Lunga pauză de fotbal din viaţa oamenilor: magia fotbalului - Ziua 9: Turcia

O zi în Istanbul... oraşul e într-o forfotă incredibilă dar şi liniştit când seara, sorbind un ceai turcesc, priveşti siluetele vapoarelor ce alunecă pe Bosfor...

Sunt de un an aici şi am sentimentul că sunt dintotdeauna... totuşi a trecut aşa repede ca şi cum nu ar fi fost...

Dis de dimineaţă purced spre institut. Forfota străzii începe deja să se facă simţită, vânzătorii de simit, covrigul turcesc, şi-au aranjat taraba şi încep să vândă trecătorilor. La institut trebuie să pregătim ultimele detalii ale simpozionului: de făcut afişe, de văzut sala, de trimis invitaţii. (ICR Istanbul a organizat un simpozion despre Dimitrie Cantemir pe 12 iunie 2008, într-o veche şcoală musulmană - medrese - restaurată, urmat de un concert cu muzică de Cantemir.)

După amiază am întâlnire cu A., care doreşte să viziteze Muzeul Dimitrie Cantemir. Muzeul din Istanbul, inaugurat anul trecut, este situat în cartierul Fatih şi a fost inclus pe lista obiectivelor turistice ale oraşului. Clădirea, care aparţine statului turc, are la parter un centru pentru activităţi sociale, iar la primul etaj muzeul. Restaurarea Casei Cantemir a fost integrată într-un proiect de reabilitare a zonei vechiului Fanar, cu sprijin venit din partea Uniunii Europene. În interiorul muzeului, care funcţionează sub egida ICR Istanbul, se află o expoziţie temporară dedicată principelui Dimitrie Cantemir.

Mă îndrept spre muzeu împreună cu A., pe o străduţă îngustă, prăfuită şi sub un soare arzător. Te uimeşte să vezi ce a mai rămas din măreţia bogatului Fanar: case care nu au mai fost renovate de multă vreme, frânghii pe care atârnă rufe, un uşor miros de cărbune, o senzaţie de mahala împietrită în timpul istoriei, neatinsă de modernizare. Ajungem la muzeu unde, în grădină, sub un smochin, aşteptăm prietenii lui A... în drum spre noi, ei s-au abătut pe la Patriarhia greacă, din vecinătatea muzeului, vizitată de mulţi turişti.

Avem o discuţie lungă despre principele Cantemir, dar şi despre cum s-au făcut restaurările muzeului, cu plusurile şi minusurile lor, despre Fanar, şi nu în ultimul rând despre locuitorii acestei mahalale. În casele locuite în trecut de greci (în Fener) şi evrei (în Balat), îşi duc acum traiul turci. Ei le-au construit din cărămidă masivă, înzestrate toate cu mici balcoane, în culori vii, iar la parterul unora sunt deschise mici prăvălii... în aer se simte un dulce miros de ceai.

Din a două grădină a muzeului vedem că se restaurează biserica grecească de lângă noi, o luăm pe o străduţă lăturalnică şi, după multe negocieri, intrăm. Ieşim apoi în stradă şi brusc văd cum se îndreaptă spre mine o minge de fotbal...mă loveşte. Abla... abla (sora mai mare) poţi să-mi dai mingea? La capătul străzii doi băieţi în uniformă de şcoală, ghiozdanul aruncat undeva pe trotuar, ciufuliţi si transpiraţi, dar cu un zâmbet şugubăţ. Plictisită, lovesc mingea, dar nu ajunge departe. Evident că le-am trezit curiozitatea, mă întreabă de unde sunt... - România... - Aha, Hagi! Crezi că vine la Galatasaray? - Nu ştiu, dar dacă aflu o să iţi spun... plec cu invitaţii mei, zâmbind...

Aflasem că trebuie sa scriu despre fotbal şi Turcia...mă urmăreşte subiectul, mi-am zis eu...

Ce înseamnă fotbalul în Turcia? Fotbalul e Turcia şi Turcia este fotbalul...

Când este un meci important, toate străzile sunt inundate de suporteri care aplaudă, cântă, ţipă, sunt îmbrăcaţi în culorile echipei preferate, au fulare, steaguri, iar mulţimea blochează străzile.

In timpul meciului străzile sunt goale, orice activitate încetează, turcii merg acasă sau în baruri să urmărească spectacolul fotbalistic. Acelaşi lucru se întâmplă şi înaintea unui derby sau când joacă echipa naţională.

De mulţi ani echipele Fenerbahçe, Galatasaray şi Beşiktaş îşi dispută campionatul, ceea ce a creat milioane de suporteri fanatici în Turcia. Cel mai scump şi cel mai bun jucător joacă la una din aceste echipe. Jucătorii echipei naţionale provin de la aceste echipe, cum ar fi Ridvan Dilmen, Tanju Colak sau Hakan Sukur, Emre Beleroglu, Nihat Kahveci şi Tuncay Sanli. Hakan Sukur este considerat regele golului, este cel mai bătrân şi cu cele mai multe selecţionări în echipa naţională, încă mai joacă la Galatasaray. La Campionatul European nu, deoarece Terim nu l-a selecţionat, gest ce a generat ample discuţii în emisiunile sportive turceşti.

Înaintea de începerea meciului turcii sunt entuziaşti, pe toate canalele TV, pe stradă vor acoperi cu roşu şi alb şi vor cânta sloganul echipei naţionale. Dacă întrebi pe cineva pe stradă îţi va răspunde:
oooooo oho oooo ooho Turkiye!
Haydi bastir haydi saldir Turkiye! (Haide Turcia la atac!)

Turcii cred că vor merge până în finală, însă comentatorii sportivi cred că nu va fi aşa, pentru că cea mai bună echipă din grupă este considerată Cehia.

Toată lumea e prinsă de microbul fotbalistic... baruri pline, comentarii şi agitaţie pe măsură, pariuri... şi evident fiesta în Taksim (un fel de Piaţa Universităţii), unde - nu se poate altfel! - imnul echipei naţionale de fotbal se va auzi toata noaptea... Haydi Turkiye!

(Drd. Liliana Boscan
Ref. princ. rel. ICR Istanbul)