Şi eu sunt unul dintre ei. Mare parte din primii mei ani de conducător auto entuziast sunt strâns legaţi de Dacia mea roşie (aprins!), model 1310, din anul de graţie 1984...
Aş putea să vă povestesc ore în şir păţaniile mele cu faimoasa mea Dacie care mi-a fost alături atâţia ani.
Odată am rămas în mijlocul unei intersecţii (nu, nu pentru că nu ştiam să conduc, ci pentru că motorul se "înecase" - orice şofer de Dacie ştie ce înseamnă asta), şi a fost nevoie ca poliţiştii din intersecţie să vină să-mi împingă maşina ca să deblocheze circulaţia... (nu vreau să mă gândesc ce mi-ar auzi urechile într-o situaţie similară, în zilele noastre, având în vedere lipsa de civilizaţie din traficul bucureştean! Apropo - nu vreţi să iniţiem o campanie socială pentru readucerea politeţii pe drumurile româneşti?)
Altă dată, într-o seară târziu când mă întorceam de la o aniversare, uleiul a început să ţâşnească din motor, iar un taximetrist lângă care mă oprisem disperată mă încuraja cu un aer cunoscător "a, păi nu mai plecaţi de aici!" - iar eu nici măcar nu ştiam unde mă aflam exact în Bucureşti...
Altă dată, tot seara târziu, dar pe nişte serpentine de munte, a trebuit să caut pe sub maşină, unde căzuse, faimosul "jigler" - acea piesă mică, dar esenţială, căci fără ea nu puteam pleca mai departe - şi eram pe un drumeag părăsit în drum spre o cabană, iar afară începuse deja să se întunece...
Iar în Herăstrău m-am scufundat cu o roată în smoala care se încinsese într-o zi călduroasă de vară, iar seara când am revenit lângă maşină smoala se întărise peste roată, blocând-o... Iar în cine mai ştie care locuri, am căzut cu o roată într-o gură de canal lăsată deschisă pe drumurile patriei...
Şi cum aş putea să uit momentul în care, în timp ce conduceam, am văzut cum începe să iasă fum de lângă volan... Da, fum, "as in" foc...
Nu mă înţelegeţi greşit. Nimic din aceste întâmplări nu înseamnă pentru mine imperfecţiune sau lipsă de calitate.
Amintirile astea îmi sunt foarte dragi şi ele reprezintă doar momente izolate din anii întregi (mulţi ani!) în care m-am bazat pe drăguţa mea Dacie care m-a purtat cu încredere şi stoicism la mare, la munte, pe drumuri grele de ţară, sau dintr-o parte într-alta a Bucureştiului. Mă gândesc şi acum cu mult drag la Dacia mea roşie - prima mea maşină, alături de care am învăţat bucuria şi plăcerea şofatului.
Întotdeauna m-am simţit în siguranţă în Dacia mea şi am ştiut că mă pot baza pe ea.
Dacia era o maşină foarte robustă şi de încredere. Şi ce a fost întotdeauna foarte important - oricine ştia să ţi-o repare, oriunde rămâneai în orice fel de pană. Preţ accesibil, piese accesibile. Service extins oriunde în ţară. Adevărat chilipir.
Dacia este o marcă cu tradiţie în România. Totul a început în anul 1966, odată cu cooperarea cu producătorul francez Renault, iar fabrica românească a fost deschisă în 1968 la Colibaşi (acum numit Mioveni), lângă Piteşti. Un prim model a fost Dacia 1100, dar cel mai de succes şi longeviv model al acelor ani a fost cu siguranţă Dacia 1300, lansată în 1969 şi prezentată chiar şi la salonul auto de la Paris din acel an. 10 ani mai târziu, în 1979, modelul 1300 a fost înlocuit cu modernizatul şi îmbunătăţitul model 1310.
După 1989 Dacia a lansat Dacia Nova, dar momentul critic pentru era modernă este 1999, când Dacia a fost achiziţionată de tradiţionalul său "frate mai mare", Renault.
Producătorul francez a investit mult în fabrica de la Mioveni, intenţionând să o facă centrul operaţiunilor sale pentru Europa Centrală şi de Est. Sub patronajul francezilor, au fost lansate modelele Dacia Super Nova, Solenza şi mai târziu Dacia Logan - cel mai important model al ultimilor ani, aşa cum fusese şi modelul 1300 la vremea sa. Logan este cel mai modern model Dacia şi cu siguranţă cel mai de succes. Logan este acum cel mai bine vândut autoturism în România şi este exportat pe multe pieţe externe.
Cred că Dacia a avut succes atâţia ani pentru că ea simbolizează însuşi spiritul românului obişnuit - robust, de încredere, isteţ şi de cursă lungă. Dacia este şi acum maşina românului obişnuit şi sunt sigură că va continua să fie, mulţi ani de acum încolo.
Dacia are valoare sentimentală pentru mulţi români. Pe vremurile comuniste te înscriai pe o listă şi aşteptai ani buni până să-ţi primeşti maşina visată - şi nu mulţi îşi permiteau acest lux. Aveam un vecin care obişnuia să iasă în faţa blocului ca să cureţe cu un bureţel mizeria pe care păsări ignorante o făceau pe Dacia lui preţioasă... Serios.
Ce este remarcabil la Dacia este faptul că, în ciuda istoriei sale comuniste şi uneori inflexibile, a reuşit să îşi păstreze spiritul tânăr şi să se reinventeze. Cred că e foarte relevant faptul că mulţi tineri conduc astăzi Logan - şi pot spune că am fost de multe ori impresionată de statura Loganului pe şosea.
Aştept acum cu interes noul şi mult mediatizatul Sandero - ultimul model abia lansat de Dacia. Şi simt că am deja încredere în el.
*****
Îmi doream (de)mult să scriu şi despre o marcă de lux. O aşteptam să apară. Şi ce ţară puteam găsi pentru a vorbi despre lux, mai potrivită decât Franţa - patria luxului şi a eleganţei...Short quiz - care este cea mai valoroasă marcă franceză?
Sunt sigură că împătimiţii modei ştiu deja răspunsul - ei bine, da, cea mai valoroasă marcă a Franţei este Louis Vuitton. Si imaginaţi-vă cu ce alte mărci franţuzeşti a avut de luptat. Vă zic doar câteva - Chanel, Dior, Hermès, Lancôme, Cartier...
În 2007, valoarea mărcii Louis Vuitton a fost estimată la 16 miliarde de Euro (da, miliarde, nu am greşit), iar următoarea clasată valorează de trei ori mai puţin... (şi ca să nu credeţi că inventez, vă spun că sursa este Interbrand, autoritatea supremă mondială în ceea ce priveşte valoarea mărcilor).
Ador mărcile de lux. Dar nu numai în sensul pe care vi-l imaginaţi (bine, e adevărat, recunosc că mi-aş dori să îmi pot permite unele obiecte de lux, pentru cât de desăvârşite sunt, dar nu la asta mă refeream), ci pentru ceea ce semnifică mărcile de lux, pentru modul fascinant în care o marcă de lux înseamnă şi vinde infinit mai mult decât un simplu produs.
Ca orice marcă de lux, Louis Vuitton vinde mai mult decât produse. Louis Vuitton vinde sentimente. Vinde un vis, o speranţă, un posibil mod de viaţă, ba poate chiar o nouă personalitate.
Louis Vuitton vinde promisiunea că vei deveni mai bun, mai frumos, mai bogat, mai interesant pentru tine şi pentru cei din jur. Louis Vuitton vinde promisiunea că poţi deveni altcineva (sau poţi părea, cel puţin...).
Este fascinant cât de influenţabili pot fi oamenii. Oamenii tind să se definească prin ceea ce posedă, să se identifice cu brandurile pe care le deţin. Pentru mulţi este extrem de important modul în care sunt percepuţi de cei din jur. Şi pentru mulţi, atributele mărcilor deţinute se răsfrâng asupra lor.
Louis Vuitton a fost cu siguranţă un vizionar. Pe vremea când multe popoare se luptau încă să-şi definească identitatea, el a redefinit ideea de călătorie, înălţând-o la rang de artă şi oferindu-i pentru totdeauna un touch de glamour.
Louis Vuitton a deschis primul său magazin la Paris (unde altundeva, decât în capitala absolută a stilului şi eleganţei??? V-aţi prins - I love Paris:)), în anul 1854. Designer şi manufacturier excepţional, Vuitton a început prin a produce cufere şi genţi de voiaj, diferite de toate cele dinaintea lui. Şi, mai important, a creat nu doar cufere, ci o întreagă artă a călătoritului. Pentru prima oară, cuferele nu mai erau simple cutii în care îţi transportai bagajele. Călătoria a devenit un moment intim şi preţios, de descoperire a sinelui şi de explorare a minunilor lumii.
Înainte de Vuitton, cuferele se produceau cu capacul rotunjit, pentru a lăsa apa să se scurgă, dar asta îngreuna depozitarea lor în timpul voiajelor. Cu un remarcabil simţ practic, Vuitton a fost primul care a produs cufere cu toate laturile drepte, făcând transportul şi depozitarea lor mult mai facile.
Cu paşi siguri, afacerea lui Vuitton a devenit tot mai mare şi mai prestigioasă (poate a ajutat şi faptul că era un favorit al lui Napoleon al III-lea, care l-a introdus aristocraţiei franceze). În 1867 Vuitton a participat la Expoziţia universală de la Paris, iar în 1885 a deschis primul magazin în Londra, pe celebra şi luxoasa Oxford Street.
Un alt an cheie este anul 1896, când George, fiul lui Louis, a creat faimoasa monogramă ce se regăseşte pe toate produsele firmei. Simbolurile grafice - trifoiul şi floarea - sunt expresii ale culturii orientale (oare din cauza asta toţi turiştii japonezi sunt înnebuniţi după marca Louis Vuitton?)
Vizionar şi pasionat ca şi tatăl său, George l-a urmat pe acesta la conducerea firmei. El este cel care a dat firmei o dimensiune internaţională.
În 1914 a fost inaugurată clădirea Louis Vuitton de pe Champs Elysées. Era, la acel moment, cel mai mare magazin de obiecte de călătorie din lume. Au urmat magazinele din New York, Bombay, Washington, Londra, Buenos Aires.
Louis Vuitton este printre primii creatori care au dăruit personalitate unor anumite articole. În anii '30-'40 au fost create o serie de genţi care au primit nume - ca Keepall sau Noé. Ce dovadă mai bună că genţile erau mai mult decât obiecte - ele deveneau un companion cu care împărţeai momentele intime dintr-o călătorie.
În 1978 Louis Vuitton a "pus piciorul" (sau mai bine zis "a pus cufărul") în Japonia, deschizând nu unul, ci două magazine, la Tokio şi la Osaka.
Dar poate anul cel mai important din ultimele decade este 1987, când Louis Vuitton a fuzionat cu alţi doi giganţi - Moët et Chandon şi Hennessy, creând colosul LVMH - cel mai mare grup din lumea luxului de astăzi.
Ştiu, deja visăm împreună. Călătorie, lux, exclusivism... Wake up! Mai sunt încă lucruri interesante de povestit despre Louis Vuitton...
Ceea ce mă fascinează iarăşi la Louis Vuitton este geniul cu care a reuşit de-a lungul timpului să-şi păstreze aura de exclusivism şi sofisticare. E foarte uşor, atunci când eşti în vârf, să faci o mişcare greşită. E foarte uşor să abuzezi, să te laşi vrăjit de un câştig facil. Ar fi fost suficient ca Louis Vuitton să înceapă să producă obiecte ieftine şi de masă, ca să coboare de pe piedestal - sigur, asta le-ar fi umplut conturile din bancă în 3 secunde, dar câştigul ar fi fost efemer şi ar fi dăunat valorii mărcii în mod ireparabil.
Întotdeauna, cei de la cârma companiei au ştiut să-şi aleagă cu grijă paşii - exact ca un aristocrat de modă veche, care preţuieşte eleganţa şi rafinamentul. Au decis cu grijă orice extindere şi orice asociere - cum ar fi lansarea colecţiei de stilouri de lux din 1997, sau crearea primei linii de bijuterii Louis Vuitton în 2001, datorită lui Marc Jacobs care devenise în 1998 directorul artistic al companiei.
Orice lansare într-un nou oraş a fost întotdeauna aleasă cu grijă - în 2000 la Marrakesh (pentru prima oară pe continentul african), iar în 2003 în Moscova şi în New Delhi.
În condiţiile astea, sunt absolut impresionată ca Louis Vuitton a deschis un magazin şi la Bucureşti - sunteţi de acord sper, că e o mare onoare, şi un semn bun că în sfârşit Bucureştiul a început să apară pe harta marilor retalieri de lux..
Totul în lumea Louis Vuitton reflectă filozofia mărcii - exclusivist, sofisticat, prestigios. Substanţă şi stil într-o împletire de vis. Grijă pentru detaliu. Cu adevărat "The art of travelling". Deja visez... la vacanţă, desigur. Şi e cineva care îmi şopteşte că o să vină.