Nebunia efortului - Ziua 4: Spania - Rusia / Grecia - Suedia

Doi fotbaliști îmbrățișându-se după un gol mult așteptat și dorit cu toată setea unei guri uscate de nebunia efortului. Doi alții într-o luptă feroce pentru captura unei globuleț gol pe dinăuntru. Două echipe (companii?) înfruntându-se. Amor - Omor. Cât de teribil de apropiate (le diferențiază un singur sunet vocalic - un oftat pre- sau post-orgasmic, aproape imperceptibil, mai ales dacă ar fi să-l pronunțam în rusește.) pe atât de opuse sunt cele două concepte. Amor. Omor. Două corpuri reunite în același elan, într-un același (moment de) timp, vital și asasin.

Așa, ca mine, scriind aceste rânduri, s-o fi dat oare cu capul de toți pereții și cel care a definit formulă volumului unei sfere?

Spania: Barcelona. Magnificat cu muzică lui Pergolesi. O comandă a unei asociații de artiști coregrafici din Spania. Cu un grup format ad-hoc. Repetiție generală. Înaintea mea o piesă de Flamenco. Minunat dansată cu foc, cu pasiune, cu "mistică". Exact ce le lipsea interpreților mei. E adevărat că lucram cu ei de abia de 2 săptămâni. Disperat, hotărăsc să adaug o primă parte piesei mele. Improvizată pe moment de către mine. La curent e doar omul de la lumini. Și bineînțeles cel de la sunet. La premieră, fără să anunț pe nimeni, dansez ca un nebun, ca un câine turbat. Nu pot să uit ochii holbați ai dansatorilor mei în culise. Dar nici cum au dansat după aceea. Cu ce foc. Cu ce "mistică". Și cu ce nebunie.

Oricât de puternică ar fi structura - fără nebunie, degeaba.

Rusia: Nici acum după atâtia ani nu reușesc să uit emoția dementă a "meciului" meu (coregrafic) cu Maya Plisetskaya atunci când creasem pentru ea Nebuna din Chaillot.

Un duo de dans.

Un meci între două personalități. Nu numai fizice.

În ciuda grupului, momentele cruciale, esențiale, se petrec în doi. Doi protagoniști. Doi soliști (două singurătăți?!). Doi canibali. Doi amanți. Doi canibali - amanți. A se distruge. A se completă.

Duo - joc de forțe. Joacă a slăbiciunilor.

Meciul, și el - un duo (ah, cât de coregrafic) între două ființe grupale.


Grecia: Pe vasele grecești: constelații de eroi și semi-zei. Cu imagini olimpiene de dans și scene olimpice de sportivi. Un zodiac plin de mișcări care mai de care mai minunate și senzuale. Orgii de mișcări: lupte, întreceri, bacanale...

Unde începe oare diferența între dans și alte forme de mișcare? Unde se sfârșește? Dar frontiera dintre diferitele forme de dans?

Poate ca minciuna "frumosului" le desparte, iar sublimul "adevăratului" le leagă.

Suedia: Stockholm. Iarna. Nu văd soarele timp de 2 săptămâni închis într-un studio al Televiziunii Suedeze cu un grup de coregrafi scandinavi. Eu trebuind să animez la cererea unei corporații a artiștilor nordici un stagiu de video-dans.

Se miră toți când le propun spre analiză o bandă video cu un meci de fotbal.

Pe stadion: Fugă, alergătură și dintr-o dată: HOP! o bășică conflictuală. Conflictivă?

Totul se rezolvă în interiorul unui OU monstruos și dublu, cu două ființe ca două gălbenușuri gemene și polimorfe disputându-și cu sălbăticie o bășicuță de spațiu cât un cap de om. Ce o fi fost înainte: fuga sau bășica, oul sau ne-oul, omul sau ne-omul, mingea sau non - mingea.

Duo. Armonia unui conflict în doi.