Un german la Barcelona - Ziua 19: Germania - Spania

Hallo. Sunt Hans şi vin din Kassel, un micuţ şi cochet orăşel din centrul Germaniei. Tocmai am aterizat pe aeroportul din Barcelona, unde am de gând să îmi petrec cea mai reuşită vacanţă din ultimii ani...

Aştept acum bus-ul care trebuie să mă ducă spre hotelul din centru unde am rezervat o cameră. Mi-a plăcut prezentarea hotelului pe net.

Dar oare de ce nu mai vine bus-ul asta? Pe program scrie 9.45. Este deja 9.50 şi bus-ul nu a ajuns... Hm... să fie blocaj pe autostradă? Mai bine îmi scot ghidul să mai citesc puţin cât aştept. Stau. Citesc introducerea. Trec şi de primul capitol. A, parcă se vede bus-ul în zare. E, nu e decât 10.05. Sunt în prima mea zi de vacanţă, totul merge minunat...

Mă urc în bus. Pornim alene spre oraş. E bine că şoferul nu se grăbeşte. Aşa am timp să văd împrejurimile. Deocamdată însă dealurile astea aride nu mă impresionează.

Buuun, am ajuns în oraş. Mă uit pe hartă ca să ajung la hotel. Acesta să fie hotelul rezervat de mine? Pare ceva mai prăfuit decât în pozele de pe internet. Aştept răbdător la recepţie în timp ce doi angajaţi poartă o discuţie interminabilă. Să se fi terminat prosoapele curate? Nu mă enervez. Doar e prima mea zi de vacanţă. În sfârşit, aşteptarea îmi e răsplătită. Îmi primesc camera. Urc şiiii... surpriză. Camera e mult mai mică decât cea de pe net. Ce bine că am ţinut cura aia de slăbire. Altfel nu aş fi avut loc în cabina de duş. Dar nu mă enervez. Sunt în vacanţă.

După un duş scurt decid să fac un tur prin oraş. De când visez la momentul ăsta... Căldura e destul de greu de suportat dar.. sunt în vacanţă. Sunt hotărât să nu mă enervez. Ce lume multă pe stradă. Gălăgie şi efervescenţă. Dar îmi place. Lumea e relaxată şi veselă. Mă plimb pe străzi şi adulmec mirosul mării. Trebuie neapărat să văd marea! Ajung la plajă destul de repede. Harta mea îmi e de mare folos. Pe plajă, alte grupuri de tineri zgomotoşi. Ce multă veselie... Oare ei sunt trişti vreodată?

OK, gata cu marea, mă grăbesc acum să ajung în centru, pentru o întâlnire cu Rosita, o fată din Barcelona pe care am cunoscut-o în avion. Ce norocos sunt. Nu strică niciodată să te întâlneşti cu un localnic. Îţi poate arăta o mulţime de secrete ale oraşului.

Avem întâlnire la ora 20. Am ajuns exact cu 3 minute înainte. Tocmai bine. Până apare Rosita, profit să mai arunc o privire împrejur. Frumos oraş. Totuşi nu înţeleg ce e cu clădirile astea aşa rotunjite si colorate. Parcă s-a jucat un copil cu ele. De ce nu puteau să fie ordonate şi riguroase, nu înţeleg. Dar sunt OK şi aşa. Aş fi preferat mai multă ordine totuşi în oraşul ăsta.

E 20.15 şi Rosita nu mai apare. Unele lucruri sunt la fel în toate ţările. Fetele întârzie mereu la întâlniri. Dar parcă o nemţoaică nu ar întârzia chiar atât de mult... Dar nu mă supăr. E încă prima mea zi de vacanţă. Ora 20.20. Dacă ştiam, îmi luam ghidul cu mine să mai citesc. Sau mă mai plimbam un pic pe străzi să mai descopăr câte ceva. În sfârşit, la 20.30, Rosita apare senină şi îmbujorată. Dar nu îngrijorată. Probabil aici e de bon ton să întârzii... Eh, pentru că arată ca o piersicuţă coaptă de Catalunia, nu mă supăr pe ea. Pornim întâi într-o nouă plimbare pe străzi. Se vede treaba că Rosita îşi cunoaşte bine oraşul. Îmi arată nişte străduţe pline de şarm. Gut. Aş prefera însă să ne aşezăm la un restaurant. Am avut o zi lungă azi, este deja 22.30 şi îmi este destul de foame. Dar Rosita nu dă încă semne de oboseală. Continuăm să ne plimbăm şi să sporovăim. Ce bine că vorbeşte engleza... În sfârşit, aproape de ora 23, ne aşezăm la un restaurant. Sunt lihnit. Zarvă mare în restaurant dar gândul unor fructe de mare proaspete mă face să mă înfior. Nu e sănătos să mănânc aşa târziu. Ezit. Mă zbat o clipă între glasul datoriei şi foamea teribilă. Îmi e foarte foame. Cedez. Fructele de mare au meritat toate sacrificiile. (Ling farfuria.)

Este deja ora 12.30 şi noi suntem încă în restaurant. Rosita ştie o mulţime de poveşti. Ne ridicăm să plecăm. Cum? Vreau să merg la hotel? Nici pomeneală, este doar ora 1! Mergem la un club să dansăm puţin şi să ne înviorăm. Nu înţeleg. E joi seară. Rosita nu trebuie să meargă la serviciu a doua zi? Ba da, dar până atunci mai sunt mult ore. Pe care ni le putem petrece dansând în clubul în care oamenii se înghesuie fără griji.

Doamne! Ce bine că eu sunt în vacanţă!