Plec la Essen la Pina Bausch unde eram angajat ca creator. În domeniul meu. În a mea lume. Scriu deci la Nederlands Dans Theater că: "Nu, merci".
Îmi plătisem prea din greu libertatea ca să mă duc acolo unde, în ciuda avantajelor materiale oferite, chiar nu mă trăgea, de loc, de loc, inima. Da' de loc!
Rusia: Zburăm (la propriu, nu la figurat) de la Moscova spre Samara, fostul Kuibâşev, şi chiar mai departe spre Togliati (sic - nu sîc). Kilometri, kilometri şi iar kilometri sub noi. La nesfârşit. Ajungem la Togliati, un oraş dormitor unde trăiesc (adică dorm noaptea) muncitorii de la uzinele care fabrică maşini. Dacă nu mă înşel: marca Lada (iar sic). Ca de obicei: direct la teatru. În spatele scenei, ocupă tot locul, îngrămădite, talmeş-balmeş, busturile de gips de mărimea unui camion ale lui Marx, Engels etc. Recent dărâmate din faţa teatrului şi stocate chiar acolo în culise. N-am încotro şi dau cursul de dinaintea spectacolului (Oskolki - creaţia mea inspirată din universul lui Cehov) ţinându-mă, în chip de bară, de nasul lui Lenin. Ceilalţi se agaţă şi ei de ce pot. Suntem covârşiţi de spiritul Rusiei.
(Gigi Căciuleanu în Oskolki)
Dacă am da filmul unui meci pe dos, dacă s-ar şti întâi rezultatul şi de abia după aceea s-ar vedea desfăşurarea, aşa cum se întâmplă într-un episod din serialul TV cu Colombo, ar mai fi oare tot atât de mare interesul pentru fotbal? Fără suspansul rezultatului final?
Da, însă probabil altcum. Şi probabil pentru mai puţină lume.
De aceeaşi natură ca şi interesul pentru un spectacol de dans.
Ca şi cum ai citi un roman de Agatha Christie a doua oară. Nu te mai pasionează să afli cine e asasinul.
Te bucuri de stil, de nebunia situaţiilor, de talentul şi de meşteşugul scriitorului, de arta lui, de cea a protagoniştilor.
Cei care doresc să revadă un meci sunt cu adevărat iubitorii jocului în sine. Nu al războiului între două echipe.
Ceea ce se întâmplă în dans. Oamenii vin pentru frumuseţea jocului. Nu numai pentru sălbăticia înfruntării.
Cei care, foarte puţini din păcate (ceilalţi nu ştiu ce pierd!!!) vin să vadă un spectacol de dans de mai multe ori îi descoperă legile ascunse şi conflictele interne ascunse sub forţă, armonie şi graţie. Devin capabili să vadă dansul aşa cum majoritatea microbiştilor vede un meci: cu sufletul la gură.
