Echipa căutătorilor de comori, în frunte cu cei doi fraţi, pare-se gemeni, Bică Gulie şi Niţă (aceeaşi legumă), se află cazată în camera de reanimare. Adică, în dormitorul meu, din vestita oază de linişte a "morii dintr-un dud".
Avînd suficient spaţiu locativ, cei mai "otînjiţi" au fost instalaţi în uriaşul pat din centrul încăperii, iar restul, pe duşumea.
Romaniţă Curentu, plasat între cei doi Gulliveri, Bică şi Niţă, se bucură de-un confort sporit, datorită insistenţelor depuse de ţaţa Catariţa. Fiind şi mai mititel, i s-au repartizat două perne.
Polina plînge în continuare, încet şi fără cuvinte, la marginea din stînga a agregatului de dormit, în timp ce pe cealaltă margine se tînguie dentistul Pompadur, acuzînd pierderea vederii.
- Lasă, maică - îl alintă cina Moşca -, nu-ţi face griji, o să-ţi descînte mama moaşa de umflătură, o să te oblojească niţel cu flori de gălbinele, şi-o să-ţi deschizi ochii curînd...
M-aş mira să obţină rezultate atît de rapide, încît, în locul ochilor, Tulli Pompadur posedă doi gogoşari de expoziţie agricolă, atît îi sunt de inflamate pleoapele.
Reprezentanţii comerţului, întinşi pe duşumea, se consolează reciproc, ajutaţi de măgădanul de nepot. Acesta, mişcîndu-se ca-n vis, îi leagă piciorul lui Parşolea, folosindu-se de-o batistă dubioasă. În vreme ce responsabilul cooperativei urlă de durere, Tiţu Margiolea îl mîngîie pe frunte, ca şi cum acolo l-ar fi lovit arzătorul de gaze.
Femeile, revenindu-şi în fire mult mai urgent decît bărbaţii, au cărat în încăpere toate scaunele din "moara dintr-un dud", iar noi le-am ocupat, lăsîndu-le lor marginile uraişului pat. Care trebuie să fie mult mai comod, mai ales că-i prevăzut cu saltea relaxa, din burete de plastic.
Tanti Raliţa, aprinzîndu-şi tacticoasă eterna ei "mărăşească", îl impulsionează pe căpitanul de la Comarnic:
- Ar mai fi cîteva ceasuri pînă la ziuă, dragă tovarăşe, nu credeţi că-i bine să-i luaţi la întrebări pe şmecheraşii ăştia? Poate mai aflăm şi noi ce-aveau de gînd să pună la cale... Că rareori mi s-a-ntîmplat să dau de nişte găinari atît de arieraţi!...
- Nu văd nimic rău în asta - o aprobă căpitanul, zîmbind pe sub mustaţă -, numai să fie în stare! Că-mi par tare prăbuşiţi şi fizic, şi moral!...
- Cine să fie prăbuşit moral? Popa Gulie? - se miră tanti Raliţa. Nu-i cu putinţă!... La biserica din bariera Dristorului, chiar în altar, Bică trăgea prin patruzeci şi şase nişte chiolhane de pomină de se cutremurau sfinţii de pe pereţi. Frate-său, negustor cu mărfuri de speculă, îşi ţinea ascunse, acolo, putinile cu brînză de Brăila, afumături aduse din Ardeal, măsline de la Constanţa şi sticle cu cele mai alese vinuri... Magazin universal, un fel de BIG al anilor aceia... Beau şi cîntau pînă se crăpa de zori, mai aveau cu ei şi nişte cuvioase vădane pe care le spovedeau şi le împărtăşeau, pentru ca apoi să dănţuiască în costume de baie populare... Pînă s-a supărat protopopul Slăbilă şi l-a reclamat pe Bică la mitropolie. Mai ales că-i prinsese trişîndu-l la poker, de-l lăsaseră fără bani, potcap şi rasă... L-au dat afară din slujbă, spre satisfacţia generală a credincioşilor din parohie...
Din agregatul de dormit se-aude un chicotit gros, care se trasformă apoi într-un hohot de rîs înăbuşit. Fostul Gulliver Naiba, pe care-l identific acum datorită melonului turtit în calotă, se ridică gemînd în capul oaselor şi porneşte să grăiască, într-o altă tonalitate decît cea cu care ne obişnuise, lipsită de mierea falsă cu care-şi îndulcea glasul:
- Mai ales spre mulţumirea credincioaselor ce nu erau poftite la nevinovatele noastre petreceri, printre care mironosiţe te numărai şi dumneata, coană Raliţo... Deşi erai tinerică şi durdulie, tocmai coaptă pentru mîngîierea sufletelor noastre...
Autobiografia pe care-o recită Bică Gulie, mai mult pentru căpitanul de Miliţie, se încadrează de minune în limitele literaturii misticofantastice.
- Stăpîne şi paznice al legii, mă simt nevinovat... Eram un suflet rătăcit, alungat din rîndul slujitorilor Domnului... Alungat de cine? De păcătosul de Slăbilă, un coţcar bătrîn şi înrăit, care nici nu era protopop adevărat, dedulcit de plăcerile lumeşti! Îl burduşisem de bani, îi dădema jumătate din nunţi şi botezuri, iar de la înmormîntări, chiar un sfert... Iar fiindcă nu pricepea o iotă la jocul de poker, îi luam leuştenii îndărăt, plus dobînda cuvenită!... Ce-i rău în într-asta? Nimic... Domnul a dat, Domnul a luat!...
- Domnul Gulie, vrei să zici! - completează tanti Raliţa.
- Taci, afurisito! - se răţoieşte la dînsa ex-Gulliver Naiba. Îmi vedema distrusă cariera, iar pe bietul Niţă vroiau să-l condamne pentru că se ocupa de alimentarea cetăţenilor din barieră! Păi, dreptate era asta? Nu mai exista Dumnezeu! Şi-atunci, m-am închinat fratelui său, pe care-l alungase de la puterea cerurilor, lui Lucifer, stăpînul adîncurilor... Din clipa în care m-am trezit, întîlnindu-l pe dînsul, am purces să am visuri în care stătea de vorbă cu mine, poruncindu-mi să-i laud numele şi puterea... Citeam cărţi de spaimă, în care numele lui Lucifer era proslăvit şi tălmăcit pe înţelesul tuturor... Şi-atunci, am înţeles care-mi era menirea... L-am iniţiat şi pe Niţă, care-i mai slab cu duhul, şi ne-am refugiat aici, la Colţiilupchii, unde am început propăvăduirea noii credinţe, vindecînd oamenii de păcate grele, cum ar fi lăcomia de bani şi avere...
Ţaţa Catariţa nu se mai poate stăpîni şi izbucneşte:
- De-aia ne-ai luat nouă pîinea de la gură... Ca să ne lecuieşti de bruma de avere pe care ne-o lăsaseră bătrînii? Hoţule! Şi-ai mai amăgit şi pe alţii... ca pe nefericita asta de moaşă.
Gulie, chicotind amar, continuă expozeul:
- Tu înşeli oamenii, vrăjitoare nebună! Ce ştiai de Lucifer, de Leonard, de Abigor şi Ukobah?... Magiştrii întunericului ne luminau paşii şi-aşa am reuşit să ne-nchegăm şi noi o căsuţă, ceva bunuri... Dar cît bine am făcut oamenilor? E drept, ca să putem organiza munca, am fost nevoiţi să recurgem şi la unele minuni... De-aia nu li l-am arătat niciodată la faţă pe frate-meu, Niţă... Să fim pretutindeni, dar lumea să creadă că-s unul!... He! He! He!... Ce mai lucram!... Îi pierea omului vaca din casă, iar eu i-o găseam numaidecît... Niţă o scotea noaptea din grajdul cetăţeanului, o ducea la Guşteriţa, pentru ca, peste o zi, să-i spun omului unde o poate găsi... Ce rău îi făceam? Nu-i dădeam bucuria?... Pînă în ziua cînd am dat de escrocul ăsta de felcer de dinţi, fir-ar să fie de blestemat! Că el n-a zăbovit o clipă, ci s-a apucat să ne toace banii, învăţîndu-ne să fabricăm poşircă, cît mai multă, din zahăr, morcovi şi drojdie de bere, ne-a silit să cumpărăm şi alambic şi să muncim zi şi noapte la Guşteriţa, făgăduindu-ne că ne umple de bani, c-a inventat o esenţă divină, un lichid care transformă poşirca în ţuică de prună bătrînă... Şi pe care s-o vindem cu preţ mare, folosindu-ne de Parşolea, Margiolea şi neamurile lor, care urmau să aibă pe mînă întreg iarmarocul de toamnă... Şi unde-am ajuns? C-a trebuit să cadă pe capul nostru scriitorul ăsta, de la Bucureşti, să mă ispitească să-i închiriez moara... De-aici au pornit toate nenorocirile...
Ascultăm înmărmuriţi delirul fostului mag, nevenindu-ne să credem auzului. Ce idee! Să-l utilizeze pe frate-său, confecţionîndu-şi o dublură, pentru a obţine cel ma perfect alibi!
Numai căpitanul de Miliţie nu pare impresionat. Dimpotrivă, zîmbeşte mereu fin, dînd din cap la fiecare aberaţie a bătrînului.
- Cetăţene Gulie - ia dînsul cuvîntul -, va trebui să mergem cu toţii la Comarnic şi să ne povestiţi în scris adevărul, nu braşoavele îndrugate aici... Cînd am fost sesizaţi că vreţi să instalaţi şi-o distilerie de alcooluri casnice, ne-am zis că-i cazul să vă rugăm a face o deplasare pînă la noi, să analizăm situaţia...
- V-a sesizat cineva? - se miră, înnebunit, ex-Gulliver Naiba.
- Nu chiar o informare specială, ci mai mult o eroare de expediţie poştală. Ne-am pomenit c-un plic la Miliţie, care conţinea o largă relatare despre forajele din peştera Guşteriţa întreprinse de-un arheolog amator... Autorul reportajului habar n-avea cum arată o instalaţie de foraj, dar se pricepe la descrieri. O descriere atît de ştiinţifico-fantastică, încît mi-am dat imediat sema că-i vorba despre un cazan de fiert ţuica...
Un geamăt înfundat, urmat de-o exclamaţie specifică, mă determină să privesc spre Iermolai Bîc.
- Omule, ce-am făcut! Cum au să mă aprecieze tovarăşii de la "Revista literară" cînd, în loc de-un reportaj liric, vor citi reclamaţia adresată Miliţiei, prin care anunţam c-am pierdut buletinul de populaţie?...
- Depinde cum aţi redactat textul - ia cuvîntul căpitanul de Miliţie -, pentru că, dacă-i scris tot atît de sucit, au să deducă şi dînşii că nu-i vorba de buletinul de identitate, ci de adeverinţa pe care, într-adevăr, aţi uitat-o la noi... Buletinul l-aţi predat o dată cu primirea documentului de plecare în excursia peste hotare.
- Nemaipomenit, omule! De-aia nu-l găseam... Şi cînd trebuia să plec, oare, în excurise? Cu evenimentele de la Colţiilupchii, am uitat de excursie... Sau, poate, uitasem dinainte, deoarece eram plecat în concediu... Nu mai înţeleg nimic!
Gulliverii se ridică amîndoi în capul oaselor, vrînd să coboare din pat, dar, nereuşind din pricina vătămăturilor recepţionate cu prilejul discuţiei purtate cu Polina Ţilimindriu, se mulţumesc să zbiere la bietul forestier, într-un duet de groază:
- Nefericitule! De ce nu ţi-ai văzut, domle, de meseria dumitale şi te-ai apucat să scrii poezii la revistele literare?
- Dar nu era poezie, nene Gulliver, pe cuvîntul meu! - se scuză Iermolai Bîc. Ci proză poematică, reportaj liric!...
- Foarte rău! Dacă scriai o poezie, nu mai înţelegea nimeni nimic! Şi să nu-mi mai zici Gulliver... Totul s-a dus pe apa Sîmbetii... Doamne, şi ce frumos suna Gulliver Naiba! Mă simţeam şi eu înrudit cu zeii adîncurilor... Dar văd că nu mi-a purtat noroc! Ce-o să se-ntîmple cu noi, tovarăşe ofiţer?
- Mai întîi, să precizăm care dintre dumneavoastră doi s-a ocupat de fabricarea ţuicii, apoi să aflăm adevărul în privinţa mai multor încălcări ale legii...
Bică Gulie, răspopitul, îşi înclină capul, după care îl admonestează pe frate-său, Niţă Gulie:
- Tu ţi-ai bătut gura, nesăturatule! Nu ţi-au ajuns banii căpătaţi de la oameni, te-ai apucat să-ţi mai faci şi reclamă!...
Începe să se lumineze de ziuă. Cele trei ţaţe nătăfleţe, în ciuda interesantelor dezvăluiri, cucăiau de mult, înghesuite una într-alta. Nea Poroambă Cîşu, Staragică şi Patruzec, deveniţi brusc cavaleri, le invită pe bietele femei, care abia încăpeau pe marginea patului:
- Ia poftiţi pe scaune, să ne întindem şi noi oleacă pe salteluţă!
Cînd s-a arătat şi soarele, căutătorii de comori erau de mult plecaţi, împreună cu simpaticul căpitan de Miliţie, spre Comarnic, unde-i aştepta o odihnă plăcută şi, poate, prelungită.
Înainte de încărcarea infractorilor în dubiţele cu care păcătuiseră, acesta mă trăsese deoparte şi-şi luase rămas bun:
- Maestre Conan Doi, văd c-ai un talent neobişnuit! Cum te-nfiinţezi undeva, ori se săvîrşeşte o falsă crimă, ori dai peste căutători de comori, fabricanţi ilegali de alcooluri casnice... Interesantă-i şi meseria dumitale de scriitor!
Pe la ceasurile opt (şi ceva), sîntem cu toţii reuniţi în bucătăria "morii dintr-un dud". Frînţi de oboseală, îl aşteptăm pe nea Romaniţă Curentu, care fusese trimis după merinde. Tanti Raliţa, mai proaspătă ca niciodată, fumează "mărăşească" după "mărăşească", stînd de vorbă cu ţaţele mele nătăfleţe şi cu doctoriţa Milica Manzur, care pare s-o simpatizeze în chip deosebit.
Numai Geca Leoveanu-Zbanţ, trist ca nimeni altul, stă retras şi abătut. Iermolai, încă nedumerit de problema excursiei ratată, încearcă să-l reducă pe linia de plutire:
- Omule, nu fi supărat! După cîţiva ani, se întoarce!
- Cine, măi Laie? - se trezeşte din visări Geca.
- Polina! Nu la dînsa te gîndeai?
- Nu! La alta... La vaca Palaghiei, care trebuia să fete şi nu ştiu ce s-o fi întîmplat...
Romaniţă Curentu, încărcat cu două desăgi, pătrunde vijelios în kicinetă, anunţîndu-ne:
- Mîncăm cevaşilea şi mergem iarăşi la bîlci! Au adus altă tarabă cu puşti!...
În timp ce ne prindem sufletele, mestecînd ceremonios bunătăţile propuse de nea Romaniţă (urdă, ouă răscoapte, gogoşari, ceapă şi usturoi, slănină afumată), mă tot gîndesc cum să anunţ intenţia de-a părăsi aceste locuri de basm, dar care numai oază de linişte nu se pot numi. M-am ales c-un material de excepţie, o documentaţie fantastică pentru un roman, dar n-am apucat să scriu un singur rînd la cel pe care îl am în lucru. Trebuie să plec... spre alte zări, mai puţin turbulente.
- Coană Milico, fii drăguţă şi dă-mi o bucăţică de slană, că n-o fi foc! - mă adresez spăsit doctoriţei.
- Poţi să înfuleci cît pofteşti, grasul meu drag - mă încurajează Milica Manzur, ceea ce mi se pare curios din partea unui medic -, ai consumat mii de calorii zilele acestea, trebuie să le compensezi cu ceva... Simt ce te frămîntă, ştiu că vrei să ne părăseşti... Mănîncă liniştit, că te aşteaptă drum lung şi obositor... Mai ales c-ai rămas deocamdată fără "Bombiţă". Însă ţi-l împrumut pe nea Dobre!...
Drăguţă şi amabilă fetiţa asta, uscăţivă, băieţoasă şi neînţeleasă de trăsnitul Iermolai. Amîndoi se iubesc tăcut şi nici unul n-are curajul să-şi mărturisească sentimentele. Numai un psiholog de talia mea, care nu-i de ici de colo, a putut să-şi dea seama de ceea ce se petrece cu ei. Dar viaţa şi timpul le vor rezolva pe toate.
- Mulţumesc, coană Milico, însă mi-e teamă că amortizoarele lui nea Dobre sînt cam slabe pentru personalitatea mea! Voi apela la tanti Raliţa, care-mi va permite să mă sui în "Trabant"-ul dînsei. "Bombiţa" va rămîne aici, pînă ce-o vor ridica tehnicienii de la autoservice... Ceea ce, sper, se va-ntîmpla cît mai curînd. Pentru că-mi trebuie maşina neapărat... Cu ce-am să plec la noua mea oază de linişte?...
În jur de ora prînzului, cam pe la unu, după ce mi-am încărcat în "Tarbant"-ul lui tanti Raliţa catrafusele, ne aşezăm iarăşi la masă. Numai ca pretext. Pentru a nu da ocazie unor lacrimi de prietenie, dar pe care nu le pot considera de circumstanţă. Mîncăm deci tăcuţi, privindu-ne în ochi.
- Dragii mei - nu mă-ndur eu să nu spun cîteva cuvinte -, vă cer iertare pentru supărările pricinuite. Dar un detectiv, care se respectă, şi încă unul de excepţie, cum trebuie apreciat subsemnatul, mai greşeşte uneori... Însă, aţi văzut şi singuri, am izbutit să dezleg o enigmă din cele mai tulburătoare. N-am fi putut dormi liniştiţi, dacă popa Gulie ar fi continuat să-şi bată joc de nişte oameni de treabă, al căror singur păcat era credulitatea... Ce să fac acum, pentru a mă despărţi de voi, cu sufletul împăcat?...
- Nimic, dragă copile - mă alintă ţaţa Catariţa -, ne-ajunge cît ai făcut... Gulliver Naiba s-a dus unde-i stă numele, aşa că, învăţînd din păţania blestematului, ne lăsăm şi noi de descîntat... Dar, dacă vrei să pleci dintre noi cu sufletul împăcat, hai să mai gustăm cîte ceva... Ştiu că-ţi place... Ia uite ce ţi-a pus deoparte ţaţa Catariţa! Poftim, na şi bagă-n gură...
Şi dulcea mea ţaţa nătăfleaţă, zîmbindu-mi galeş, îmi întinde o bucată de pastramă de capră. Din cea cumpărată ieri, cînd ne ospătasem prin tot iarmarocul. Uitase de ea, dar o păstrase într-o băsmăluţă curată.
Ne luăm rămas bun, mestecînd zdravăn şi înciudaţi din pastrama care se-ntărise ca talpa de bovine. Geca Leoveanu-Zbanţ se suie pe-o cărămidă să mă-mbrăţişeze. Iermolai Bîc, abia îngînat, îmi cere adresa, pentru a-mi trimite nişte manuscrise.
- Dacă-s cumva nişte borderouri către ocolul silvic, nu le dai la revistă, ci le expediezi îndărăt, eventual, la Miliţie! - grăieşte forestierul blînd, legănîndu-şi cuvintele. Omule, tare-mi pare rău că pleci... Am fi constituit la Colţiilupchii un cenaclu literar... Ceva de pomină!
Cina Moşca lăcrimează abundent, iar fina Frusina mă bate lejer pe umăr, spunîndu-mi cu glas tremurat:
- Tovarăşu creator, nu ne uita... Mai vino pe la noi... Oricînd vei găsi ceaunul pe foc, o pîine caldă, scoasă atunci din cuptor, nişte vin uitat în fundul beciului... Dacă vor mai fi şi nuci în pod, păi îi tragem şi-o "ţigănească", de-or să duduie duşumelele!
Nea Gheorghe al lui Staragică, asistat de Valin al lui Patruzec, mă asigură:
- Cît vom mai fi în putere, totdeauna vei găsi în noi un sprijin de nădejde, oriunde te vei afla... Poate să fie puţul cît de adînc, facem şi pe dracu-n patru şi tot te scoatem... Chiar de-am munci săptămîni în şir... Că ne-ai văzut de ce sîntem în stare!...
Le-mbrăţişăm pe minunatele Ioana lui Lucereanu, pe Păuniţa lui Colarete, mărturisindu-le reala mea bucurie de-a fi cunoscut nişte femei atît de bărbate.
Nea Poroambă Cîşu, după ce-mi striveşte degetele mîinii drepte, anunţă intenţia sa de a-mi demonta "Bombiţa", piesă cu piesă, pentru a uşura munca tehnicienilor care vor veni s-o ridice.
- Poate-o fi mai greu cu motorul, că n-am mai desfăcut aşa ceva, dar tot îi venim noi de hac... Dacă m-ajută şi Romaniţă Curentu, piese de ceasornic îl facem... Doar ştii, tălică, nu-s chiar străin de maşinaţiile astea, de vreme ce-am făcut armata la tancuri!
Pe seară, în jur de şapte ceasuri şi ceva, izbutim să ne spunem tot ce-avem pe suflet, mai luăm şi-o cină uşoară, după care ne suim în maşina mătuşă-mi. Pe care, însă, o voi şofa eu.
Deşi drumul e asfaltat, "Trabant"-ul lui tanti Raliţa pîrîie, trosneşte, hurducănă şi scoate un fum de groază, de parcă ar funcţiona cu cărbuni din tizic şi nu cu amestec de benzină şi ulei ars.
Peste un kilometru, urmează să abordăm serpentinele ce coboară de la Colţiilupchii spre Cîmpina. Tanti Raliţa, pe care o enervează stilul meu de conducere auto, mă pisează tot timpul, umflîndu-mi capul cu teoriile sale detectivo-dietetice. La un moment dat, după ce trec cu succes printr-o băltoacă mai veche, din care "Trabant"-ul iese ca nou, însă într-o altă culoare decît cea originală, mai neagră şi mai mată, o întreb pe mătuşă-mea:
- Ascultă, tanti Raliţo, îţi mai place viteza?
- Cum să nu! Mor după ea!
- Atunci, fii liniştită! Ai toate şansele să-ţi realizezi dorinţa... Frînele pseudomaşinei matale par să nu mai funcţioneze corespunzător...
- Nu-i uman ce se-ntîmplă, băieţelule! Încearcă să reduci din viteză la primul deal...
- În regulă! - mă declar încîntat de ideea salvatoare. După ce ieşim din torentul din vale, precis dăm de costişă...
(sfîrşit)