ICR Paris a câştigat deja Euro 2008! - Ziua 3: Franţa

Dacă Mutu şi Chivu împreună ar intra pe uşa ICR Paris, ar avea toate şansele să rămână incognito. De la directoare la îngrijitoare, cele şapte minuni feminine ale aşezământului ignoră fotbalul cu admirabilă consecvenţă. În ultimele zile, firme de producţie video sau posturi de radio franceze au bătut la poarta noastră (pe care nu o apără Lobonţ!) pentru informaţii, interviuri sau emisiuni legate de Euro. Imunitatea la virusul fotbal fiind cvasi-totală, ar fi avut toate şansele să rămână cu impresia că în România sportul-rege este o sectă cu adepţi la fel de numeroşi precum munca în folosul comunităţii. Din fericire, precum în aventurile galului Asterix, microbul rezistenţei fotbalistice a contaminat totuşi pe cineva. Coincidenţă, minoritarul masculin care mă aflu nu îşi mai aminteşte prima lecţie de citire, dar are amintiri clare (şi dureroase), despre Craiova Maxima şi a ei semifinală de Cupă UEFA contra Benficăi în '83.

RTL, radio naţional de mare audienţă în Franţa, prezintă Euro într-o emisiune în direct de trei ore, vineri seară, în preziua meciului inaugural. Reprezentanţi ai celor 16 ţări calificate îşi prezintă şi susţin echipa într-un concurs de cultură sportivă.

Titularizat din oficiu pentru a onora blazonul României în grupa morţii (cu Olanda, Italia şi Franţa), îmi fac încălzirea de la prânz. Cu un vernisaj de pictură. După-amiaza, antrenament uşor: vizită oficială în numele ICR la Salonul european al cercetării şi inovaţiei. Şedinţa tactică va consta în citirea din scoarţă în scoarţă a cotidianului sportiv l'Equipe. Pe metrou. La ora 18, un telefon cu şoferul confirmă sosirea unui important oaspete şi a cărţilor pentru o apropiată dezbatere. Drum liber spre studioul RTL, lângă Champs Elysées, unde debarc la 20h45. Primesc badge cu numele meu şi România deasupra. Adrenalina urcă. Îl reperez rapid pe confratele olandez, corespondent al televiziunii publice. După un bombardament cu întrebări fotbalistice, conchid că am măcar locul 3 asigurat. Mai ales că el pregăteşte înfruntarea cu un masaj cu bule. De şampanie, pe gâtlej, mersi RTL! Gazdele franceze stau la adăpost în emisie, iar il giornalista italian se crede în Wells: şi-a scos ecusonul pentru a fi omul invizibil. E 21h30, ora grupei C. Cristophe Pacaud, moderatorul, îmi strânge mâna cu îngrijorare: "Ah, la Roumanie! Simt că ne veţi da de furcă". "C'est promis!", îl încurajez.

Meciul e mai dificil decât pare, francezii au terenul, arbitrii şi în plus joacă în superioritate numerică. După câteva prezentări şi consideraţii ale fiecărui jurnalist despre echipa sa reprezentativă, marea înfruntare. Arunc răspunsuri la foc automat şi, cu trei puncte, a mea e semifinala cu Grecia! Presiunea urcă. După o jumătate de oră de pauză, confratele grec se înclină şi el: 3-1, România în finală.

Grea finală, cu un jurnalist de la l'Equipe, în tricoul Cehiei, prin telefon. Încerc o stratagemă şi îi contest dreptul de joc, pe motiv de lipsă a cetăţeniei, apoi cer să câştig prin neprezentare, dar juriul nu marşează. Intimidarea psihologică dă însă roade. După o rundă de întrebări mai grele, mă distanţez: 2-0, 2-1, 3-1. România campioană europeană, plouă cu SMS-uri de la ascultători, răsună "Deşteaptă-te, române!" pe undele RTL!

"Cine câştigă aici nu câştigă la Euro", mă tachinează gazdele. "Legea seriilor", le răspund, promiţând să le fac luni seară cu mâna din tribunele stadionului Letzigrund din Zurich, după victoria galbenilor. Alo, Mutu, se aude? Noi am câştigat deja Euro, voi ce mai aşteptaţi?

(Robert Adam
Ataşat de presă, ICR Paris)