notoriu, un foarte mare scriitor al adversarilor noştri de luni. (Al lor? Al nostru, al tuturor, graţie binecuvântatului "export/import cultural"). Dacă la rugby finalizarea (când şi când zisă şi "concluzie" de către cronicarii sportivi) are două părţi şi poartă frumoasele nume de "eseu", respectiv "transformare", la fotbal, "sportul rege", i se spune, simplu, "gol". Omofonia cu vocabula tradusă, în limbi de circulaţie, cu "empty" sau "naked", "vide" sau "nude", sau "leer" e valabilă doar aici. Doar în română strigătul "Regele e gol!" se poate prelungi cu "e gol! E gol, e gol, e gol!". Dar de ce să nu ne placă un rege gol? (Cât despre a conchide: nu concluzia e în cumpănă, cât prea marcata ei vânare. Cele mai frumoase finalizări nu sunt cele care par să rezulte dintr-o necesitate absolută, mai presus de efort? Şi cu cât mai imposibile unghiul sau traiectoria, cu atât mai ineluctabile...)

La următorul turneu final - şi, până atunci, pentru "campania" de calificare - am putea negocia cu Federaţia Română de Fotbal ca pe tricourile "tricolorilor" să se afle, de exemplu, sigla Centrului Naţional al Cărţii din cadrul ICR, prin programele căruia au fost traduse în străinătate, din 2006 până acum, peste 40 de cărţi de autori români. Am putea oferi, la schimb, semne de carte cu Naţionala în fiecare dintre volumele apărute prin TPS - Translation and Publication Support Programme. Şi bannere la Seara de film, la Ultimii rapsozi... Ca "un loc cu prieteni" - astfel ne sugera Răzvan Penescu să apară Institutul Cultural Român - cel din ţară şi cele 15 din străinătate - în textele cu care ne-a propus să prefaţăm meciurile de la turneul final al Euro 2008. Cum ar suna "Prietenii ştiu de ce frecventează ICR"?

(Sorin Gherguţ
ICR Bucureşti)