01.11.2002
Situl LiterNet (http://www.liternet.ro) s-a născut din pasiunea lui Gusztav pentru cărţile scriitorilor români şi din priceperea sa la conceperea siturilor Internet, din dragostea mea pentru teatru, film şi muzică, din pasiunea Deliei de promovare a condeielor de talent insuficient cunoscute, din talentul Iuliei în prelucrarea fotografiei şi în punerea în pagină a cărţilor electronice, din discreţia şi "cuminţenia" Corinei, care a făcut de toate pentru pune lucrurile în ordine, din dorinţa lui Adrian de a promova cultura pe Internet. Şi din activitatea nevăzută a Violetei, cea care a făcut actele şi hârţogăraia care au făcut din LiterNet persoană juridică. Dar mai presus de toate acestea din dorinţa noastră, a echipei LiterNet, de a împărtăşi ceea ce iubim din faptele culturale ce ne înconjoară, indiferent de forma în care se prezintă, în cuvânt, imagine sau sunet. Şi din interesul vizitatorilor sitului, cei care vin în fiecare zi să citească, să se informeze, să vadă ce e nou, ce e de văzut, ce e de citit, ce e de ascultat.

LiterNet s-a născut pe 1 noiembrie 2001 (cu ajutorul Etopia care ne-a oferit găzduire gratuită pentru sit pe serverele lor), dar proiectarea sa a început cu aproape 2 ani înainte. Pe 15 noiembrie 1999, Gusztav Demeter lansa situl RomanianLiterature.com, în vederea promovării scriitorilor români pe Internet. În acelaşi timp eu realizam primele Programe culturale săptămânale. Întâlnirea noastră s-a produs pe lista de discuţii "nadir_latent", fiind mediată de Bogdan Suceavă, şi a rămas, până astăzi virtuală. Din această întâlnire şi din dorinţa de a crea un sit complex care să promoveze cu adevărat cultura română s-a format în scurt timp echipa de 6 oameni (alături de noi doi venind Delia Oprea, Iulia Cojocariu, Corina Ungureanu şi Violeta Bozoncea) care, prin muncă benevolă, realizează acum LiterNet-ul. Munca care ne aştepta era dificilă, o ştiam, dar simţeam că ea e necesară, că în acel moment, ca şi astăzi, promovarea culturii prin Internet era o alternativă căreia cineva trebuia să îi dea viaţă. Şi am încercat să creăm împreună ceva diferit de tot ceea ce exista în acel moment pe Internet, diferit prin calitate, prin consistenţă şi prin persistenţă.

Astăzi, la un an de la naştere, LiterNet e mai mult decât un sit cultural, mai mult decât o colecţie de informaţii, e pe cale de a deveni o marcă recunoscută în lumea culturală. Sub sigla Editurii LiterNet au apărut autori de vârf ai literaturii române, unii cunoscuţi, alţii încă de descoperit, în prezentări deosebite, fără egal în webul românesc şi internaţional - o întoarcere la acele cărţi ale Antichităţii în care povestea scrisă era însoţită de povestea vizuală încrustată în marginile paginilor -, în Atelierul LiterNet au fost prezentate proiecte interactive în care fiecare cititor a fost provocat să aleagă, să voteze, să comenteze, să-şi confrunte opţiunile sale cu ale altora, prin Programul cultural au fost promovate piese de teatru şi filme de cea mai bună calitate, în secţiunea de Scriitori am început prin mini-situl Matei Vişniec să definim un standard de prezentare al unui scriitor român.

Publicul nostru e foarte divers pentru că oferta noastră e diversă. Iar pentru că formaţiile noastre profesionale şi culturale sunt foarte diferite învăţăm zi de zi să ne preţuim diversitatea şi să o amplificăm.

Programul cultural de exemplu se adresează preponderent oamenilor ocupaţi pentru care timpul e foarte limitat şi pentru care irosirea acestuia pe un spectacol nereuşit duce la îndepărtarea definitivă de săli de teatru şi cinema. În marile companii multinaţionale săptămânal un mare număr de oameni îşi alege traseul cultural al săptămânii următoare consultând e-mailul pe care îl primesc ca urmare a înscrierii pe lista de distribuţie deschisă pe sit. În acelaşi timp studenţii care împletesc învăţătura cu munca part-time şi cu vizionarea de spectacole ne urmăresc, nu doar pentru recomandările pe care le oferim, ci şi pentru cronicile pe care LiterNet le găzduieşte (peste 25 de cronicari de film şi teatru, ne povestesc cu regularitate despre ce anume e interesant în aceste domenii, fie prin oferirea articolelor scrise pentru diverse ziare şi reviste, fie prin articole exclusive).

Editura LiterNet se adresează tuturor celor care citesc literatură şi celor care vor să afle ce e nou în arta românească. Prin deschiderea noastră spre toate genurile literare (roman, proză scurtă, poezie, teatru, eseu) şi spre domenii artistice (fotografie, grafică) acoperim o gamă extinsă de interes, cele peste 15.000 de accesări ale celor 23 de cărţi apărute până acum pe sit în 7 luni de contorizare fiind un argument puternic în favoarea acestei aserţiuni.

Secţiunile Atelier şi Poezia săptămânii, alături de Forumul LiterNet, completează fericit oferta LiterNet, aducând o componentă de interactivitate care asigură un permanent feed-back de la cititorii noştri şi ne face să intuim dorinţele lor. Publicul acestor secţiuni e cel interesant de noile tendinţe culturale, de propuneri "altfel" sau de redescoperiri, de experiment şi de actualitate. În plus aici oferim editorialele săptămânale care aduc o privire proaspătă şi detensionată asupra lumii din jurul nostru şi vorbesc despre sport ca fapt cultural.

Prin realizarea unui sondaj-concurs pe sit (desfăşurat între 1 octombrie şi 1 noiembrie2002), suntem pe cale de a realiza un portret complet al vizitatorului LiterNet, cele dintâi concluzii confirmând cele spuse mai sus.

Un alt tip de feed-back pe care îl avem zilnic e dat de statisticile de trafic ale sitului. Astfel în ultima lună am ocupat locurile 6-8 în clasamentul siturilor culturale, în ultima săptămână având o medie de peste 300 de vizitatori unici pe zi. Rata de înscrieri la Programul cultural şi la Revista săptămânală LiterNet este de 8-12 persoane pe săptămână. Apariţiile unor articole despre proiectele LiterNet în ziare şi reviste sunt în număr de două-cinci pe lună în "Observator cultural", "Dilema", "România literară", "Ziua", "Cotidianul", "Elle", "Avantaje", "TV Mania", "Pro TV Magazin", "Flacăra" şi altele. Cu ocazia aniversării unui an de LiterNet un număr de cititori şi de colaboratori ai noştri ne povestesc mai jos despre ei şi despre LiterNet, arătând prin poveştile lor haioase sau triste, visate sau întâmplate, amânate sau accelerate, că LiterNet nu e doar o punere împreună a unor informaţii, ci a început să fie o comunitate în care oamenii îşi descoperă şi îşi împărtăşesc pasiunile. Şi creează cadrul în care se va dezvolta cultura de mâine.

Proiectele de viitor au fost întotdeauna lucrul cel mai incitant pe care l-am experimentat în cadrul echipei LiterNet. Ca proiecte artistice avem deja pe cale de înfăptuire un parteneriat cu Institutul Goethe de promovare a dramaturgiei originale germane în România, un parteneriat cu Teatrul Odeon din Bucureşti de publicare ale unora dintre textele pieselor care au intrat sau vor intra în repertoriu în această toamnă (prima piesă deja a apărut - textul lui Ştefan Caraman "Morţi şi vii"), un proiect foarte îndrăzneţ care va duce un aparat de fotografiat în serile atelierului unui pictor ce creează şi va arunca o privire în neliniştile lui creative. Proiectul de promovare a muzicii pe care l-am lansat acum două săptămâni (cu sprijinul serverului Reea) sperăm să se poată transforma în direcţia dorită de noi, anume crearea pentru cărţile de poezie editate de LiterNet a unor versiuni audio. Şi încă un proiect, anume realizarea unor cărţi de teatru şi proză aparţinând unor scriitori români în versiuni în alte limbi, pentru a promova şi în străinătate ceea ce e valoros din literatura română. Şi încă multe, foarte multe proiecte, noutăţi care să completeze ceea ce oferim deja, care să aducă cât mai mulţi cititori alături de literatură, de teatru, de film.

Ca proiecte administrative intenţionăm să reuşim să aducem alături de LiterNet un număr de sponsori care să permită dezvoltarea în bune condiţii a sitului în continuare şi să mărim echipa de redactori (mai ales pe partea tehnică) pentru a reuşi să producem cât mai curând multele proiecte pe care le avem în acest moment, fie iniţiate, fie doar în faza de fantezii care au nevoie doar de timp, şi uneori de puţini bani, pentru a deveni realităţi.

0 comentarii

Rubricile categoriei

Aniversare LiterNet

Publicitate

Sus