Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Sexul în comunism


Mihaela Miroiu, Robert Şerban, Alexandru Ofrim

07.10.2008
Dilema Veche, septembrie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Eradicarea instinctului plăcerii


Pentru mine, comunismul are toate simptomele descrise de ceea ce istoricii numesc "memoria traumei". În consecinţă, nu am fost în stare să tratez "neutru" şi "obiectiv" nici o temă legată de acest subiect. Cu atît mai puţin nu mă simt în stare să o fac în privinţa sexualităţii.

Rîndurile de faţă sînt o "sinegrafie" tip "matrioşca". Adică ele cuprind povestea sărăcită şi schematică a experienţelor trăite de mine, de prietenii şi colegii proximi, pe care le adun în aceste rînduri într-un "noi" generic (povestea mai largă şi mai corporală se găseşte în cartea R 'Estul şi Vestul, Mihaela Miroiu şi Mircea Miclea, Editura Polirom, 2005). Aceşti "noi" sîntem acum oameni între 50-55 de ani. Cu alte cuvinte, ne-am trăit experienţa tinereţii full time în anii '70-'80, adică post Decretul antiavort din 1966, în plin delir dictatorial, într-o puşcărie generalizată la 22 de milioane de oameni. Mai frustrant decît atît este faptul că în copilărie şi în adolescenţă am prins mini-fisura de libertate şi acces la informare din anii '64-'71 (cu prelungiri tot mai vagi, pînă în '77). Acest respiro liber a făcut din generaţia noastră de adolescenţi una hippiotă, cu mulţi "gărgăuni" occidentali consumaţi mai degrabă ideologic, literar, muzical, petrecăreţ şi vestimentar. Genul nostru proxim şi semenii acceptaţi erau, desigur, rebelii tineri ai "societăţii de consum". Şi ei, şi noi eram anti-conservatori, anti-establishment, anti-ipocrizie. Detestam tot ce plăcea generaţiei părinţilor noştri. Formalismului şi felul în care se îmbrăcau - pantofii cu toc, cocurile, rochiile cu briz-brizuri, costumele cu cravată sau cele muncitoreşti - îi opuneam spontaneitatea, jeanşii, cămăşile, pletele, adidaşii. Felului în care se distrau ei (balurile organizate de sindicat), muzicii "leşinate" pe care o ascultau (orice muzică uşoară pre-Beatles) ne opuneam cu chitări şi audiţii Hendrix şi Joplin. Ceremonialul de sărbători: adunarea neamurilor în jurul mesei cu pahare de cristal, lîngă servanta cu bibelouri, îi răspundeam cu retrageri în păduri la dejunuri muzicale. Ideilor ipocrite ambalate frumos despre puritate sexuală - obsesia virginităţii şi castitatea pînă la căsătorie, "sexul" ca ruşine şi corvoadă -, le răspundeam cu vorbe slobode şi libertine.


Make love, not children!

Specificul nostru faţă de co-generaţionalii din Occident era limpede: ei luptau cu societatea de consum. Nu era cazul nostru. Pe ei, excentrismul şi libertatea (atîta vreme cît nu degenera violent) nu îi costa nimic mai mult decît afuriselile mediatizate ale conservatorilor. Pe noi ne costa: tunderea cu forţa a băieţilor, lungirea obligatorie a uniformei fetelor (pedepse minimale), scăderea notei la purtare, sancţiuni UTC, eliminări de la liceu sau chiar exmatriculări, inacces la facultăţi care presupuneau dosar curat (biografie conformistă şi fără rude în Occident). Uneori, mai ales băieţii erau ciomăgiţi cîteva zile în arestul miliţiei pentru vina de a fi pletoşi, eventual în blugi. Ei, cogeneraţionalii noştri de "dincolo", au mîncat pe pîine revoluţia sexuală, mulţumind conştient deja "bunicului" Freud pentru dezlegare la "păcate", încă din generaţia părinţilor lor. Îi ajuta o avalanşă bibliografică şi cinematografică pe această temă. Mai mult, puteau "păcătui" fără griji morale (vezi dezlegarea la plăceri pe motiv de "defulare" non-represivă care, între altele, atenuează agresivitatea şi revolta) şi fără responsabilităţi părinteşti (vezi inventarea "pilulei" contraceptive). Noi trăiam pe altă planetă. Freud era obiectul unor cursuri de psihologie specializate, nu era mediatizat, deci nu avea cum să creeze fani, să fie mai popular ca Gigi Becali, contemporanul. Despre revoluţia sexuală nu ştiam oficial, fiindcă pe plaiuri mioritice era doar revoluţie socialistă, dar trăgeam cu urechea la a lor, suficient cît să prindem ideea că nu este nimic imoral în plăcerea de a face dragoste. În paranteză fie spus, voi rămîne toată viaţa cu această expresie. Cea nouă, "a face sex", îmi pare tehnică, biologizantă, dezumanizantă. Cu o fiinţă umană e moral şi frumos să faci dragoste (adică să participi trup şi suflet).

Make love, not war! a fost şi lozinca noastră. Cealaltă, Make love, not children!, a fost însă mult mai greu de aplicat. Decretul din 1966 ne obliga practic să facem dragoste în scopuri reproductive, nu "frivole". Desigur că nici comunismul nu putea stîrpi instinctul plăcerii. Eşuase să îl înlocuiască cu cel al datoriei patriotic-revoluţionare: înmulţirea constructorilor societăţii socialiste. Dar putea să îl limiteze. Cum anume? Iată cîteva metode imbatabile: vînzarea pilulelor contraceptive era interzisă prin lege, ca şi importul de prezervative, unica marcă admisă era cea autohtonă: prezervativele Vulcan, fine ca o minge de fotbal, cu aromă de cauciuc şi sigure ca prognoza meteo. Închirierea camerelor de hotel sau locuinţelor era permisă numai cuplurilor căsătorite. Căminele şcolare şi cele studenţeşti erau segregate şi bine păzite de celălalt sex. Publicaţiile referitoare la sexualitate erau interzise, nu doar cele sexy sau porno, ci chiar cele educative şi de informare. Îmi amintesc o singură carte publicată "pe vremea mea". Se numea Vita sexualis, era foarte ştiinţifică şi presupunea buna cunoaştere a limbii latine. Dacă erai cultivat şi aveai răbdare studioasă, mai aflai cîte ceva. Părinţii nu erau nici ei de mare folos. Considerau că despre sexualitate se tace sau se vorbeşte în judecăţi moralizator-prohibitive: să nu te prind, să nu mă faci de ruşine, să nu te muşte şarpele să te culci cu un băiat, viaţa sexuală e murdară şi riscantă. Diriginta mea punea cireaşa pe frişcă: ne trimitea la controale ginecologice obligatorii să îi aducem certificat de virginitate. Orele de "educaţie sanitară" la liceu erau concentrate pe igienă şi reproducere.

Partea grea era însă aceea că instinctul plăcerii (inclusiv al celei alimentare: cazul anilor '80) nu putea fi eradicat. Prin urmare, ne descurcam cum puteam. Funcţionau reţele de contrabandă pentru contraceptive din statele comuniste vecine, peste care nu dăduse politica pronatalistă: Iugoslavia, Ungaria, URSS. E drept că nici nu putea să fie vorba de aviz medical şi de test de risc. Farmacistele preparau "unt de cacao", un fel de supozitoare spermicid care se topeau penibil. Sexul era restrîns la zilele sigur nefertile (despre care am auzit în mod clandestin). Abstinenţa era cultivată ca mijloc contraceptiv, mai ceva ca în visele republicanilor duri din SUA actuale. Cei cu pile şi dare de mînă plăteau din greu să facă cezariană ca să aibă drept la avort. Cunosc femei care şi-au făcut histerectomie, să nu mai resimtă erotismul ca pe sabia lui Damocles.


Sexul, corvoadă şi risc

Viaţa sexuală a femeilor a fost incomparabil mai grea, mai periculoasă, mai frustrantă şi mai neplăcută decît a bărbaţilor, mai ales în anii '80, cînd s-a asociat cu criza alimentară şi energetică. Moşteneam din tradiţia precomunistă ideea că "bărbatul îşi face de cap, îşi ia pălăria şi pleacă!". Responsabilitatea pentru consecinţe revine femeilor care: "s-au lăsat batjocorite", "au cedat", sînt "neserioase". Teste de paternitate nu existau. Prin urmare, puteai să devii "o femeie pierdută" (acum se numeşte liberă), cu "copil din flori" (acum se numeşte mamă singură, este o opţiune personală şi este apreciată, cel puţin în mediile educate). Prin urmare, era mai prudent să te căsătoreşti. Dar, prin lege, sexul era "datorie conjugală", cu alte cuvinte, volens-nolens, plăcut, neplăcut, voluntar sau forţat, trebuia să te supui. Nici vorbă de incriminarea legală sau morală a violului conjugal. Povara protejării sexuale revenea femeilor, sarcina, avortul sau naşterea, la fel. Portretul unei zile banale de iarnă din viaţa unei neveste în comunismul anilor '80 era cam acesta: trezit la ora şase dimineaţa, coadă la lapte, pregătit copii pentru şcoală, plecat la serviciu pe scara autobuzului, îngheţat de frig iarna, coadă între orele 16-18, întors, hrănit familie, curăţenie, încălzit paturile cu sticle cu apă caldă, culcat copii, spălat cu apă din oală, încălzită cu fierbătorul, stat să facă bărbatul sex (pentru "liniştea casei"), spălat părţi intime cu apă rece, iar la 12 noaptea, deşteptarea să faci mîncare fiindcă atunci venea presiunea la gaze. Nuditatea era exclusă din cauza frigului. Doar teoretic se mai revoltau tinerele neveste pe zisele mamelor lor conservatoare. Practic, ajungeau la vorba lor: da, sexul e o corvoadă şi un mare risc. Iar această percepţie repetată se resimţea, producînd sloiuri în relaţia intimă şi, cu timpul, o reciprocă lehamite de amorul conjugal.

Cum resursele erau puţine, iar cu banii nu prea aveai ce face, femeile atrăgătoare, mai ales cele căsătorite, aflate în curtea responsabilităţii nataliste a altui bărbat, erau mereu asaltate să devină amante. Mai mult, cum şefii şi, în genere, posesorii resurselor erau mai toţi bărbaţi, ele luau repede cunoştinţă cu presiunile numite "plată în natură". Doar că, în cazul lor, această plată la care se supuneau bărbaţii subalterni şi femeile neatrăgătoare nu consta în damigene cu ţuică, porc de Crăciun, miel de Paşte sau, mai sofisticat, whisky, Kent, parfumuri străine, ci în altceva. Lor li se cerea "să cedeze", cu alte cuvinte, să accepte cîteva partide se sex cu şeful, gestionarul, doctorul, securistul, secretarul de partid, măcelarul, miliţianul sau alţi bărbaţi în a căror putere se aflau. Unele alegeau "raţional" că nu au altă cale: să obţină o gradaţie la salariu, o promovare pentru soţ, o butelie, o primă, un concediu medical, mîncare pentru copii, o aprobare pentru mamă, o indulgenţă pentru vorbe politic incorecte, un ochi închis pentru un avort clandestin sau pentru "procurarea ilegală de produse de contracepţie".

Mă opresc aici, altfel nu mă mai opresc.

Vreau însă să închei cu ceva foarte frumos şi foarte real. Fiindcă trupul ne era atît de controlat, atît de expropriat, în compensaţie, nimeni nu ne putea opri să iubim sufleteşte, pînă în pînzele albe. Dragostea, copiii, cărţile şi prietenii adevăraţi au fost marile noastre antidepresive, marile resurse de supravieţuire. Datorită lor am rămas, totuşi, oameni. (Mihaela Miroiu)


Rolul cuscrilor sîrbi în filmele iniţiatice


Era roşu-carmin, avea o formă meseriaşă şi vreo doi-trei fluturaşi superbi, de ziceai că-s vii, imprimaţi pe ambele feţe. După ce am mai admirat-o încă o dată, am făcut tîrgul: i-am arătat colegului de bancă la lucrare şi am intrat în posesia minunatei cutiuţe de prezervative chinezeşti. Conţinutul lipsea, dar mi-a povestit colegu' cum arată şi la ce se foloseşte. Mda, nu prea puteai să-ţi prinzi minunea în piept cu acul de siguranţă, pe post de insignă, cum trăgeam eu nădejde. Nici pe banca din clasă nu era indicat să o laşi, fiindcă sărea în ochii curioşilor. Aşa că am ascuns-o în abecedar. Dar mie îmi controla mama lecţiile şi mă ajuta să-mi fac temele. Cînd a deschis cartea, fluturaşii mai să zboare prin casă... A început un mic şi subtil interogatoriu, a apărut şi capul familiei, puneau amîndoi întrebări discrete, ca să nu mă prind că ar fi vorba de ceva indiscret. Cam dădeam din colţ în colţ, fiindcă nu mă aşteptam să-mi descopere chiar babacii comoara şi încă atît de repede. Însă tot ei mi-au sugerat şi răspunsul: da, exact, o găsisem la fratele tatei acasă, mi-a plăcut şi-am luat-o, da, da. Hă, hă!

Mi-a fost învăţătură de minte şi n-am mai lăsat la îndemîna părinţilor abţibildele cu tipe goale, nici paginile cu ţîţe uriaşe, rupte de prin reviste foarte... colorate, nici pixul pe care dacă-l întorceai, vedeai cum îi cade doamnei din imagine rochia, dar mai ales ce se ascunde în spatele ei; al rochiei. Şi alte... atenţii cu care colegu' mă motiva să-i şoptesc cînd era ascultat de tovarăşa învăţătoare. Sau să iau cotul ca să vadă la mine-n foaie. Partenerul meu de afaceri avea acces la acele minunăţii întrucît tac-su era vameş. La Porţile de Fier, de unde ţării îi venea electricitate, iar unora dintre locuitorii ei - blugii, guma de mestecat, Vegeta, aspirinele Bayer, cola, brelocurile şi cărţile de joc cu doamne despuiate, dulciurile, cristalurile, antibaby, Pumele şi multe altele. De fapt, la majoritatea acelor vise pipăibile avea acces tot poporul care trecea prin "piaţa sîrbilor". La produsele erotizante, doar iniţiaţii. Şi, bineînţeles, elevii silitori.

Cînd elevii au început să crească, iar silinţa lor să scadă, imaginile cu femei frumoase, goale, care te priveau fix şi tulburător în ochi, au prins viaţă. Chiar în camerele noastre! Adevărat, nu în acel perimetru dintre cei patru pereţi unde pofteam noi (observ că am dat-o pe plural, o fi din spirit de solidaritate...), dar în imediata lui apropiere. În televizor! Cuscrii noştri de peste Dunăre "băgau" nişte înnebunitoare filme porno, cu multe cadre strînse şi dese prim-planuri, la care, mici şi mari, membri de partid sau doar de sindicat, copii, părinţi şi - pot să jur! - bunici ne holbam în disperare. Timp de o jumătate de an, dragii noştri vecini n-au lăsat să treacă nici o noapte fără să aprindă focurile pasiunii pe K3 (al treilea post al televiziunii publice iugoslave, unde, după ora 00.00, se petreceau full-contacte mai tari decît în K1). Asta s-a întîmplat prin 1986 sau 1987 (ar trebui să-l întreb pe Radu Pavel Gheo, fiindcă e "doctor" în istorii româno-sîrbe), aveam 16-17 ani, şi deja trecusem primele două niveluri ale iniţierii sexuale. La televizor. Primul nivel - Decameronul lui Pasolini.

Eram prin clasa a VI-a cînd s-a aflat - se afla uşor, programul de televiziune sîrbesc era tradus, apoi multiplicat la maşinile de scris ale instituţiilor comuniste mehedinţene şi răspîndit ca un manifest... liberal - că vineri noaptea va fi un film fierbinte. Era iarnă, frigul din apartament ne obliga pe toţi Şerbanii - noroc că nu eram decît trei - să dormim în acelaşi pat. Eu, întotdeauna la perete. Doar că în seara aia, cînd mi-a venit vremea de culcare, m-am cerut la margine. Cred că am găsit şi o explicaţie plauzibilă pentru profanarea tradiţiei. De fapt, am vrut să văd filmul, mai ales că a doua zi doar asta se discuta la şcoală şi picai de papagal dacă erai prins că n-ai văzut "fazele". Iar dacă ai mei tot se uitau... M-am întors pe partea dreaptă, m-am prefăcut că dorm şi am privit liniştit în dulapul cu haine, unde se oglindea nu Cetatea Neamţului, ci un film din care n-am înţeles nimic (sonorul era... mut, să nu mă trezesc, cică, scrisul nu se vedea mai deloc). Ca să nu fiu ipocrit (de mic!), nu lumea lui Boccaccio, nici personajele lui Pasolini ori maniera lui de a evoca Evul Mediu mă interesau pe mine, ci acele cîteva scene care mi-au dezgheţat complet toate oasele. Şi cartilagiile... Scene care m-au păstrat în rîndul lumii (bune) de la Şcoala generală nr. 2, care văzuse povestea şi nu prididea să o împărtăşească amărîţilor ce n-aveau dulapuri cu televizor... încorporat. Scene care m-au determinat să citesc imediat cartea (am descoperit-o rapid în biblioteca tatei) şi să-mi stimulez astfel, printr-un act profund intelectual, imaginaţia. Iniţierea mea s-a cizelat - nivelul II - cu ocazia primului Maratonski Film. '84 sau '85. Memoria asta... De vineri seara, ora 21, pînă în dimineaţa zilei de luni, televiziunea iugoslavă a programat filme în cascadă, de la cele de acţiune şi dragoste, pînă la comedii şi SF-uri. Printre ele, Ultimul tango la Paris. Unul dintre prietenii mai mari, cu care jucam baschet pe maidan, m-a atenţionat că e musai să-l văd, fiindcă are o secvenţă pe care n-o voi uita în veci. Protagoniştii ei: Marlon Brando, Maria Schneider şi o bucată de unt. Cum ai mei, săracii, stăteau ore în şir la cozi ca să prindă jumătate de pachet pe care scria "Unt de masă", am făcut ochii mari şi, pe la 4 dimineaţa (uite că-mi amintesc ora!), am văzut că atît de preţiosul produs lactat nu se punea cu succes doar pe pîine. Interesant mi se pare acum, la atîţia ani distanţă, că nu m-a încercat revolta împotriva capitaliştilor risipitori, cu toate că fusesem făcut UTC-ist doar de cîteva zile... (Robert Şerban)


Tot ce trebuia să ştim despre sex (din cărţi)


În România comunistă, primele cărţi de popularizare pe temele vieţii sexuale au apărut începînd cu anul 1967. Cu un an înainte, Ceauşescu promulgase celebrul decret de interzicere a avortului, prin care se inaugura o nouă politică demografică, pronatalistă. Decretul a fost acompaniat de "indicaţii de partid şi de stat", menite să influenţeze comportamenul reproductiv al românilor. De aici "unda verde" dată apariţiei acestui gen de literatură medicală şi para-medicală destinată să vulgarizeze cunoştinţele ştiinţifice în domeniul sexualităţii, să orienteze viaţa intimă a cuplului. Investigarea acestor texte este deosebit de interesantă pentru istoria ideilor şi a reprezentărilor, discursul medical din toate timpurile înscriindu-se nu numai într-un anumit stadiu al cunoaşterii ştiinţifice, el avînd relevanţă şi în înţelegerea altor contexte: sociale, politice, ideologice, filozofice, morale etc. Domeniul sexualităţii a inspirat mereu discursuri normative, coduri de comportament, reguli şi constrîngeri. În anii comunismului, materialele destinate educaţiei sexuale au fost scrise nu numai de medici, ci şi de psihologi, pedagogi, sociologi, metodişti, activişti, ziarişti etc.

Puţine sînt cărţile de educaţie sexuală de dinainte de '89 care se rezumă strict la o privire ştiinţifică. De regulă, ele sînt "pe linie", reflectă ideologia PCR, au o dimensiune propagandistică, sînt contaminate de ideologia regimului, de clişeele politice. "Construirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate", "formarea omului nou", "grija faţă de familie", "etica şi morala socialistă" - toate acestea implicau controlul şi supravegherea populaţiei de către structurile statului totalitar. I. Vinţi, în Sfaturi pentru tinerii căsătoriţi (1975), afirma că "societatea veghează la orientarea vieţii sexuale pe făgaşul util şi poate asigura un ritm potrivit de creştere a populaţiei". I. Vinţi şi C. Pascu în Adolescenţa şi sexualitatea (1983) consideră că principiile educaţiei sexuale trebuie să ducă la formarea unor "convingeri derivate din normele şi principiile moralei comuniste", temeinica lor însuşire fiind o sarcină educativă a medicilor şi a activiştilor organizaţiilor de tineret: "să supraveghem dezvoltarea erotismului puberal şi postpuberal, pentru ca el să nu degenereze" şi să "ducă la o decădere fizică şi morală". Nu lipsesc comparaţiile cu "morala sexuală occidentală", referinţele la "aşa- zisa revoluţie sexuală contemporană" complet străină "tineretului socialist" a cărui principală caracteristică este "aspiraţia spre autorealizare prin intermediul afirmării de sine în activitatea profesională". (Valentina Liciu, Pregătirea pedagogică a adolescenţilor pentru viaţa de familie, 1975).


Condamnarea erotismului

În prefaţa la un îndrumar metodic, Educaţia sexuală (1979), academician Ştefan Milcu propunea "integrarea educaţiei sexuale în conceptul de familie" pentru că "în acest fel se evită riscul echivalării sexualităţii cu erotismul". Firul roşu care străbate întreaga educaţie sexuală comunistă este restrîngerea sexualităţii la cadrul marital şi în scop procreator. Ideea nu este nouă, principiile moralei comuniste înscriindu-se în modelele mai vechi de reprimare a sexualităţii. Ca şi teologii creştini, puritanii "tovarăşi" propovăduiau că sexualitatea ne-a fost dată numai pentru procreare. Erotismul, plăcerea carnală sînt "păcate" condamnate acum nu de o morală religioasă, ci de una laică, la fel de rigidă. "Să fim convinşi noi, să-l convingem pe adolescent că firescul este acela de a pune sexualitatea în slujba reproducerii" (Vinţi, Pascu). Sexualitatea legitimă este doar cea din interiorul căsătoriei. Condamnarea erotismului apare frecvent în aceste "manuale de sexologie". Radu Dumitriu în De vorbă cu tinerii (1968) vorbeşte despre "satisfacţiile efemere ale actului sexual", acuză "acuplarea bestială care înseamnă a renunţa la adevăratele bucurii ale dragostei". Foarte puţini autori se referă la practicile contraceptive, iar cei care o fac nu le recomandă, insistînd pe dezavantajele lor. "Planificarea familială" are înţelesuri specifice, nicidecum opţiunea liberă a cuplului de a alege momentul conceperii şi recomandări privind folosirea metodelor contraceptive. Pentru Vinţi şi Pascu ea este "o igienizare a reproducerii" care favorizează creşterea natalităţii "cu eforturi de a limita avortul, naşterea prematură, eredităţile disgenice şi în general rebuturile reproducerii".

Aproape nimic despre "poziţiile sexuale" în cărţile cu sfaturi pentru tinerii căsătoriţi. Raportul sexual trebuia făcut numai în poziţia numită "normală", "clasică", "caracteristic umană": bărbatul deasupra femeii. Poziţia "posterioară" era recomandată de medici doar cuplurilor cu probleme de sterilitate, iar femeia are voie să stea deasupra bărbatului doar dacă acesta este gras! O frecvenţă a relaţiilor sexuale mai mare de 3-4 ori pe săptămînă era considerată dăunătoare sănătăţii. Repetarea actului sexual de către tinerii căsătoriţi, în cursul aceleiaşi "reprize", era descurajată pentru a nu epuiza "forţele intelectuale, într-o perioadă importantă de formare" (V. Niţescu, Adolescenţa, 1985). Maria Alecu-Ungureanu, în Viaţa sexuală şi căsătoria (1968), recomanda un singur act prelungit pentru că astfel "bărbatul evită un obositor consum de energie nervoasă şi pierderea unei cantităţi prea mari de spermă", în plus, repetarea nu ar duce la atingerea "aceluiaşi nivel al intensităţii voluptoase". Interesant este faptul că aceste concepţii ale "economiei spermatice" se regăsesc în medicina occidentală a începutului de secol XIX!

Sexul premarital este combătut, el fiind "distrugător fizic şi moral", "rezolvarea ideală a problemelor sexuale este căsnicia"; "contactul sexual la adolescenţi nu este necesar pentru dezvoltarea armonioasă a personalităţii" (Vinţi, Pascu). Raporturile premaritale "determină perturbarea procesului de învăţămînt, de pregătire multilaterală a tinerilor" (Niţescu). "Graba, nerăbdarea biologică trebuie disciplinată şi înfrînată" (Liciu). Autorii propun adolescenţilor un efort de sublimare şi de asceză. Tinerii trebuie lămuriţi că esenţială "nu este satisfacerea pornirilor animalice din om, ci sublimarea instinctului sexual în sentimentul superior al iubirii" (Vinţi, Pascu). Adolescenţii erau sfătuiţi să facă mult sport, să muncească şi să înveţe, să îşi reorienteze energia în slujba marilor idealuri ale socialismului. Or, lucrurile nu stăteau chiar aşa: într-un material de uz intern din 1979 se recunoştea că sarcinile prenupţiale, la adolescente, reprezentau 11,5% din totalul naşterilor.


Subversiunea viciului solitar

În aceste cărţi destinate tinerilor găsim aluviuni ale unor vechi concepţii teologice şi medicale. Biserica aruncase anatema asupra plăcerilor solitare, iar medicina secolului al XIX-lea a avut o adevărată obsesie colectivă referitoare la masturbarea adolescenţilor. "Dezbărarea de acest obicei" este abordată de către toţi autorii consultaţi. "Consecinţele sînt multiple: o continuă stare de moleşeală, nimic nu-l mai atrage, de nimic nu îi mai vine să se apuce" (Dimitriu). Totuşi, tineretul socialist este şi în acest caz superior celui capitalist. Solicitarea vizuală din Occident măreşte numărul onaniştilor, duce la o "stare de excitaţie declanşată de accesul la producţiile pornografice. Străini de artificiile publicitare pseudostimulatoare, tineretul din ţara noastră beneficiază, prin educaţie şi idealuri, de o abordare din cele mai ştiinţifice şi mai sănătoase a acestor probleme" (Niţescu). Printre mijloacele profilactice recomandate: munca fizică, sportul, "decenţa vestimentară", evitarea "lenevirii în pat", "scăderea excitabilităţii sexuale cu sedative" (să fie adevărate poveştile despre bromura din ceaiul soldaţilor?). Părinţii sînt sfătuiţi să "controleze cu tact cercul de prieteni, literatura pe care aceştia o citesc, spectacolele de film, teatru şi muzica frecventată" (Niţescu). Viciul solitar se opune idealurilor colectiviste ale societăţii, de aceea, pe lîngă controlul parental este necesar şi cel social: "viaţa în colectiv supravegheată" (Vinţi, Pascu). Se pare că această practică era văzută tot ca o "rămăşiţă a mentalităţii burgheze", individualiste, de vreme ce: "astăzi este mai puţin frecventă, deoarece viaţa în colectiv, sportul, participarea la spectacole" exercită "o neutralizare salutară (prin sublimare) a pulsiunii sexuale. Totodată, sportul întăreşte autocontrolul, iar viaţa în colectiv duce la o desconsiderare îndreptăţită a plăcerilor solitare şi a actelor făcute cu ruşine, pe ascuns" (Victor Săhleanu, Omul şi sexualitatea, 1967). Realitatea era cu totul alta, tocmai viaţa în comun, în internate, favoriza învăţarea acestei practici (ca şi a "miturilor" adiacente: se spunea că duce la orbire).

Multe din aceste cărţi au făcut parte din lecturile adolescenţei mele. Nu pot decît să constat distanţele incalculabile şi diferenţa radicală faţă de mediul actual în care tinerii se "pregătesc pentru viaţă". Pe la vîrsta de 13 ani, băiatul meu s-a arătat tare mirat că înainte de 1989 nu apăreau în România publicaţii gen Playboy. Spre marele nostru amuzament, a exclamat plin de compătimire: "Mare incultura pe vremea lui Ceauşescu!".(Alexandru Ofrim)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Hey, Ron! (poveste la Poveste pentru Maria), Marius Constantinescu, pe marginea lansării unei cărţi de Ioana Bâldea Constantinescu (4.8/5 - 8 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Două certitudini, Argentina Firuță (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro La bucătărie, Andrada Ionescu (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Gume de mestecat din cer, Andrada Ionescu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Marea istorie se scrie chiar în timpul nostru, Ana Damian (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata autoficţiuni
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata Praful de pe tobă
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb
Sageata Autorul


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer