Artă contemporană - Ziua 18: Spania - Rusia

Pe la mijlocul anilor '40 Mihail Bahtin încheia o lucrare dedicată Renaşterii franceze, gîndită iniţial ca o cercetare doctorală. Controversele născute în jurul acestui studiu au condus la refuzul comisiei de a-i acorda lui Bahtin titlul de doctor, filosoful rus reuşind să publice rezultatele cercetării sale abia în 1965, într-o carte cu titlul Rabelais şi cultura populară a Evului Mediu şi în Renaştere (în limba română a fost publicată în 1974). Unul din punctele centrale ale acestei lucrări îl reprezintă Carnavalul, asociat de Bahtin colectivităţii, ca produs al unui eveniment social care desfiinţează sistemul socio-economic regularizator. Statul şi Biserica (Puterea Evului Mediu) sînt incapabile să mai deţină controlul social, pentru că legile, credinţele, obiceiurile sînt ridiculizate în Carnaval (puterea, aşadar, proiectată într-o mascaradă a puterii). Prin urmare, casta, proprietatea, profesiunea şi vîrsta încetează să mai reprezinte limite ale apropierii corpurilor, ele însele în transformare sub paravanul măştii şi al costumului: fiecare devine egalul celuilalt. Percepţia unui spaţiu şi a unui timp unic determină ieşirea din sine a individului şi integrarea într-o colectivitate. Transpus în formă literară (studiul lui Gargantua şi Pantagruel reprezintă cea mai bună exemplificare), carnavalul şi spiritul carnavalesc reprezintă fermentul eliberării şi al emancipării sociale, deschizînd căile imaginaţiei.

Marcelo Exposito este un artist-activist preocupat cu formele contemporane de emancipare socială. În cadrul L'Europe en devenir, expoziţie curatoriată de Marius Babias la Centrul Cultural Elveţian din Paris în noiembrie-decembrie 2007, el a creat o instalaţie cu trei lucrări video şi desen pe perete (seria Entre sueños - Între somn şi veghe), unde transmutează tema bahtiniană a carnavalului asupra formelor contemporane de rezistenţă. Exposito este un membru activ al asociaţiilor care organizează mişcările sociale de 1 mai, survenite ca răspuns la contextul transformărilor geo-politice profunde şi impunerea unei noi ordini economice şi simbolice. Toate aceste schimbări din structura societăţilor contemporane determină naşterea unui nou subiect politic, imposibil de definit utilizînd criterii economice sau geografice, aşadar, configurat prin rezistenţa sa la un lifestyle care încearcă să elimine orice semn al antagonismelor sociale, conducîndu-ne către precarizarea culturală, simbolică, economică şi socială (prin adoptarea unui lifestyle egalizator încetăm astfel să fim stăpîni pe subiectele noastre). Astfel, rebelul social precar poate fi reperat în manifestaţiile antiglobalizare sau în paradele de 1 Mai (există o reţea Mayday, a cărei hartă Exposito a desfăşurat-o la Paris).

Cele trei lucrări-video: Radical Imagination - Carnivals of Resistance (Imaginaţia radicală - Carnavaluri ale rezistenţei) Tactic Frivolity + Rhytms of Resistance (Frivolitate Tactică + Ritmurile Rezistenţei) şi First of May (The City Factory) (1 Mai, (Fabrica Urbană) reprezintă transpuneri artistice ale angajamentului social al artistului. Percepţia manifestului contemporan al rezistenţei prin filtrul teoriilor lui Bahtin este cît se poate de evidentă: astfel, pe peretele roşu (!) delimitînd spaţiul dintre Radical Imagination şi Tactic Frivolity artistul a inserat următorul statement: La manifestation carnavalesque préfigure une monde désiré, la posibilité d'une autre ordre. Le carnaval redonne á l'espace public un corps vivant fait de chair et de sang, en constant changement. Dans le carnaval, le corps est partout. (Manifestarea carnavalescă prefigurează o lume rîvnită, posibilitatea unei altei ordini. Carnavalul redă spaţiului public un corp viu compus din carne şi sînge, în perpetură schimbare. În cadrul carnavalului, corpul este peste tot).

Lucrările artistului spaniol documentează răspunsul dat modului în care capitalismul contemporan îşi extinde puterea asupra tuturor aspectelor vieţilor noastre, subiectul social neavînd altă ieşire decît să înceapă să lucreze în serviciul său. Dacă fordismul a creat proletariatul, post-fordismul creează precariatul, iar Mayday devine mijlocul de luptă prin care spaţiul public este recucerit, prin ocuparea simbolică a semnelor puterii şi ale pieţii economice din marile centre urbane (faţadele băncilor şi ale companiilor de comunicaţie, lanţuri fast-food, mediile de publicitate, etc). Aşa cum explică Exposito, nu este vorba despre eliminarea precarităţii, ci de expunerea ei - a face din Mayday o mare sărbătoare (un Carnaval) în care precaritatea este făcută vizibilă ca noul subiect social ascuns, redus la tăcere atît de către guvernele neo-liberale cît şi de ineficacitatea vechilor mişcări muncitoreşti şi a sistemelor lor de organizare. Prin urmare, Carnavalul contemporan creează necesitatea unor noi stiluri narative şi a unor noi semne identitare, articulînd noi strategii de rezistenţă care să permită oferirea noii figuri a Precarului un corp politic care să-şi poată transforma condiţia socio-economică în care se află.

Atunci cînd în 1993, moscovitul Anatoli Osmolovski - care pe atunci nu avea mai mult de 24 de ani - s-a cocoţat pe umerii statuii gigantice a lui Maiakovski, din celebra Piaţă Maiakovski, şi s-a fotografiat, a fost imediat catalogat drept un artist provocator, un radicalist de stînga şi, cumva, un anarhist şi un post-avangardist. A stat mic acolo, pasiv, nicidecum la pîndă, şi, deşi aflat sus-sus, tot n-a reuşit să fie mai înalt decît marele poet rus, eroul, figura istorică... Şi-a numit lucrarea Călătoria lui Netsezudik în Brobdingnag. Netsezudik, Brobdingnag, ţinutul uriaşilor din Călătoriile lui Gulliver... Netsezudik, "cel nefolositor", suit pe umerii celui mai mare poet rus, cel căruia Stalin i-a ridicat monument în 1935, la cinci ani de la sinuciderea sa faimoasă. Act critic, radical, veneraţie extremă, literală.

Treisprezece ani mai tîrziu, în 2006, Osmolovski acţionează altfel. Matur, aşezat, renunţă la spectaculos, dar actele sale devin dublu critice şi ironice. La adresa politicii internaţionale, împotriva războiului, printr-o demonstrare a stupidităţii şi inutilităţii lui, şi împotriva artei ca bun de vînzare, ca bun decorativ.

Hardware e numele dat celor unsprezece sculpturi în miniatură, de bronz. Nici unul la fel cu celălalt, sînt tancuri reprezentate la scală redusă. Lucioase, perfect lustruite, strălucitoare, parcă mici bucăţi de aur, îţi vine să le atingi, să le apreciezi ca pe nişte bijuterii de preţ sau ca pe nişte jucării. Nu neapărat frumoase din punct de vedere estetic, dar atrăgătoare, luîndu-ţi ochii prin felul în care se reflectă în formele lor lumina zilei. Fiecare în format unicat - şi cu atît mai preţios şi interesant pentru privitor şi posibilul cumpărător şi iubitor de artă. În acelaşi timp - inutile. Faptul că fiecare micuţă sculptură e diferită de cea de lîngă ea (artistul le-a pus într-un ansamblu, le-a montat într-o instalaţie) face trimitere la ideea reprezentării naţiunilor. America, Brazilia, Anglia, Franţa, Germania, Israel, Italia, Japonia, Africa de Sud, Rusia.

Dar, oricît de diferite ar fi ele, au cu toate ceva foarte important in comun. Le lipseşte turela, le lipseşte fix acel element care le face pe tancuri instrumente de război. Osmolovski le ia capacitatea de a fi arme de război şi le transformă în obiecte unicat, în obiecte frumoase, decorative, care, aşezate în diferite poziţii pe o masă, par că împreună creează un "aranjament" special într-o casă elegantă. Arătînd precum nişte victime de război, private de funcţiile lor esenţiale, de cele pentru care au fost create, sculpturile lui Osmolovski se vor o critică la adresa violenţei şi a folosirii armamentului. Artistul este sarcastic, creează forme fără fond - şi se numeşte pe sine însuşi un dumnezeu care are puterea de a preschimba războiul într-un act ridicol. Artistul-magician ia tancuri reale şi le transformă în forme mici, de aur, perfect polisate, impecabile, bijuterii. Le "rupe" şi turela şi le transformă în obiecte-cu-handicap - în obiecte artistice. Şi, de aici, dubla ironie, la adresa artei-ornament, la adresa artei inutile, fără funcţie socială, artă neimplicată, artă fără viaţă.

Hardware - articol de menaj, echipament solid, armă, armă albă, bijuterie, ordin militar, medalie militară. Iată cîteva din sensurile acestui cuvînt şi cîteva din sensurile lucrării artistului - să nu uităm nici o clipă! - rus. Sculpturile lui Osmolovski sînt, într-adevăr, medaliile militare ideale, bijuteriile perfecte ale lumii contemporane.