Metamorfoza ursului în lanţ istoric sau o nouă istorie ska a relaţiilor româno-turce
Maria: Din nou despre Turcia? Mă faci să-mi iau cuvintele înapoi şi să-mi rescriu rejoc remlădiez melisma? De dragul tău, al literelor şi al istoriei, îmi calc tot ce-am spus înainte şi îţi zic pasant ce cred eu despre Imperiul Otoman. Muzical.
La Praga ne-a găzduit o tanti care vorbea şi germana şi franceza. Afacerea ei trebuie să fi înflorit la începutul Primăverii Pragheze, la fel ca şi cehii care se plimbă prin Retezat, Făgăraş şi Nepal. Mă asigur cu echipament cehesc şi mă simt în deplină siguranţă. And then what? Trec peste Charlie's Bridge (nu pot să cred că Charlie, ungurul nostru, nu ne-a răspuns nici acum la Gluma noastră epistolară) şi-mi trece prin cap Procesul kafkian (ţi-am mai spus: am ajuns după o zi de căutare la muzeul lui Kafka).
Se zice că Praga e turistică tare dacă te laşi pierdut de vederi cu casteluri, ceasuri astronomice, ziduri-Lennon, prin muzee de tortură si cofetării de anvergură. Mai ţii minte inelul Arabellei şi mantia lui Rumburak? Ţine de o istorie impusă şi comună. Am făcut un pic de googleing azi şi m-am minunat puţin absent la cât a scris Dvorak. Eu nu m-am dat în vânt după compoziţiile lui, poate şi din cauză că ni s-au băgat pe gât în mod artimetic şi sistematic. N-am dansat niciodată polka şi n-am pus mâna pe o Skoda. Ca să nu mai zic că războiul lor de 30 de ani m-a lăsat mereu zece de rece la istorie.
Turcul a continuat să existe. În Scrisoarea III citim cum, negru pe alb, el, turcul, a încercat să dezlege limbile românilor de tiparul lor melodico-păduresc-libero-dac şi să-i adapteze semilunic la încorsetările lui buricoase. Românii au protestat vehement, dar tăcut, au zis minimalistic ce aveau de spus, s-ar retras în văile lor de influenţă folclorică şi au încercat să zică pas dinţilor cu plombe tamburice ai otomanilor. Ştim ce s-a-ntâmplat cu Osman Paşa atunci... vedem însă cum, rahatul cadân şi otomanic, a avut o strategie muzicală mult mai amplă, subliminal dezvoltată temporal-istoric-social care, în fff de kilowaţi simfonici, se dezlănţuie neînfricat după 300 de ani pe plaiurile behăind anemic mioritic. mmmmhale noastrheeee...
Evident - sensul ecuaţiei nu se găseşte în termenii ce o compun...
Can şi Otomo Yoshihide - concluzionează mefistofelic melisma suflată-n vântul existenţei acum mii de ani, când urşii încă umblau liberi, când lanţurile ştiau ce să lege, când turcii şi românii dormeau blând pacea neînceputului.
Ahoj! încercam să salut şi eu ca să mă bag în seamă cu gangurile pragheze... Dar mi s-a dat peste nas. Cică praghezele ştiu să sărute bine. Atunci am încetat să mai diger idei pragheze. Prague Ska Conspiracy. Ce naiba o mai fi şi asta? Cred că am să-mi arunc din bibliotecă o carte de Capek de care nu m-am atins niciodată, la fel ca toate aducerile astea aminte de care nu mai vreau să am nevoie. N-are sens. Şi ştii ceva? Absurdul nu l-a inventat Kafka. Era acolo deja. Să te văd acuma...
