Piciorul încălţat cu cizma Italiei dând un şut în mingea de dimensiuni iberice a Spaniei? Sau un meteorit cât o ţară dând să strivească piciorul din cizmă?
Dumnezeu singur ştie.
Un singur lucru sigur: lumina de vis sclipitor a Mediteranei.
Fiat Lux...
(Carola Alvear şi Cesar Sepúlveda în Rojo de Gigi Căciuleanu - Ballet Nacional Chileno)
Dansatorul, el, trebuie să o caute. Acolo unde e. În dans se evoluează într-o lume de lumini şi umbră. Umbre şi lumină.
Dacă pe scenă ar fi doar lumină fără nici o umbră unde ar mai fi magia? Dar în acelaşi timp cum să fugi de întuneric? Cum să găseşti lumina în care să te scalzi? Cum s-o găseşti atunci când eşti orbit tocmai de aceste treceri fără nici o milă de la întuneric la lumină?
E simplu: Dacă ai lumină ai umbră. Dacă ai umbră eşti în lumină.
(Gonzalo Venegas în Comedia de Gigi Căciuleanu - Ballet Nacional Chileno)
Să fim oare şi noi umbra tri-dimensională a unui Ego quadri-dimensional? Şi cum s-o fi manifestând oare ruperea noastră de acesta în momentul în care el îşi ia avânt şi sare? Sau zboară?
Şi de ce se vorbeşte oare mereu numai de viteza luminii şi niciodată de cea a întunericului? O fi bezna instantanee, sau fără viteză, şi doar lumina să fie obligată să străbată distanţe şi vremi?
Cele mai minunate fotografii de corpuri în mişcare pe care le cunosc sunt cele ale fotbaliştilor. Opriţi de ochiul camerei în plin avânt, în plină înverşunare, în plină sinceritate. Sunt situaţii de dinamică pură. Nu poze şi poziţii. Nu le pasă cum sunt. Le este de ajuns că sunt. Şi tocmai de aceea camera captează Claritate. Pământească şi DE AICI. Neavând timp pentru ipocrizii estetizante. Oricât de superbe ar fi. Preţul acestora putând să-i coste meciul.
DIAMANTE ÎN STARE BRUTĂ.
Cele mai minunate clipe dinamice sunt însă pentru mine momentele de dans. Imposibil de oprit, de "congelat" într-o fotografie căci prin definiţie sunt MIŞCARE, doar MIŞCARE şi numai MIŞCARE...
Spectacolul de dans este spre deosebire de înfruntarea sportivă luminat nu a giorno, ci a notte. Şi de dinafară dar (poate chiar şi mai mult) de dinăuntru.
Fotografia de sportivi e doar lumină.
Momentele de dans sunt lumini şi umbră. Umbre şi lumină. DE AICI dar şi DE DINCOLO. Peste aparenţe. Insesizabile în totalitatea lor de către ochiul camerei căci nenumărate îi sunt invizibilele dimensiuni.
DIAMANTE (îndelung şi cu câte sacrificii) ŞLEFUITE.
A dansa înseamnă pentru mine a juca fotbal cu sine însuşi, a jongla cu fiecare atom al propriului corp. Nu însă pe suprafaţa plană a unui stadion ci pe o tablă de şah multi-dimensională şi totalmente NON-EUCLIDIANĂ. A crea şi a trăi clipa aceea extatică în care există o armonie totală între impact şi ricoşeu. Între ceea ce ţi-ai propus şi ceea ce ţi-a "ieşit".
Între ceea ce cade şi ceea ce zboară.
(Gigi Căciuleanu în Mess Around)
Clipă pentru care, dacă ar fi fost să fie chiar şi numai una, tot ar fi meritat să vii pe lume.
