Dubios cum tot se mai scurge ceva din cadrele noastre
indiano-nepaleze. Adică azi
n-ar fi trebuit să am nici o legătură cu Portugalia reală. Trebuia
să-mi dau drumul la fantasme cu rădăcini în opere distante şi călători suspendaţi în arte. Adică să dau un search prin creier şi să începem colajul. Dar, nu! Pentru că, uite, IERI... în timp ce căutam sensul vieţii în dicţionarul de buzunar, mă sună o gagică cu care mă întâlnesc mereu fără premeditare. Adică întâmplarea, ea, face mereu să mai pice ceva din marele pom al hazardului. Acuma, paf!, mergem în august la
Boom Festival (auzisem de adunarea asta de la un
trancer-şofer-de-tir-spaniol, pe un bus miraculos de Pokhara). Şi, unde? La 60 de km de Lisabona. Deci, invitaţie deschisă. Goa trance, de care nu am avut parte în Goa şi destination: Portugal. Azi deci fără trăiri prea intelectuale. Fapte!
Faptele sunt în felul următor. În Doctor Faustus am citit despre muzică. Eram pe atunci prea româncă şi prea copilă ca să pricep că omul era genial şi monumental. Mi-a rămas, însă, în amintire figura lui Adrian Leverkuhn şi încă - o analiză de taină a unei sonate de Beethoven. Am înţeles sau mi-am imaginat că nemţii ascultă muzică, fac muzică şi trăiesc muzică altfel decât am fost noi născuţi să facem. Noi ne jucăm cu geamul, ei cu mărgelele de sticlă. Castalia era idealul baroc, muzical, intelectual, spiritual. De contestat, de adulat, de aplicat.
Goa, fostă colonie portugheză... Mda.
Te-am ameţit cu ideile mele de transă puse pe biţi electro. Anjuna, Vagator. Uai, îţi vindeam un paradis sonor... Nu
te-am lăsat să alegi şi am rămas suspendate în transa noastră de plasă. Eu sînt de vină. În loc să explorăm ţărmurile solariene, noi aşteptam să se deschidă sesiunile de digital poetry şi Nine
Bar-ul de peste Kumar's. Acolo mâncam muesli cu papaya (ţie
nu-ţi place) şi palak paneer cu henna, pe şoapte oceanice. Am avut şi noi o
industrial-trance revelaţie.
Într-o noapte. Asta înainte să căutăm cu disperare ceva Jungle Party care nu a mai avut loc nici pentru tine, nici pentru englezii noştri cu accente de colonizatori. Ha, şi ca să nu uit de italianul tău necenzurat! Şi el băgase ceva regie la Boom Festival. Iar acum, dacă tot
mi-am amintit, mă pun pe
stand-by... Cică desenele mele urlă după Goa. Oare?
Urlă, cum probabil urlam şi eu fără să ştiu după Germania, deşi fugeam oricum puteam de corvoada de a-i învăţa limba.....
de unde să ştiu sau să înţeleg, între o cafea şi alta în Cişmigiu, că sub şirurile aparent greoaie de sunete, se ascund adevărul, pasiunea, începutul? În Germania m-am lovit de zidul de neştiut al necunoaşterii limbii şi tot în Germania am trăit revelaţia cunoaşterii, a îmbrăţişării cuvintelor - ca unic drum de supravieţuire şi unică punte de legătură contemporană. În Germania am stat nopţi întregi şi-am divinizat muzica. Am scris note. Am răsuflat creaţie. Urlam după toate lucrurile astea, inconştient, mut, prinsă într-un balon al societăţii în care stătusem până atunci. La fel cum, atunci, Manu, am fost şi noi prinse în bucla noastră cu Pink Floyd, soare şi lene din Goa.
Din Goa în Portugalia.
Din Bucureşti în Bremen. Intru puţin în Peştera lui Saramago, dau în fugă de
fado-ul lui Mariza care vine în septembrie la Timişoara (nu e tocmai pe limba mea), îmi amintesc puţin de Moonspell, atât de ascultaţi de cineva care avea o obsesie pentru
goth-metal, dark şi punk şi care acum bagă Mozart la greu, din lipsă de luptă pentru o
metal-cauză. Intru în ritmul bicicletelor, dau fuga în toate colţurile oraşului, ţării, oamenilor, îmi amintesc de Jimi Hendrix - atât de necesar pentru cineva care avea la un moment dat o obsesie pentru hippioţi şi ţigani şi care acum compune muzică contemporană, din lipsă de perenitate a cauzei hippioate. Dar lasă.
Pasă. Asta a fost
într-o mai veche mască.
Pască. Am trecut între timp,
timpuri timpuşoare, timpuleţe, după o tură de downhill, pe nişte portughezi mai electronici şi mai tribali: Blasted Mechanism, în caz că interesează. Obrigada, garda, dada...?
Am trecut şi eu, dincolo de graniţele Germaniei... Die Grenzen meiner Sprache sind die Grenzen meiner Welt, îmi zic acum ca Wittgenstein şi pricep altfel diferenţa de fus orar dintre Goa-Berlin.
Boom, boom, doom, dum... Gata faza. Maria, restul e în mâinile tale. Eu
m-am întors la youtube să văd cu al treilea ochi electronic dacă mă ţine sau nu Portugalia asta. Cultivare maximă îţi doresc şi ţie în noaptea asta. Boom, boom, vrruuuummmmm... Fum.
Meine Manu, io plec pe Rhin. Încerc să-l traduc pe Heine şi mă las pe mâinile preaînaltului meu frate şi pe ochii prea-turcului nostru goa-an Ozgur şi, rupându-mă în toate curbele care înseamnă corpul meu, las mintea să-mi urle "Hey you, you're loosing you're loosing your vitamin C".
Ăştia-s Can din Koln. Tot cu fum şi tot cu vruuum.
