Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poezie  Sageata  Poezia săptămânii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Script 1 (Poezie de scurtmetraj)


Carmen Dominte

31.10.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Interiorul mansardei - seara

Interior devastat de prea multă linişte, de haine vechi mirosind a naftalină, de păpuşi cu capetele smulse, de bijuterii de sticlă şi rame de ras tocite, se închide în sine precum o cochilie şi aşteaptă.

Vocea 1:
Dacă am să rostesc un cuvânt mi-e teamă
că am să-l ucid.
Vocea 2:
Dacă am să-ţi răspund mi-e teamă
că am să te ucid.

Lumina scade spre albastru.

Vocea 2:
Aş vrea să te privesc în alb-negru
pe o peliculă veche şi zgâriată
cum îţi dai părul la o parte
ca să pot vedea mai clar iluzia.
Vocea 1:
În oglindă par mult mai mare.
În oglindă par mult mai a dragoste.
În oglindă par tu.

Nuanţe de violet zgârie podeaua.

Vocea 2:
Spune-mi despre galaxii care dispar atunci când se întâlnesc,
despre ochelarii bunicului care au văzut în suflet,
şi despre tavanul cu beculeţe ce dau impresia de stele.
Vocea 1:
Îţi pot arăta fotografii cu asfaltul înţepat de tocuri,
cu pereţi obosiţi de hoteluri,
cu parcuri străpunse de fulare albe de bumbac
şi cu oraşe pline la refuz de alte oraşe
ce curg în viteză peste mine.

Mici insule de zăpadă se formează printre nervurile violete ce şerpuiesc de-a-lungul podelei.

Vocea 1:
Trebuie să plec se face iarnă şi curând o să înceapă veşnicia.
Vocea 2:
Mai rămâi eu nu mă tem.
Vocea 1:
Te-ai gândit ce vei face cât timp durează?
Vocea 2:
Am să mă plimb cu liftul prin viaţă
doar ca să văd dacă am rău de înălţime
dacă am să vomit la curbe şi mişcări bruşte.
Vocea 1:
Ai să urci până sus?
Vocea 2:
Până pe acoperiş
unde mă întâlnesc cu mine
la ultima balustradă
mă dau cu rolele
printre deşeuri roditoare
deschid gura şi-nghit cerul
apoi îl scuip peste reclamele incandescende de neon
Ca să simtă şi ele
amarul gurii mele.

Sloiuri de gheaţă plutesc libere printre bucăţi inegale de parchet deteriorat.

Vocea 1:
Eu am să aştept cuminte la coadă
în caz că se dau halate noi de spital,
peruci multicolore pentru chimioterapie,
pijamale de unică folosinţă,
şi mult paracetamol şi asipirină.
Vocea 2:
Şi dacă ţi se face rău de atâta timp?
Vocea 1:
Am să-l tai cu foarfeca în mii de secunde
şi am să le înşir pe aţă apoi
dar în sens invers.

Din tavan curg fulgi albi, roşii, galbeni peste creştetele lor. Cei doi stau pe podea şi beau ceai cu linguriţa.

Vocea 2:
Alege un număr.
Vocea 1:
Nu vreau un număr, vreau îngheţată de vanilie.
Vocea 2:
Hai, alege un număr.
Vocea 1:
Bine, unu.
Vocea 2:
Acum împarte-l la doi.
Vocea 1:
E o prostie. De ce?
Vocea 2:
Să vedem dacă putem rupe în două
rochia de înmormântare a mamei:
Eu iau partea copilăroasă, depilată şi cu ochelari de soare
Tu - partea matură, rujată şi cu ochelari de vedere
ce măresc atât de mult ochii
încât dacă ar clipi, va fi din nou anul trecut
iar eu am să mă simt ca un rahat în ploaie.
Vocea 1:
Te-aş putea minţi.
Ţi-aş putea spune că am să învăţ gramatică pentru tine,
că am să port de acuma piercing în nas şi buze,
că am să fumez mereu ca să fiu cool,
că am să merg în scaunul cu rotile prin faţa blocului
să vadă vecinii ce mult te iubesc.
Vocea 2:
Eu tot nu am curaj să te privesc cum mori
în fiecare dimineaţă.
Vocea 1:
Mie nu-mi pasă ce crezi
şi nici dacă faci baloane de gumă
când mă săruţi prin săli de cinema
iar Nicholas Cage işi lasă plete
şi zboară deasupra capetelor noastre
cu avionul lui de deţinuţi.

Spaţiul se îngustează, gheţarii cresc şi devin blocuri imense, zăpada curge abundent peste zăpada căzută.

Vocea 2:
Dacă pleci, îmi laşi numărul de telefon?
Vocea 1:
La ce ţi-ar folosi?
Ca să auzi cum îmbătrânesc cu fiecare apel?
Ca să ai ce să uiţi?
Ca să nu mă laşi în pace
niciodată?
Vocea 2:
Oricum dacă pleci
nu mai e nimic de trăit.
Vocea 1:
Degeaba ai să stai prin staţii reci de metrou
nu-ţi va mai fi de folos trenul ce ducea la mine.

Trupurile celor doi încep să se transforme în blocuri de gheaţă. Buzele devin mov ca şi nervurile din podea.

Vocea 2:
Aici sunt patru pereţi şi un acoperiş înclinat peste noi
stăm în mansardă ca-n burta mamei şi-ngheţăm
din umbrele noastre vor face mai târziu filme
pe care le vor difuza la Festivalul de scurt metraje
"Where is the love?".
Vocea 1:
Tu ştii?
Vocea 2:
Ştiu c-o să-mi fie dor de bretonul meu tăiat drept, deasupra ochilor,
de mărgelele mamei pe care, în braţele ei, le învârteam pe deget,
de diplomele înrămate frumos şi puse pe peretele din sufragerie.

Vocea 1:
Acum, eşti ca şi mine - numai gheaţă
trebuie să stăm nemişcaţi
să ne ţinem respiraţia
să nu lăsăm inima să bată
ca să ne topescă şi
lehamitea aia de viaţă să-nceapă din nou.
Vocea 2:
Ia-mă de mână că mi-e frică.


Poezia face parte din volumul Tu cu viaţa ta pe bancheta din faţă. Eu cu viaţa mea pe bancheta din spate, Editura Vinea, 2007.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer