Dar motivul pentru care scriu acest text fără nici o legătură cu fotbalul pe care îl au de jucat cele două naţionale este acela de a compara altceva: arhitectura ortodoxă. Nimic mai diferit decât răspunsul celor două ethos-uri la provocarea religiei. Bisericile greceşti au păstrat tradiţia bizantină şi celebrează în chip cu totul special, din secolul al XI-lea încoace oricum, tipul clasic: cel de cruce în pătrat, sau cruce greacă. Tocmai am primit de la Arhiepiscopul Chrysostomos de Etna, CA cea mai recentă apariţie a profesorului Constantine Cavarnos, Byzantine Church Architecture (Institute for Byzantine and Modern Greek Studies, Belmont, MA, 2007). Autorul privilegiază acest tip de a construi, observând, în descendenţa lui P.A. Michelis (căruia la noi nu i s-a tradus decât Estetica arhitecturii, la Meridiane, în anii optzeci, dar nu şi fundamentala sa An Aesthetic Approach to Byzantine Art), că arhitectura bizantină în esenţa sa are câteva principii constitutive, de la care, indiferent de tipologie, nu se abate: 1) dematerializarea; 2) polizarea şi perforarea marmurei, a pietrei în general 3) accentul pe spaţiul interior, unificator; 4) potrivita utilizare a luminii naturale în absenţa vitraliilor 5) niveluri gradual-ascendente ale spaţiului. Nu intru în detalii care ar plictisi, cu certitudine, orice suporter care, din eroare, va da peste acest excurs. Dar subliniez ceea ce mi se pare a fi cel mai important de spus, şi anume accentul pe calitatea spirituală a luminii şi a spaţiului interior al bisericilor bizantine (greceşti).
Lucrurile stau diferit în cazul celor ruseşti. Acolo, interesul acordat exteriorului bisericilor este cel puţin la fel de încordat ca şi cel pentru interioare. Cupolele în formă de ceapă, albastre şi pictate cu stele aurii reprezintă, fireşte, cerul. Dar interiorul cupolelor stands for cer, de asemenea. Or, la ruşi, e ca şi cum am vedea cerul din exteriorul lui.
O altă diferenţă ar fi înălţimea iconostasurilor. La greci sunt joase, la ruşi ocupă aproape în întregime distanţa de la solee la boltă, făcând imposibilă contemplarea icoanei Fecioarei cu pruncul, pictată de regulă în semicalota care acoperă altarele ortodoxe. Ca un soi de arbitru (ca să mă folosesc, totuşi, de limbajul fotbalistic), altarele noastre sunt undeva la mijloc.
Şi, în schimb, diferenţele antagonice ale spaţiilor bisericilor nu răscumpără ceea ce îi uneşte pe greci de ruşi: habotnicismul. Când să îl primească pe Papa Ioan Paul al II-lea, amândouă bisericile s-au codit, deşi papa îşi ceruse scuze pentru cucerirea şi spolierea Constantinopolei de către cruciaţi. Acum, ce să vezi? Iarăşi cele două biserici surori sunt preocupate de gestul ecumenic al Mitropolitului Nicolae Corneanu, de a se împărtăşi la greco-catolici...
Pronostic (wishful thinking): Cum nu pot să sper că vreuna din echipe să o bată pe cealaltă, aceeaşi făină cernând amândouă, mi-aş dori, dacă s-ar putea, să se bată unii pe alţii...
