Absolut Final - Ziua 19: Germania - Spania

Ziceai ceva de ziua de mâine şi de siguranţa metamorfozării ei, din ziua de azi, în ziua de mâine. Insula din ziua de ieri devine finalul din ziua de mâine. Iar finalul! Ei bine, el devine concluzionarea mirobolantă a sumei metamorfozelor din toate combinaţiile posibile de zile. În zen-ul zenilor. Final. Am ajuns. Aici şi acum. Acolo şi atunci sînt demult o arhivă pătată cu Requiem.

Dona nobis pacem.

Patetică precum pare această Odă a Finalului Ode an die Freude, ia aminte că ea este doar una dintre acele mii şi milioane de ode aduse trilioanelor de finaluri potenţiale şi reale. Iar pentru că această combinaţie nu va ţine la nesfârşit, ea tânjeşte către o încheiere. O opţiune o imploră pe cealaltă să-i fie "Pasiunea" după Matei în timp ce o umbră albicioasă îţi arată Clavecinul bine temperat. În concluzie, aceste temperaturi usturătoare din memoria insulelor picurătoare, devin cristale de timp.

Freude trinken alle Wesen An den Bursten der Natur; Alle Guten, alle Bosen Folgen ihrer Rosenspur

Kusse gab sie uns und Reben, Einen Freund, gepruft im Tod; Wollust ward dem Wurm gegeben, Und der Cherub steht vor Gott!

Timpul aduce finalul. Recviem aeternam. Omorâţi timpul dacă nu vă plac finalurile fericite sau hrăniţi-l dacă vă plac continuările spiralate care duc la epuizare. Lacrimosa. Aici nu las loc de naţiuni si graniţe temporale. O tempora, o mores. Vreau o săgeată înfiptă în taurul târât în coridă şi mai multă lumină de Goethe în ochii iritaţi de gaze lacrimogene. El sueño de la razón produce... Aici se adună şi tot aici îşi cârpesc sensul.... monstruos. Cărările fermecate se unesc cu morile de vânt iar mările se despică sub forţa unei sfere aruncate de la o poartă la alta. Les mots et les choses. Superba artă a fugii dintr-un colţ într-altul, de care merită să amintim şi aici, aduce cu sine vânturi musonice şi revelaţii orgasmice. Noaptea începuturilor concentrice nu se va topi nici sub soarele de Spania şi nici nu va fi înghiţită de apele îngheţate ale Mării Nordului.

La novela consta de dos partes: la primera, El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha, fue publicada en 1605; la segunda, El ingenioso caballero don Quijote de la Mancha, en 1615.

Nu. Noaptea intergalactică rămâne acolo. Notti magice, Gianna Nannini, Italia, '90. Suspendată între două finaluri marcate cu graffitti, marea Finală va aduce cu sine monotona acceptare.

IOKANAAN
Jamais! fille de Babylone! Fille de Sodome! jamais.

Lipsită de o personalitate ca cea a lui Don Quixote, ziua de după final va fi la fel de penibilă ca serbarea dintr-a patra când ţi-ai uitat complet partitura.

SALOMÉ
Je baiserai ta bouche, Iokanaan. Je baiserai ta bouche.

Atunci finalul prinde aripi de Concord şi începe să-ţi fâlfâie deasupra capului decapitat.

LA VOIX DE SALOMÉ
Ah! j'ai baisé ta bouche, Iokanaan, j'ai baisé ta bouche. Il y avait une âcre saveur sur tes lèvres. Était-cé la saveur du sang?...Mais, peut-étre est-ce la saveur de l'amour. On dit que l'amour a une âcre saveur... Mais, qu'importe? Qu'importe? J'ai baisé ta bouche, Iokanaan, j'ai baisé ta bouche.

Post-final ţi se permit toate. Dies irae. Te joci cu binele şi răul în stil Imperial. Dies illa. Arunci cu mărgele retrospective de sticlă din balconul invadat de ţânţarii Uniunii. Solvet sæclum. Sângele începe să-ţi spargă venele acordate perfect pentru un auz absolut. in favilla. Iată cum finalul absolut poate fi sesizat şi anunţat doar de cei înzestraţi cu acest simţ acustic ieşit din comunal.

Teste David cum Sibylla!

Întunericul îşi face loc printre ecourile postume. . Sintagmele pretenţioase se sparg în figuri de ceară pentru a rămâne mărturie. . Generaţia viitoare de sunete şi urlete de încurajare. . Următorul final beethovenian cu succes fenomenal la public. Următorul mecanism sufocat de previzibil. Gata. Proxima Estacion. Esperanza. Absolut merge bine cu Banal. Acum pe bune.

Il nome della rosa.

Final.