Cred că în anii de după revoluţie pentru români a început o nouă eră vestimentară, în care blugii erau un fel de piesă de rezistenţă. Blugii au devenit simbolul mondenităţii şi al emancipării. Şi de unde să aducă "traficanţii" de haine cel mai uşor tot felul de produse, dacă nu din Turcia? Turcia, ţara aproape vecină şi prietenă.
Aşa că bieţii blugi, originari "cu acte în regulă" din America sub numele de blue jeans, au ajuns să fie percepuţi ca produs turcesc - tocmai bine pentru Turcia, care a devenit patria-sursă a blugilor, dar şi pentru mine că uite-aşa am acum un brand (aproape) turcesc despre care să scriu...
Aveam câte un coleg de liceu care era din cale-afară de mândru de blugii lui Pyramid (evident aduşi din Turcia...) Acum, când mă uit la poze din vremurile acelea, mi se par tare amuzanţi - bufanţi (cu cât mai bufanţi, cu atât mai bine...), de preferinţă deschişi la culoare şi neapărat asortaţi cu o freză cu chică... Şi eventual cu o figură de om sigur pe el, încercând să vrăjească o puştoaică cu care făcea schimb de reviste Bravo - iarăşi, marfă de contrabandă în vremurile acelea...
Febra blugilor cuprinsese parcă tot tineretul, şi nu numai. Parcă blugii deveniseră simbolul hainelor pe care nu le avuseseră atâţia ani şi pe care îi puteau avea acum "la liber". Bleu deschis, albastru închis, lungi, scurţi, dar neapărat prespălaţi. Sunt chiar tentată să spun că marca "prespălaţi" concurează cu succes marca "blugi turceşti".
Nebunie maximă dacă erai atât de norocos încât să mergi chiar tu însuţi în Turcia să ţi-i cumperi. Fascinaţia bazarurilor turceşti, opulenţa, înghesuiala şi sclipirea de la tot pasul răpeau ochii (şi economiile) românilor.
Cu timpul febra s-a mai potolit şi în rafturile magazinelor de pe la noi au început să-şi facă apariţia şi mărci mai "onorabile" de blugi turceşti - cum ar fi Motor - încă la mare preţ chiar şi mai aproape de zilele noastre. Dar lăsaţi-mă să cred că legenda blugilor turceşti va trăi mult timp de acum încolo. Măcar în amintirile celor ajunşi la "deplina maturitate".
****
"Era odată un împărat care avea trei fete. Trei prinţese. Una mai frumoasă decât cealaltă (normal!). Într-o bună zi, împăratul decise să îşi împartă împărăţia între ele. Aşa că le chemă la el şi le întrebă cât de mult îl iubesc. Cele două fete mai mari îi răspunseră pe larg că îl iubesc ca mierea (una) şi ca zaharul (cealaltă). Împăratul era foarte bucuros, se uita la ele cu drag şi se simţea foarte măgulit de dragostea lor. Cea mică însă îi răspunse foarte scurt. Spuse că ea nu ştie să spună vorbe mari, dar că îl iubeşte ca... Vegeta în bucate. Şi a ei fu întreaga împărăţie." - Şi uite cum faima şi calităţile deosebite ale Vegeta ne fac să adaptăm în variantă sud-est europeană basmul binecunoscut. Dacă rapsodul care a scris povestea ar fi gustat mâncare asezonată cu Vegeta, sigur basmul ar fi fost spus în forma asta de la început...Cred că asta e ziua mărcilor nostalgice, căci după ce am scris de blugii turceşti din anii de după revoluţie, acum scriu de Vegeta de dinainte de revoluţie.
Vegeta este cea mai cunoscută marcă din Croaţia (şi chiar din Europa de Sud-Est după unele surse...). Nu ştiu cum e în Croaţia, dar în România sigur Vegeta este o marcă foarte puternică. Atât de puternică, încât şi ea şi-a definit categoria. Sunt multe alte mărci de condimente pe piaţă, dar cu siguranţă pe toate le numim generic "Vegeta". Cred că mamele noastre ştiu cel mai bine. În vremurile trecute, Vegeta le era mereu de mare ajutor.
Vegeta a fost inventată în 1958 de compania croată (la vremea aceea iugoslavă) Podravka. Reţeta e aparent simplă - apă, sare, legume deshidratate, mirodenii; totuşi multe alte companii au încercat să o replice, dar nu cu la fel de mult succes.
Vegeta e o marcă prietenoasă şi generoasă, pentru că îţi oferă nenumărate posibilităţi gastronomice. Adică potenţează aromele din farfurie. Sau din cuptor. Este mai uşor să fii o gospodină bună cu Vegeta. Nu ştiu ce s-ar fi făcut tinerele gospodine, fără pic de experienţă (şi ştiu eu câteva...), dacă nu ar fi existat Vegeta.
Te apuci să găteşti, dar nu ai o zi prea bună. Nimic nu se leagă. Nici inspiraţia, nici sosul de roşii pe care îl rogi în van să capete un sens. Şi atunci apelezi (sau trişezi?) la zâna bună Vegeta. Vegeta este ca atingerea baghetei magice (ştiţi voi, magic wand...) peste un preparat care se poate transforma miraculos. O simplă atingere de Vegeta şi totul capătă sens. În farfurie, cel puţin. Pentru restul, mai daţi-vă şi voi silinţa...
Bucătăria mediteraneană este faimoasă pentru savoarea sa deosebită, iar Vegeta este parte din savoare. Arome şi gust tentant ce-ţi stimulează simţurile. Acum înţeleg eu de ce popoarele mediteraneene au aşa o poftă de viaţă...
Puneţi-vă doar imaginaţia la contribuţie şi lăsaţi pasiunea să vă conducă. Pasiunea pentru gătit, desigur. Doar dragostea trece prin stomac, nu?