Iar bazarul, în care s-au făcut, probabil, primele capitaluri cinstite din România după 1989, în Laleli, este un labirint parfumat, cu mirodenii şi nimicuri, cu aur şi kitsch în părţi egale. E uşor să te pierzi în el. Nu o veţi face, desigur, dacă sunteţi atenţi la loc şi nu neapărat la marfă. În orice caz, negustorul turc este însăşi definiţia prieteniei. Un ceai din coajă de măr vei bea oricând cu el, chiar dacă vei insista la nesfârşit să nu cumperi nimic (vast program!).
Ce să vă zic? În 2006 am avut privilegiul de a fi primit, ca junior al unei delegaţii alese participând la o conferinţă dedicată lui Brâncuşi, de Patriarhul Ecumenic al Constantinopolelui. În paranteză fie spus, Universitatea de arte Mimar Hasan, că tot vorbirăm de el, a organizat un incredibil simpozion brâncuşian. Encomiastic, fireşte, vetust ca metodă de prezentare, dar somptuos. Rectorul a venit doar la sfârşit (rectorii turci sunt la fel de bine păziţi şi reprezentaţi ca şi miniştrii), cât să ne dea ceva diplome şi medalii. Revin la patriarhie: cetatea asediată care este Patriarhia splendorilor de odinioară ne-a primit cu bunăvoinţă, Patriarhul, amabil, ne-a primit preţ de vreo jumătate de oră, am şi poze cu dânsul. Un bătrânel afabil şi, evident, patriarhal. Ce să ne dea? Un pliant cu întoarcerea moaştelor Sf. Ioan Chrisostomos acasă. Le dăduse înapoi Papa Ioan Paul II, cu fast. Le-am venerat în catedrală, care îmi amintea, nu ştiu de ce, de o biserică brăileană, sau de biserica bulgărească din Tulcea. De altfel, am avut impresia stranie că, după ce am trecut Dunărea la Cernavodă, până la Ankara, am parcurs riguros acelaşi mediu, cu aceeaşi geografie, cu aceiaşi climă, cu aceeaşi arhitectură spoită în alb. Revin: la Istanbul, creştinii nu sunt deloc bine primiţi, iar patriarhia ecumenică este, din vreme în vreme, cercetată de habotnicii islamişti.
Bine. Nici o legătură cu Cehia, fireşte. În 2000, am călătorit cu Simona pentru câteva zile la Praga, venind de la Budapesta, unde eram fellow la Collegium Budapest. Ne sărbătoream zece ani de căsătorie. Nu vă mai spun câţi împlinim în vara asta. La Brno, norii erau atât de joşi şi de gravizi de apă, încât păreau că se prăbuşesc peste tren. Vameşilor slovaci le doresc să se spânzure, ca breaslă, pentru că n-am trecut în viaţa mea prin umilinţele prin care am trecut atunci. În fine. Mănâncă şi ei o pâine, bieţii, ca şi ai noştri (destul de albă, de altfel). La Praga ne-a luat un taximetrist şmenar, ca şi la Bucureşti, care ne-a jupuit de bani până la hotel. Dar oraşul în sine face toţi banii şi, de asemenea, vă rog să îl vedeţi măcar o dată în viaţă. Cârnaţii şi berea sunt minunate. Asta vă va ajuta să supravieţuiţi ieftin, în vreme ce veţi vedea vechiul oraş, dimprejurul castelului şi al catedralei, precum şi de peste Vistula. Face toţi banii!
