Melodia noastră - România - Franţa

Ce am făcut noi acolo, pe Letzigrund? Am doinit a jale, din buciumul picioarelor? Sau din cavalul îndoielii care ne-a cuprins, laolaltă cu Mutu, cînd am aflat cuantumul datoriei lui către Chelsea? Dar ce trebuia să intonăm, rapsodia lui Enescu? Trei culori cunosc pe lume, pe muzica lui Ciprian Porumbescu? Sau o manea de inimă rea şi vreme bună? Au, au, au, atacul meu inexistent! De ce nu, "Hei rup, hei rup, cad stînci de fier, în munca aspră de brigadier!" De la Bumbeşti-Livezeni pînă la Zurich-Berna nu-i decît o aruncătură de băţ a istoriei.

Am cîntat fals? Da, uneori. Dar cocoşul galic pregătit de Raymond Domenech, antrenorul cu figură de pictor nebun, ce a cucurigit? Ceva care semăna a cafe-concert, dar cu cafea decofeinizată. O şansonetă falsă, un pic desuetă, interpretată de Ribery, tenorul cu faţa tăiată, şi baritonul Benzema, un fel de Zicu în variantă hexagonalo-magrebiană.

Dar fetele noastre care dansau în tribune nu se pun? Ba se pun, se pun şi burtoşii cu lanţuri de aur la gît. Aşa, frumoşi şi boccii, deştepţi şi modeşti, talentaţi şi muncitori la un loc sîntem condamnaţi să intonăm o singură piesă. "Hai România" e o bucată complicată, la care se compune încă. Nu va merge la Eurovison, nici la Woodstock, nici la Montreux, nici măcar la Club A. Dar e a noastră.